Fost atașat britanic la Kabul: „Va fi cea mai groaznică și mai cumplită trădare”. Translatorii, fața mai puțin cunoscută a retragerii din Afganistan

Translatorii afgani spun că va fi o „trădare cumplită” dacă vor lăsați în urmă când forțele britanice se vor retrage din Afganistan anul acesta, a declarat un fost atașat al Apărării la Kabul.

Colonelul Simon Diggins a declarat că traducătorii sunt „cu adevărat speriați” de retragerea planificată până la 11 septembrie și a îndemnat Guvernul de la Londra să le permită acestora accesul în Marea Britanie. Translatorii se tem că, odată finalizată retragerea trupelor, vor fi vânați de talibani, relatează The Times.

Armata britanică își va retrage aproape toate cele 750 de trupe până la data 11 septembrie, când va fi comemorată împlinirea a douăzeci de ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001.

Sute de interpreți care au lucrat alături de forțele britanice au fost autorizați să intre în Marea Britanie, dar mulți care nu îndeplinesc criteriile specifice au fost respinși. Intimidarea (inclusiv amenințările cu moartea) a fost respinsă de Ministerul Apărării ca fiind o chestiune insuficient de severă pentru a justifica acordarea de azil politic.

Diggins a declarat pentru Times Radio: „Talibanii vor avea o libertate mult mai mare de mișcare decât înainte. Pledoaria mea absolută către Guvernul britanic este aceasta: dacă vreți să mergeți pe această linie, nu lăsați în urmă foștii noștri interpreți, fostul nostru personal local, deoarece viața lor este în pericol. Abandonarea lor ar fi cea mai groaznică și mai cumplită trădare.”

Secretarul britanic al Apărării a confirmat miercuri retragerea din Afganistan și a declarat că orice atac asupra trupelor NATO va fi „întâmpinat cu un răspuns puternic”.

N.J., un fost interpret care nu dorește să-și dezvăluie numele real de teamă că ar putea fi ucis, a spus: „Viața noastră va fi în pericol și nu știu de ce nu există nimeni care să înțeleagă acest lucru. Talibanii ne numesc spioni NATO.”

Retragerea necondiționată din Afganistan a fost criticată de foști militari și politicieni.

Tobias Ellwood, președintele conservator al Comisiei de selecție pentru apărare, a declarat: „Întregi zone din țară sunt din nou în mâinile talibanilor. Din această perspectivă, a fost un eșec.”

Robert Clark, cercetător în domeniul apărării la Henry Jackson Society, a declarat că armata afgană va fi lăsată într-o „poziție periculoasă, confruntându-se nu doar cu talibanii, ci și cu o Al-Qaeda renăscută și un Stat Islamic revigorat.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here