Fost oficial ucrainean de la Herson, suspectat că şi-a denunţat rușilor tatăl şi membri ai rezistenţei, arestat de SBU

Sursa: X/ Ministerul ucrainean al Apărării

Serviciile ucrainene de informaţii (SBU) au anunţat vineri că au arestat un fost conducător din regiunea Herson (sud), suspectat de colaborare cu ruşii în timpul ocupaţiei regiunii şi de denunţarea tatălui său, care ulterior a fost ”torturat”, relatează AFP.

Kievul vânează funcţionari sau oficiali ucraineni acuzaţi de cooperare cu forţe ruse care ocupă mai multe regiuni ale Ucrainei atât după invazia din februarie 2022, dar şi înaintea invaziei.

SBU a anunţat arestarea unui bărbat cu responsabilităţi pe plan local, pe care-l acuză că ar fi ”unul dintre primii care şi-au oferit «ajutorul» invadatorilor în războiul împotriva Ucrainei”, potrivit News.ro.

Oraşul Herson a fost ocupat – timp de opt luni – de către armata rusă şi a fost eliberat la 11 noiembrie 2022 de către forţe ucrainene.

Suspectul este acuzat de faptul că le-a dat forţelor ruse numele şi adresele unor membri ai rezitenţei locale – inclusiv a tatălui său, care ”avea o poziţie proucraineană”.

Tatăl suspectului a fost ”condus într-o cameră de tortură rusă locală şi supus multor forme de tortură pentru a fi convins să colaboreze”, potrivit SBU.

Fostul oficial – căruia SBU nu-i dezvăluie identitatea – riscă închisoarea pe viaţă, potrivit aceleiaşi surse.

Ucraina a deschis peste 6.600 de proceduri penale împotriva unor persoane ”cu privire la colaborare sau alte infracţiuni legate de conflict” de la începutul invaziei ruse, potrivit ONU.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here