Franța și Germania încearcă să facă „curățenie” după afirmația lui Macron despre „moartea cerebrală” a NATO

Sediul NATO de la Bruxelles

Franţa şi Germania încearcă să calmeze spiritele după ce preşedintele francez Emmanuel Macron a apreciat că NATO se află în „moarte crebrală”, propunând angajarea unei analize a mizelor mari ale securităţii colective, cu două săptămâni înaintea summitului Alianţei Nord-Atlantice la Londra.

Şeful diplomaţiei germane Heiko Maas a propus miercuri să se înfiinţeze un comitet de experţi, prezidat de către secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, în vederea consolidării procesului politic în cadrul NATO, o organizaţie militară.

Omologul său francez Jean-Yves Le Drian a prezentat o propunere similară.

„Un mic grup de personalităţi eminente” urmează să fie însărcinat să reflecteze la ”relaţia NATO cu Rusia” şi la ”viitoarele mize mari ale securităţii colective, precum ameninţarea teroristă, China şi impactul militar al marilor rupturi tehnologice”, a precizat ministrul în intervenţia sa, la începutul unei sesiuni de lucru, relatează News.ro, care citează AFP.

Jens Stoltenberg a refuzat să facă vreun comentariu cu privire la propunerea franceză într-o conferinţă de presă la finalul primei sesiuni.

El a declarat, în schimb, că propunerea prezentată de Heiko Maas are „multe merite şi interes” şi că a primit „susţinerea multor aliaţi”.

Stoltenberg urmează să efectueze o vizită la Paris, săptămâna viitoare, pentru a se întâlni cu Macron.

Secretarul de Stat american Mike Pompeo nu a dorit, la rândul său, să se propnunţe cu privire la cele două propuneri. „Eu nu cred că este momentul bun şi nici formatul”, a declarat el în conferinţa sa de presă.

„Răul este făcut”

Diagnosticul brutal al şefului statului francez şi critica leadershipului american au şocat la NATO.

„Răul este făcut. Acum trebuie limitate pagubele în vederea afişării unităţii summitului de la Londra”, a comentat un diplomat de ang înalt.

„NATO este destabilizată de trei probleme: comportamentul preşedintelui american Donald Trump, comportamentul Turciei şi comportamentul lui Macron”, a subliniat el.

Miniştrii au lucrat la probleme strategice în cursul unei cine de lucru.

Spaţiul cosmic urmează să devină, la summitul de la Londra, un nou teren de operaţiuni în domeniul apărării al Alianţei, ai cărei membri au peste 1.000 de sateliţi pe orbită. Însă „nu se pune problema organizării războiului stelelor”, avertizează conducătorii Alianţei.

„NATO nu intenţionează să desfăşoare arme în spaţiu”, a subliniat Jens Stoltenberg.

„Însă trebuie să se ţină cont de pericolele reprezentate de către unii în spaţiu, din cauza vulnerabilităţii sateliţilor”, a precizat un diplomat.

NATO vrea, de asemenea, să se poziţioneze faţă de ascensiunea puterii Chinei, ”al doilea buget militar din lume şi foarte prezentă în spaţiul cibernetic”, a declarat secreatrul general Jens Stoltenberg.

Un raport este pregătit în vederea summitului şi „va fi echilibrat”, a apreciat diplomatul citat.

Noi date cu privire la contribuții

Crisparea aliaţilor împotriva Franţei nu este o surpriză. „Nu căutăm să câştigăm un concurs de popularitate, ci vrem să fim ascultaţi şi auziţi”, declară surse de la Paris.

Însă aliaţii se tem de reacţiile lui Donald Trump, care se confruntă cu o procedură de destituire şi care l-a văzut miercuri fragilizat pe Mike Pompeo de declaraţii ale ambasadorului american la UE în scandalul ucrainean.

Statele Unite au o prioritate – împărţirea poverii cheltuielilor Apărării şi sunt în continuare nemulţumiţi de eforturile europenilor.

Reuniunea de la Londra urmează să fie dominată de această problemă.

Germaia nu vrea să fie ţinta acceselor lui Trump. Bugetul său al Apărării a crescut şi urmează să atingă 50,3 miliarde de euro în 2020, adică 1,42% din PIB-ul german – foarte departe de procentul de 2% promis şi aşteptat de preşedintele american.

„Date noi cu privire la contribuţiile aliaţilor vor fi ublicate înainte de summit”, a dat asigurări Stoltenberg.

Franţa afirmă că nu se teme de această încercare.

„Franţa este un aliat credibil, pentru că ea contrinuie la securitatea sa transatlantică prin bugetul său al Apărării, disuasiunea sa nucleară şi operaţiunile sale militare, inclusiv de înaltă intensitate, şi anume mai ales eforturile sale în domeniul luptei împotriva terorismului în Sahel şi Levant”, a subliniat Jean-Yves le Drian.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here