FOTO | Aeronava TAROM care va purta sportivii români la Jocurile Olimpice de la Paris, redenumită „Nadia Comăneci”

Sursa: TAROM

Aeronava TAROM care va transporta sportivii români la Jocurile Olimpice de la Paris a fost redenumită ”Nadia Comăneci”, iar autograful celei mai celebre gimnaste românce din toate timpurile a fost colantat pe avion. Aeronava va deservi în continuare clienţii companiei TAROM, relatează News.ro.

Sursa: Facebook

”Cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Paris, TAROM a redenumit aeronava care va purta sportivii români către capitala Franţei Nadia Comăneci, cea mai titrată gimnastă româncă din toate timpurile. Numele şi autograful Nadiei Comăneci au fost colantate pe aeronava TAROM Boeing 737-800, numită anterior «Sarmizegetuza», în onoarea deţinătoarei a cinci medalii de aur la Jocurile Olimpice, în 1976 şi în 1980, şi a recordului pentru prima notă de 10 din istoria gimnasticii, la Montreal”, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de compania TAROM.

”Este o onoare să mă aflu mereu aproape de ţara mea şi de sportul românesc. Mult succes la Jocurile Olimpice de la Paris!”, le-a transmis Nadia Comăneci sportivilor români.

Compania TAROM este un partener tradiţional al lotului olimpic român şi va purta ”tricolorii” şi în acest an la Jocurile Olimpice de la Paris, care se vor desfăşura în perioada 26 iulie – 11 august.

Aceasta este prima aeronavă din flota TAROM care preia numele unui sportiv român.

Potrivit sursei citate, Nadia Comăneci şi TAROM au încheiat un parteneriat prin care numele celebrei gimnaste va fi asociat cu o aeronavă B737-800 din flota companiei. Aeronava denumită ”Nadia Comăneci” va transporta sportivii români la Jocurile Olimpice de la Paris şi va continua să deservescă pasagerii companiei.

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM a fost înfiinţată în anul 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010.

Transportatorul Naţional al României deţine o flotă de 18 aeronave şi are în portofoliul său un număr de 70 de destinaţii operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi code share. Din anul 1993, TAROM este companie membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).

Preşedintele COSR: Sper ca Europa să fie continentul care câştigă cele mai multe medalii la Jocurile Olimpice

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here