Fostul preşedinte Traian Băsescu ar fi internat într-un spital din străinătate, potrivit unor surse

Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Fostul preşedinte Traian Băsescu ar fi fost transportat într-un spital din străinătate din cauza unor probleme medicale, potrivit surselor „Adevărul”.

Sursele „Adevărul” susţin că Traian Băsescu s-ar afla în prezent într-un spital din străinătate, după ce a suferit complicaţii medicale.

Nu este clar până la acest moment în ce ţară a fost transportat fostul preşedinte.    Informaţia a fost prezentată de mai multe surse media, precum Realitatea Plus, care a relatat că fostul şef de stat ar fi spitalizat în Paris, Franţa, după ce ar fi suferit un accident vascular cerebral (AVC), date similare fiind publicate şi de Antena 3.

Pe de altă parte, alte surse media spun că ar fi internat la Bruxelles. Potrivit unor surse citate de Libertatea, medicii din România au decis că fostul preşedinte „are nevoie de o intervenţie care nu poate fi făcută în ţară”.

Traian Băsescu a fost declarat în urmă cu două zile colaborator al Securităţii printr-o decizie definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Băsescu a reacţionat scurt şi anunţat, printr-un mesaj pe Facebook, că va contesta decizia la CEDO.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here