Forţele terestre iraniene au început manevre militare majore

Forţele terestre iraniene au început vineri un exerciţiu major de două zile, într-un context de tensiuni crescute în Orientul Mijlociu, informează DPA, citată de Agerpres.

Patru unităţi de luptă iau parte la manevre în provincia centrală Isfahan, a informat agenţia iraniană de ştiri Tasnim.

Exerciţiul îşi propune să testeze pregătirea operaţională a infanteriei, vehiculelor blindate, rachetelor şi de asemenea pentru război electronic. Manevrele sunt efectuate „în faţa ameninţărilor recente”, potrivit agenţiei iraniene.

Manevrele vizează de asemenea testarea de noi arme şi a capacităţii de descurajare a forţelor terestre, adaugă Tasnim.

Ultimele două faze vor consta din manevre de apărare în largul coastelor, operaţiuni nocturne şi apoi contraatacuri, în caz de atacuri în regiune.

Îngrijorările sunt în creştere că războiul actual dintre Hamas şi Israel s-ar putea răspândi în întreaga regiune. Washingtonul şi Teheranul s-au avertizat reciproc asupra pericolelor unui conflict mai larg.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here