Urșii polari au ocupat o fostă stație de cercetare polară sovietică, abandonată de peste trei decenii și aflată pe o mică insulă situată în largul coastelor nord-estice ale Rusiei, informează vineri agenția de presă Reuters, citată de Agerpres.
Vadim Makhorov, un blogger de călătorii, a folosit o dronă pentru a filma urșii care se plimbau în interiorul și în afara clădirilor împrăștiate ale stației, sub soarele arctic de la sfârșitul verii, în această lună, pe insula Koliuchin, din Marea Ciukotsk.

Un urs polar a lovit drona când aceasta s-a apropiat de el. Alții și-au scos capetele din clădiri în timp ce erau filmați.

‘Cred că ei văd aceste case ca pe un adăpost împotriva vântului, ploii și altor lucruri. În general, se descurcă bine acolo’, a declarat Vadim Makhorov pentru Reuters.

Oamenii de știință au părăsit stația de cercetare, care se află într-un sat abandonat, la scurt timp după dezmembrarea Uniunii Sovietice, în urmă cu peste trei decenii.













