FOREIGN AFFAIRS | Meciul cu bătaie lungă al lui Putin. Cum poate Vestul să protejeze Kievul

Sursa: Kremlin.ru

<< Președintele rus, Vladimir Putin, pare gata să lanseze o invazie pe scară largă a Ucrainei. A strâns trupe în apropierea graniței, a respins încercările occidentale de o soluționare diplomatică și, cel mai recent, a recunoscut independența așa-numitelor republici populare Lugansk și Donețk, trupele și armele rusești intrând în regiune la scurt timp după. Președintele american, Joe Biden, a numit mutarea făcută de Rusia în Donbas o „invazie de netăgăduit” și a anunțat un set de sancțiuni împotriva instituțiilor financiare ruse, a datoriilor suverane și a persoanelor fizice. Aceștia au fost pași intermediari; Biden a avertizat că vor urma mai multe sancțiuni dacă Rusia continuă să escaladeze criza. Berlinul a oprit, de asemenea, certificarea controversatei conducte Nord Stream 2, care leagă gazele naturale rusești de Germania, marcând o schimbare majoră în politica sa față de Rusia și avertizându-l pe Putin că agresiunea pe care o comite îi alienează țara >>, scriu în Foreign Affairs.

  • Un text de Alina Poliakova, președinta Center for European Policy Analysis, și Daniel Fried, Distinguished Fellow la Atlantic Council, fost secretar de stat adjunct pentru probleme europene si euroasiatice.

<< Fără îndoială, Kremlinul urmărește cu atenție răspunsurile Statelor Unite și ale Europei, iar Putin probabil se gândește la o serie de scenarii potențiale. Rusia ar putea lansa în continuare o invazie pe scară largă a Ucrainei, așa cum se așteaptă administrația Biden. Sau, din moment ce Statele Unite și Europa au anunțat acum noi sancțiuni și amenință mai mult, Putin ar putea alege o altă strategie: de uzură. În acest scenariu, el ar căuta să consolideze controlul asupra Ucrainei fără a declanșa pedepse mai severe din partea Statelor Unite și a Europei. Ar depune eforturi pentru a slăbi suveranitatea Ucrainei prin presiuni pe economia acesteia, lansând atacuri cibernetice paralizante și incitând la tentative de lovitură de stat pentru a submina sistemul politic al țării.

Putin poate găsi atractivă această abordare, deoarece crede că timpul este de partea lui. El ar putea anticipa că Washingtonul va obosi în cele din urmă de la confruntare, va accepta status quo-ul și își va muta atenția către îngrădirea Chinei. El poate presupune, de asemenea, că sprijinul pentru Ucraina, în Europa, va scădea pe măsură ce prețurile la gaze cresc și refugiații ucraineni inundă granițele europene. După părerea lui, durerea economică combinată cu teama de război – adânc înrădăcinată în rândul publicului german, în special – va conduce în cele din urmă Berlinul la a face concesii. În Ucraina, președintele Volodimir Zelenski se află sub o presiune imensă și se confruntă cu o candidatură pentru realegere, în 2024. Dacă economia ucraineană se poticneșt, iar publicul obosește sub amenințarea constantă a războiului, acest lucru ar putea pregăti terenul pentru un lider flexibil, mai prietenos cu interesele rusești.

Până acum, diplomația inteligentă a Washingtonului a dus la un front unit impresionant între Statele Unite și aliații săi, iar strategia colectivă de sancțiuni coordonate și graduale poate încă descuraja o preluare militară totală a Ucrainei de către Rusia. Dacă această abordare reușește, Statele Unite și aliații săi vor fi răsplătiți cu o luptă lungă, crepusculară, atât pentru libertatea Ucrainei, cât și împotriva agresiunii lui Putin, în sens mai larg. Până acum, ar trebui să fie clar că atâta timp cât Putin va fi la conducere, nu va mai exista întoarcere la o Rusie stabilă și previzibilă sau la o ordine internațională. Dacă aliații transatlantici nu vor să fie prinși pe picior greșit, așa cum au fost în 2014, trebuie să se pregătească deocamdată pentru o lungă uzură.

Lecții învățate

Statele Unite și aliații săi ar trebui să urmărească mai întâi să elaboreze o politică pe termen lung față de Rusia, care să țină cont de aspirațiile lui Putin. Pentru a face acest lucru, trebuie să analizeze îndeaproape lecțiile învățate după prăbușirea Uniunii Sovietice, în 1991. Contrar narațiunii Kremlinului privind nedreptățile, Statele Unite nu au aplicat o justiție punitivă sau răzbunătoare, în calitate de învingători ai Rusiei post-sovietice. Occidentul nu a cerut reparații de la statul rus, așa cum a făcut cu Germania după Primul Război Mondial. Dimpotrivă, Occidentul a oferit Rusiei asistență de urgență și a propus sprijin pe termen mai lung pentru reforma generală. A oferit Rusiei un loc în comunitatea euro-atlantică și o „alianță cu alianța NATO”, așa cum a spus administrația Clinton.

Președintele George W. Bush a continuat această abordare și a căutat să consolideze parteneriatul strategic al Washingtonului cu Rusia, în special după atacurile teroriste din 11 septembrie. Dar nici Clinton, nici Bush nu au încercat să cumpere acest parteneriat, permițându-i lui Putin controlul strategic asupra vechiului imperiu sovietic din Europa, mai ales după ce victimele acelui imperiu răsturnaseră ele însele comunismul și Cortina de Fier. Ei au refuzat, pe bună dreptate, să perpetueze linia din Europa pe care Stalin a trasat-o în 1945. Pe măsură ce noile democrații din Europa Centrală și de Est mergeau spre integrarea euro-atlantică, extinderea atât a NATO, cât și a UE a oferit promisiunea că o Europă divizată era un lucru din trecut.

Administrația Bush a păstrat această politică chiar dacă Putin a distrus ceea ce exista dintr-o democrație rusă în curs de dezvoltare, schimbând cursul abia după ce Rusia a invadat Georgia, în 2008, marcând ceea ce mulți considerau la acea vreme a fi sfârșitul unei ere a cooperării ruse post-sovietice cu Occidentul. Chiar și în urma acestui conflict de referință, administrația Obama a încercat o resetare cu Rusia, doar pentru a constata că represiunea lui Putin în țară și agresiunea din străinătate au făcut-o insuportabilă. Resetarea lui Obama s-a încheiat cu războiul Rusiei în Ucraina, în 2014.

Deși însuși președintele Donald Trump părea să-l prefere pe Putin și autocrația sa aliaților democratici ai Washingtonului din Europa, administrația lui nu a făcut-o și a investit în asigurarea flancului estic al NATO, trimiterea de asistență militară în Ucraina și adoptarea de noi sancțiuni. Incoerența politică rezultată a administrației Trump ar fi putut să-l fi determinat pe Putin să concluzioneze că Statele Unite se retrăgeau din alianțele sale, dându-i o mână mai liberă. După ce președintele Joe Biden a preluat mandatul, administrația a văzut în China cea mai mare provocare a Statelor Unite și a sperat să „parcheze Rusia” într-o relație „stabilă și previzibilă”. Dar, așa cum a spus în privat un oficial înalt al Consiliului de Securitate Națională, uitați unde a condus asta, astăzi, lumea.

Pe scurt, administrațiile succesive ale SUA s-au adresat Rusiei în speranța de a susține relațiile, dar au resimțit constant frustrare, deoarece Putin nu are niciun interes să aibă o relație productivă cu Occidentul – decât în ​​propriile sale condiții, cu mâna liberă pentru represiune acasă și agresiune împotriva țărilor pe care le consideră teritoriu rus. Occidentul trebuie să se ocupe de Putin așa cum este: un tiran care-și ucide adversarii acasă, duce războaie de cucerire și nu are niciun interes real în diplomația în stil occidental. Atâta timp cât Putin va conduce Rusia, aceasta va fi un adversar.

Investiții în viitor

Occidentul nu trebuie să-i dea lui Putin sfera de dominație pe care o cere în Europa. Asta începe cu sprijinirea suveranității Ucrainei pe termen lung și nu doar atâta timp cât Putin amenință un război total. O sferă de influență a Rusiei asupra Ucrainei, chiar și fără ocupație militară pe scară largă, ar destabiliza țara și regiunea: așa cum este văzută de Putin, ar presupune ca poporul ucrainean să accepte autocrația perpetuă, lipsa autodeterminării și corupția larg răspândită acasă.

Dacă următoarea fază de presiune a lui Putin asupra Ucrainei include constrângerea economică, Statele Unite și Europa trebuie să ajute fostul stat sovietic să-și consolideze reziliența economică. Societatea ucraineană contemporană ne aduce în minte pe aceea a Poloniei sau a statelor baltice din urmă cu doar o generație: un cetățean dornic de viața mai bună pe care o poate aduce statul de drept și europenizarea. În acest scop, Statele Unite și Europa ar trebui să stimuleze liderii Ucrainei să avanseze măsuri care să susțină piața liberă și să impună statul de drept, inclusiv eforturile de a elimina corupția la toate nivelurile de guvernare, de a instituționaliza reformele judiciare și de a impune transparența în achizițiile publice.

Europa trebuie să preia conducerea atunci când vine vorba de investiții în economia Ucrainei. Germania a suspendat deja avansarea cu conducta Nord Stream 2 și s-a oferit să ajute Ucraina să obțină o mai mare independență energetică și integrare cu Europa. Ca putere economică a Europei și cel mai mare furnizor de ajutor Ucrainei, Germania ar trebui să strângă aliați europeni pentru a investi în dezvoltarea durabilă a sectoarelor economice cheie ale Ucrainei, cum ar fi agricultura. Ucraina are, de asemenea, un sector tehnologic în plină dezvoltare, cu companii inovatoare în comerțul electronic, livrare și finanțe. Europa, care se luptă să concureze cu Statele Unite și China în domeniul inovației tehnologice, ar trebui să profite de oportunitățile din Ucraina prin înființarea unui fond de investiții în tehnologie pentru a sprijini parteneriatele dintre companiile europene și ucrainene cu granturi guvernamentale.

După prăbușirea Uniunii Sovietice, apartenența la NATO a fost adesea văzută ca o cale spre integrarea UE în noile democrații din Europa Centrală și de Est. Dar, din moment ce apartenența la NATO nu pare să fie în orizontul pe termen scurt pentru Kiev, modelul ar trebui inversat: UE ar trebui să exploreze deschiderea ușii către aderarea Ucrainei. Europenii care sunt sceptici față de această perspectivă ar putea să-și amintească că protestele antiguvernamentale pe Maidan Nezalezhnosti („Piața Independenței”) din Kiev, din 2013, au început sub steaguri UE. De atunci, mii de ucraineni au plătit cu viața dorința lor de a face parte din comunitatea europeană. Într-un moment în care diviziunile Europei amenință să-i submineze securitatea, europenii ar trebui să îmbrățișeze angajamentul ucrainenilor față de valorile și principiile europene și viziunea lor asupra unui continent mai unit.

Vorbind pe limba lui Putin

Investiția în reziliența economică și socială a Ucrainei va atenua presiunea economică a lui Putin, dar nu va descuraja amenințările sale militare. După cum a remarcat jurnalista și istoricul Anne Applebaum, Putin înțelege doar limbajul hard power. Statele Unite și aliații săi, prin consimțirea invaziei din Ucrainei de către Rusia, în 2014, au pierdut o ocazie de a asigura capacitatea Ucrainei de a se apăra. Deși Washingtonul a oferit asistență de securitate de peste 2,7 miliarde de dolari Ucrainei și a sporit sprijinul în ultimul an, acest lucru nu a fost suficient pentru a descuraja Rusia. Statele Unite și aliații săi din NATO ar trebui să-și intensifice sprijinul militar pentru Ucraina, continuând să furnizeze arme și antrenament cât timp există încă un stat ucrainean independent. Aceasta include și Marea Neagră, unde Rusia a militarizat Crimeea și acum își afirmă un control suplimentar. Alți aliați NATO din zona Mării Negre, în special România și Turcia, trebuie să accelereze, astfel încât Statele Unite să nu fie nevoite să suporte toată povara asigurării stabilității în regiune.

Rezistența înseamnă, de asemenea, contestarea tuturor formelor de agresiune a lui Putin, fie în Europa, fie în altă parte. Asta presupune nu doar a rezista provocărilor lui Putin împotriva flancului estic al NATO, ci și a diminua influența Moscovei asupra Occidentului. Acest lucru va cere țărilor occidentale să își reducă dependența de gazul natural rusesc și de materii prime precum titanul. Statele Unite și Europa vor trebui, de asemenea, să-l împiedice pe Putin și cercul său să-și parcheze fondurile obținute ilicit în sistemul financiar al Occidentului. Administrația Biden a lansat un pachet detaliat anticorupție ca parte a contribuției sale la summit-ul pentru democrație: ar trebui să aplice acele politici la nivel global, dar mai ales când vine vorba de Rusia.

Administrația Biden și liderii europeni au pregătit sancțiuni financiare puternice și controale la export în cazul în care Putin lansează un asalt militar asupra Ucrainei. Dacă Putin dă înapoi de la o invazie militară la scară largă, dar își continuă agresiunea în alte moduri, Statele Unite și Europa ar trebui să decidă care dintre aceste acțiuni vor fi ținute de rezervă și pe care le vor desfășura ca răspuns la ostilitatea Rusiei sub pragul de război total.

Regândirea Rusiei

După cum au învățat Statele Unite în timpul Războiului Rece, pot negocia o relație adversă cu o altă țară. Chiar dacă rezistă agresiunii lui Putin, Washingtonul ar trebui să ofere controlul armelor strategice și convenționale, transparență militară, reducerea riscurilor și alte măsuri pentru a stabiliza relația. Controlul armelor poate ajuta la schimbarea unei competiții strategice din acele zone cu cel mai mare pericol pentru Statele Unite și Europa, cum ar fi conflictele nucleare sau militare convenționale, către zone cu oportunități mai mari, cum ar fi angajamentul pe termen lung cu societatea rusă.

Acțiunile lui Putin nu reflectă neapărat punctul culminant inevitabil al istoriei Rusiei. Statele Unite și Europa ar trebui să suplimenteze o politică care se ocupă de actualul lor adversar de la Kremlin, investind într-o relație mai bună cu Rusia, pe viitor. Asta înseamnă să le oferim rușilor informații care ocolesc mașina de propagandă a Kremlinului; sprijinirea jurnaliştilor de investigaţie ruşi care caută să dezvăluie minciunile şi corupţia din propriul lor sistem; și întărirea membrilor curajoși și asediați ai societății ruse – inclusiv a celor care trăiesc în exil în străinătate – care caută un viitor mai bun pentru ei și țara lor decât cel pe care îl oferă Putin. O astfel de sensibilizare există deja. Dar trebuie consolidată, mai ales că represiunea lui Putin se intensifică.

Statele Unite trebuie să-și regândească strategia pentru Rusia. Au existat încercări succesive de reîncadrare a relațiilor, dar ele au lăsat de dorit. Agresiunea lui Putin a adus acest lucru. Sarcina Washingtonului este să-l vadă pe Putin eșuând și că alternativa democratică a Occidentului – o ordine mondială liberală bazată pe reguli – prevalează. >>

Cum se vede din China criza din Ucraina și relația cu Rusia. Ce are Xi de pierdut și de câștigat dacă îl sprijină pe Putin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here