Franţa, Marea Britanie şi Germania atenţionează că poziţia Iranului faţă de ancheta AIEA pune în pericol negocierile nucleare

Sursa: Wikipedia

Franţa, Marea Britanie şi Germania şi-au exprimat, sâmbătă, frustrarea faţă de cererea Iranului, în cadrul discuţiilor pentru relansarea acordului nuclear din 2015, ca organismul de supraveghere nucleară al ONU să închidă o anchetă privind particulele de uraniu găsite în trei situri, adăugând că aceasta pune în pericol discuţiile, relatează Reuters, citată de News.ro.

La începutul acestei luni, Iranul a trimis ultimul său răspuns la textul propus de Uniunea Europeană pentru a relansa acordul în baza căruia Teheranul şi-a limitat programul nuclear în schimbul scutirii de sancţiuni economice din partea SUA, UE şi ONU.
Diplomaţii au declarat că răspunsul Iranului la coordonatorul UE a fost un pas înapoi, acesta încercând să facă legătura între relansarea acordului şi închiderea investigaţiilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) cu privire la urmele de uraniu.

„Această ultimă cerere ridică îndoieli serioase în ceea ce priveşte intenţiile şi angajamentul Iranului faţă de un rezultat de succes în ceea ce priveşte JCPoA”, au afirmat cele trei ţări, cunoscute sub numele de E3, într-o declaraţie, referindu-se la numele complet al acordului, Joint Comprehensive Plan of Action.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here