Foreign Policy | Norocul lui Navalni nu este un mister, ci o chestiune de crîșa: Cine îl protejează și de ce?

Foreign Policy explorează, într-o analiză pe care o vom reda pe larg, un concept esențial pentru supraviețuire în Rusia ultimelor trei decenii. El a evoluat masiv în acești ani, pornind din catacombele lumii interlope și stabilizându-se, în era Putin, în subteranele Kremlinului. În Rusia de azi, „este neobișnuit să contești figuri puternice și totodată să rămâi în viață”.

Pe 7 octombrie 2006, jurnalista rusă Anna Politkovskaya petrecea o sâmbătă după-amiază deloc ieșită din comun. Ajunsă în fața casei, și-a luat cumpărăturile din mașină pentru a le duce în apartament său de la etajul șapte, urmând să coboare după restul lucrurilor.

Când liftul ajunse la parter, iar ușile se deschideau, un bărbat cu o șapcă de baseball pe cap i-a ieșit în cale și a împușcat-o mortal pe femeia de 48 de ani.

Persoana care a ordonat asasinatul nu a fost niciodată găsită, dar există puține îndoieli cu privire la motivul pentru care cineva ar fi dorit-o moartă. Politkovskaya a petrecut ani buni dezvăluind abuzuri asupra drepturilor omului, corupție și abuz de putere. O bătălie care s-a dovedit letală pentru mulți jurnaliști ruși, în mod special pentru cei ca Politkovskaia, lipsiți de o crîșa sau protecție, împotriva dedesubturilor violente ale politicii din Rusia post-sovietică.

În rusă, krîșa înseamnă literalmente „acoperiș”, dar cuvântul a căpătat un al doilea sens la sfârșitul anilor ’80. Protecție infractorilor bine organizați, care au înflorit pe măsură ce statul sovietic se prăbușea. La fel ca Rusia, conceptul de krîșa a evoluat dramatic de la sfârșitul Războiului Rece. Traiectoria lui schițează evoluția puterii în Rusia, deoarece gangsterismul anilor ’90 a fost îngenuncheat, lăsând loc, în secolul XXI, violenței politice a guvernării președintelui Vladimir Putin.

Conceptul de krysha a înflorit la sfârșitul anilor 1980, după ce liderul sovietic Mihail Gorbaciov a semnat o lege care permitea crearea de cooperative deținute de muncitori. Dar aceste afaceri au devenit ținte ușoare pentru racheții specializați în perceperea de taxe de protecție. Bandele criminale luau până la 30% din profituri, iar astfel oameni își puteau păstra intacte afacerile și picioarele. Potrivit lui Mark Galeotti, era, în esență, vorba de un: „Vă vom proteja împotriva noastră”.

Foștii sportivi ai cluburilor sportive prestigioase din Uniunea Sovietică și tineri veterani traumatizați de războiul din Afganistan erau adesea angajați pentru acest gen de tranzacții „orientate către clienți”, mai arată Galeotti, autorul al The Vory: Russia’s Super Mafia.

Sportivii au devenit cunoscuți sub numele de kaciki, sugerând încordarea mușchilor.

Prăbușirea statului sovietic paternalist a dat naștere unei piețe libere hobbesiene. Amintirea așa-numiților ani ’90 sălbatici este o cicatrice în memoria colectivă rusă. Totul era de vânzare. Pensionarii disperați își amanetau puținele bunuri pe care le aveau în talciocurile de la marginea drumurilor, în timp ce întreprinderile de stat erau vândute printr-o schemă dezastruoasă de privatizare pe bază de cupoane. Zone întregi din industrie și o mare parte din averea țării trecea astfel sub controlul câtorva persoane fizice.

Pe măsură ce monopolul statului în ceea ce privește utilizarea forței a început să se prăbușească, bandele criminale au cunoscut ascensiunea, pozând în garanți ai siguranței și furnizori ai unui soi de justiție. Odată cu expansiunea industriei private, krîșa le-a asigurat bandelor criminale un flux constant de venituri. Era și o sursă mai fiabilă decât activități infracționale riscante, precum jaful. Racheții deveneau chiar interesați de succesul afacerilor pe care le protejau.

Descrise drept „antreprenori violenți”, de către sociologul rus, Vadim Volkov, bandele au oferit o gamă tot mai largă de servicii de suport celor care se aflau sub krîșa lor: asistență în navigarea prin birocrația de stat, rezolvarea litigiilor, onorarea contractelor, împrumuturi și crearea de probleme rivalilor în afaceri. În absența unui sistem de poliție sau a unei justiții funcționale, protecția oferită de bande a fost însușită de mulți proprietari de afaceri. Era ceva în care oamenii aveau mai multă încredere decât în stat”, explică Iulia Zabielina, de la Colegiul John Jay. În absența domniei legii din anii ’90, era aproape imposibil ca o afacere să supraviețuiască fără să-și angajeze „mușchi”.

Oamenii de afaceri făceau deosebiri între furnizorii de krîșa. Un krîșa bun era apreciat după mărimea și influența sa în raport cu concurenții săi. „Grupurile infracționale mai puțin puternice căutau să se alinieze grupurilor criminale mai puternice, care, la rândul lor, aveau mai multe șanse să-și obțină propria krîșa de la oficialii guvernamentali corupți”, scria Klaus von Lampe, în cartea sa din 2015, Organized Crime: Analyzing Illegal Activities, Criminal Structures, and Extra-legal Governance .

O crîșa bună a însemna nu numai protecție, ci și oportunitate. Nici măcar în haosul anilor ’90 conceptul nu s-a limitat la lumea gangsterilor violenți. Într-o bătălie în instanță de 6,5 miliarde de dolari, între oligarhii ruși Roman Abramovici și Boris Berezovski, primul a pretins că i-a plătit lui Berezovski 2 miliarde de dolari, timp de câțiva ani. Berezovski fusese un influent broker de putere în perioada președintelui Boris Elțin. Abramovici susținea că i-a dat lui Berzovski banii pentru a avea acces la privatizări cât mai profitabile în sectorul energetic. Boris Berezovski a negat că ar fi existat vreun acord de tip crîșa și a spus că plățile fuseseră partea sa din profiturile companiei petroliere a lui Abramovici, la care deținea o participație de 25%.

Apoi, termenul nu este unul exclusiv pentru Rusia. „În Ucraina, krîșa este foarte important dacă vrei să înțelegeți cum sunt structurate și menținute relațiile corupte”, a spus Zabielina.

Până la trecerea dintre milenii, gangsterismul anilor ’90 era deja în declin. Când Putin și-a asumat președinția, a devenit clar că nu va aduce nicio provocare autorității statului. Mulți membri ai bandelor au fost uciși sau închiși. Alți actori ai lumii interlope ruse au reușit să-și folosească conexiunile pentru a-și conduce afacerile în semi-legalitate.

Sub Putin, Rusia a intrat într-o perioadă de mult râvvnită perioadă de stabilitate și prosperitate, nelegiuirile anilor ’90 dispărând. „Majoritatea oamenilor de afaceri din zilele noastre nu se vor confrunta cu crima organizată. Dacă vor da peste prădători, aceștia vor fi șeful de la Pompieri ori cineva de prin primărie”, arată Galeotti. Pe măsură ce puterea din Rusia a devenit mai centralizată, la fel s-a întâmplat și cu conceptul de crîșa, care a căpătat o conotație mai politică. Se presupune că sursa protecției trebuie să fie o conexiune personală în stat sau cineva strâns conectat la acesta. Atunci când politicienii care dau tot felul de lovituri continuă să reziste în mod inexplicabil, sau când întreprinderile obțin contracte guvernamentale profitabile, apar speculații despre oligarhul puternic sau oficialul influent care îi protejează.

Krîșa continuă să-și capete noi sensuri în Rusia de astăzi.

Opozantul Alexei Navalni și Fundația sa anticorupție au publicat mai multe investigații stânjenitoare cu privire la bogăția inexplicabilă a înalților oficiali ruși, încurajând mii de tineri ruși să iasă în stradă pentru a protesta împotriva guvernului.

În Rusia modernă, este neobișnuit să contești figuri puternice și totodată să rămâi în viață, dovadă soarta avută de Politkovskaia.

Dar pentru ruși, norocul lui Navalni nu este un mister, ci doar o chestiune de crîșa: ce figuri puternice îl protejează și de ce?

Noaptea de aprilie în care Europa a evitat catastrofa… la mustață. Bruno Le Maire: Riscăm tulburări sociale și tulburări politice pe tot continentul