Fostul deputat PSD, Cristian Rizea, reținut la Chișinău

Foto: INQUAM/George Călin

Fostul deputat PSD Cristian Rizea, care a fugit din România după ce a fost condamnat penal, a fost reţinut, marţi, la Chişinău, transmite Agerpres.

Potrivit sursei citate, autorităţile au demarat procedura de extrădare, în conformitate cu acordurile bilaterale privind aplicarea legii penale dintre Republica Moldova şi România, informează Inspectoratul General al Poliţiei (IGP) din Republica Moldova într-un comunicat de presă publicat pe site-ul său.

Rizea „se află în căutare internaţională pe canalele Interpol cu scop de arest şi extrădare din 19.03.2019, în vederea executării pedepsei privative de libertate în România pe un termen de 4 ani şi 8 luni pentru infracţiunea de trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor, conform sentinţei definitive emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României”, se spune în comunicatul de presă.

IGP adaugă că, tot marţi, i-a fost retrasă cetăţenia moldoveană prin decretul preşedintelui Igor Dodon, după ce a fost obţinută într-un mod fraudulos în anul 2018.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here