Un pește căzut din cer, scăpat din ghearele unei păsări răpitoare și ajuns pe un cablu electric, a provocat săptămâna trecută un incendiu de vegetație și o scurtă pană de curent în vestul Canadei, relatează miercuri AFP, citată de Agerpres.
Povestea, greu de crezut, a fost făcută publică de pompierii din provincia British Columbia și face deliciul presei canadiene.
Incidentul a avut loc joia trecută în apropierea localității Ashcroft, când pompierii au fost chemați să intervină la un incendiu izbucnit în natură.
‘O anchetă rapidă a permis identificarea cauzei acestui incendiu: un pește. Da, ați citit bine: un pește căruia i s-a întâmplat ceva incredibil!’, a relatat amuzat pe pagina de Facebook serviciul de pompieri din Ashcroft.
Potrivit pompierilor, un vultur pescar, o specie de pasăre răpitoare, și-ar fi prins prada dintr-un râu aflat la circa trei kilometri distanță, dar ar fi scăpat-o în zbor, chiar deasupra unei linii electrice.
Contactul peștelui cu firele electrice ar fi provocat o scânteie și câteva particule incandescente care au căzut pe sol, aprinzând vegetația uscată.
Există și o altă ipoteză, au speculat pompierii cu umor: pasărea răpitoare ‘s-a săturat de peștele crud și voia să încerce peștele la grătar’.
Fotografiile lor arată într-adevăr peștele mort la sol, ars.

Vulturul pescar a scăpat nevătămat și și-a continuat zborul, au glumit în continuare pompierii.
Pe un ton mai serios, aceștia s-au declarat mulțumiți că lipsa vântului săptămâna trecută a permis stingerea rapidă a acestui incendiu inedit din vestul Canadei, o regiune afectată frecvent vara de incendii de pădure de proporții.
Institutul rus care studia teleportarea și „mașina timpului” a fost închis












