Fostul trezorier al PSD, condamnat la cinci ani de închisoare

Deputatul Mircea Drăghici, fost trezorier al PSD, a fost condamnat la cinci ani de închisoare, în primă instanţă, pentru infracţiunea de utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate şi pentru cea de delapidare în dosarul în care a fost acuzat că a utilizat suma de 380.000 euro provenită din subvenţia acordată PSD de către Autoritatea Electorală Permanentă, pentru a-şi cumpăra un imobil, transmite News.ro.

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au condamnat pe Mircea Drăghici la patru ani de detenţie pentru săvârşirea infracţiunii de utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate şi la trei ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, în urma contopirii celor două pedepse urmând ca acesta să execute cinci ani de închisoare.  În plus, fostul trezorier al PSD are, conform senţinţei pronunţate de ICCJ, interdicţii în ceea ce priveşte dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în oricare alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale. 

„Constată că persoana vătămată Partidul Social Democrat nu se constituie parte civilă în cauză. În baza art.112 lit.e din Codul penal, confiscă de la inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe suma de 19.000 euro în echivalentul în lei la data executării prezentei sentinţe. În baza art. 398 din Codul de procedură penală rap. la art 274 din Codul de procedură penală, obligă inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe la plata sumei de 4000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (2000 lei urmărire penală, 2000 lei Cameră preliminară şi fond)”, mai prevede soluţia pronunţată, joi, de magistraţii Curţii Supreme. Procurorii reţinuseră în sarcina fostului trezorier al PSD două infracţiuni de delapidare, însă pentru una dintre infracţiuni instanţa de judecată a decis achitarea. Decizia poate fi contestată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.  

Fostul trezorier al PSD Mircea Drăghici a fost trimis în judecată de DNA la sfârşitul lunii iulie a anului trecut, pentru săvârşirea infracţiunilor de utilizare a subvenţiilor în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate şi pentru delapidare. În ceea ce-l priveşte pe Daniel Barbu, fost preşedinte al AEP, cauza a fost disjunsă, fiind format un alt dosar. Conform procurorilor, în perioada 15.02.2018 – 11.06.2018, Drăghici a utilizat suma de 380.000 euro provenită din subvenţia acordată partidului de către Autoritatea Electorală Permanentă, pentru a-şi cumpăra un imobil în cartierul Pipera, oraşul Voluntari, judeţ Ilfov. 

”Cu aceşti bani, inculpatul a acoperit parţial, în proporţie de peste 2/3, valoarea imobilului respectiv. Plata din subvenţii a sumei respective a fost disimulată prin încheierea unui contract de închiriere din care reieşea că banii respectivi ar fi plătiţi de partid drept chirie, iar nu pentru beneficiul trezorierului. În acest sens, în cursul lunii februarie 2018, în exercitarea funcţiei de trezorier, inculpatul împreună cu o persoană din familie, a negociat şi a convenit să achiziţioneze, de la un vânzător, un imobil cu valoare de circulaţie de peste 500.000 euro, pe care să-l achite, în parte, cu sume de bani pe care le gestiona în calitate de trezorier, şi în parte, cu fonduri proprii. În ziua de 15.02.2018, au fost încheiate două contracte: o promisiune de vânzare cumpărare între vânzătorul imobilului şi persoana din familia inculpatului pentru suma de 180.000 euro (plătită din fonduri proprii), dar şi un contract de închiriere între acelaşi vânzător şi formaţiunea politică (care practic îi asigura vânzătorului imobilului că va încasa diferenţa până la valoarea reală de peste 500.000 euro, din subvenţiile primite de partid)”, arăta DNA la momentul trimiterii în instanţă a dosarului. 

În luna februarie a acestui an, Mircea Drăghici a demisionat din PSD, invocând ”problemele cu ecouri publice din trecut”, precum şi starea de sănătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here