Forţele ucrainene au respins 60 de atacuri ruseşti şi nu au părăsit Bahmut, susţine Kievul

Armata ucraineană a respins de duminică 60 de atacuri ruseşti şi a doborât şase drone, a anunţat luni seara Statul Major General ucrainean, indicând că luptele cele mai intense au fost în regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, potrivit DPA, citată de Agerpres.

Tiruri intense ale artileriei ruse au vizat luni oraşul Herson (sud), conform Statului Major ucrainean, care menţionează că epicentrul luptelor rămâne zona oraşului Bahmut din regiunea Doneţk (est).

Comandantul forţelor armate ucrainene din estul ţării, generalul Oleksandr Sîrski, a acuzat Rusia că foloseşte „tactica pământului pârjolit” la Bahmut, aşa cum a procedat şi în Siria.

„Clădirile şi poziţiile sunt distruse cu lovituri aeriene şi foc de artilerie. Situaţia este dificilă, dar este sub control”, a declarat el.

Forţele ucrainene rezistă „eroic” în faţa ofensivei ruse la Bahmut şi au reuşit să epuizeze unităţile grupului privat Wagner, astfel încât inamicul este forţat acum să folosească forţele speciale ale armatei regulate, a afirmat generalul Sîrski.

Fotografii şi înregistrări video arată ruine de case arse şi munţi de moloz rămaşi în urma clădirilor prăbuşite.

Afirmaţiile generalului ucrainean par să contrazică declaraţiile şefului grupului de mercenari ruşi Wagner, Evgheni Prigojin, care susţinea anterior că unităţile sale înregistrează progrese la Bahmut, iar forţele ucrainene au pierdut rutele de aprovizionare, concentrându-se în partea de vest a oraşului.

Cu toate acestea, judecând după o scrisoare de recrutare emisă de Prigojin, se pare că forţele Wagner nu mai au suficienţi combatanţi.

Până acum conducerea ucraineană a insistat asupra menţinerii oraşului Bahmut, în pofida preţului uman ridicat, apreciind că ocuparea acestuia de către forţele ruse ar permite Moscovei să avanseze în continuare în interiorul ţării.

Kremlinul este hotărât să cucerească integral regiunea Doneţk, unul dintre obiectivele sale declarate încă de la începutul războiului.

Astfel, Rusia continuă să-şi intensifice atacurile în regiunea Doneţk, inclusiv în zonele localităţilor Mariinka şi Avdiivka, cu „câştiguri minime”, potrivit buletinului Ministerului britanic al Apărării, citat de DPA.

La Moscova, propaganda încearcă să le inducă ruşilor ideea că Kievul îşi pregăteşte contraofensiva cu scopul de a ataca teritoriul Federaţiei Ruse, după cum rezultă din materiale postate luni pe site-ul său de publicaţia Pravda.ru, apropiată Kremlinului.

„Forţele armate ale Ucrainei au elaborat un plan pentru o ofensivă decisivă împotriva Rusiei”, a declarat un deputat din Duma de Stat, Mihail Deliaghin, din partea Rusiei Juste – o anexă a Rusiei Unite (partid de guvernământ).

Potrivit acestuia, forţele ucrainene vor ataca pe trei direcţii: Moscova, Sankt-Petersburg şi zonele de frontieră ale Federaţiei Ruse, conform Pravda.ru.

El nu a exclus ca înainte de începerea contraofensivei de primăvară comandamentul ucrainean să încerce să inducă în eroare Rusia şi să înceapă să imite o ofensivă într-o cu totul altă direcţie. Cel mai probabil, spre Briansk, a spus Deliaghin, evocând că naziştii au făcut acelaşi lucru atunci când au atacat URSS, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here