- O analiză The Economist
Încă mai este timp ca optimiștii și pesimiștii să fie în dezacord, cu bună-credință, în privința impactului net al automatizării și inteligenței artificiale asupra ocupării forței de muncă. Poate că IA va declanșa un boom economic creator de locuri de muncă pentru generații întregi, așa cum susțin promotorii ei. Poate că, per ansamblu, profeții dezastrului au dreptate, iar legiuni sumbre de boți și roboți ghidați de algoritmi vor cuceri, pe rând, o industrie (și o profesie) după alta.
Există însă și un rezultat indiscutabil. În întreaga lume industrializată, politicienii chibzuiți se pregătesc pentru o creștere accentuată a anxietății publice legate de schimbare. Indiferent dacă efectele pe termen lung ale IA vor fi benigne sau crude, mulți cetățeni sunt pe punctul de a descoperi că abilități și calificări cândva prețuite au devenit excedentare pentru cerințele economiei. Chiar dacă se creează locuri de muncă noi, unii lucrători din carne și oase pot ajunge să resimtă o lipsă de autonomie sau chiar de demnitate, dacă simt că servesc stăpâni algoritmici.
The Telegram (o rubrică a The Economist – n.tr.) a ascultat strategi guvernamentali inteligenți, în special din Asia, prezicând că, în aceste vremuri zguduitoare, gestionarea umilirii va deveni o sarcină centrală pentru statele de succes. Dintre giganții economici, China este lăudată pentru modul eficient în care gestionează schimbarea disruptivă. În opinia admiratorilor, autoritățile chineze sunt bine poziționate deoarece tratează declinul unui sector sau altuia ca pe un semnal de ajustare a politicilor, nu ca pe un prilej de introspecție. Și nu încurajează nici faptul de a arăta cu degetul. În China, întrebarea — cine a permis să se întâmple asta? — ar îndrepta degetul spre decidentul suprem al tuturor lucrurilor, Partidul Comunist, iar așa ceva nu este acceptabil.
În China, gestionarea transformării nu este un proces blând. Dacă o industrie nu mai servește nevoilor naționale, este închisă. Lucrătorii excedentari este de așteptat să migreze în interiorul Chinei sau să se reinventeze în alt mod. Atunci când apar sentimente de frustrare publică, ele sunt rapid ținute sub control prin instrumente de propagandă și represiune.
Entuziasmul de partid față de schimbare este eficient. Un sondaj de opinie realizat anul trecut de Edelman, o firmă de consultanță, a constatat că respondenții chinezi sunt mult mai dispuși să îmbrățișeze IA și mult mai puțin îngrijorați de impactul ei asupra locurilor de muncă, în comparație cu americanii, brazilienii, britanicii și germanii. O parte din acest lucru reflectă promovarea neobosită, de către China, a tehnologiei ca sursă de mândrie națională, bombardând cetățenii cu imagini de roboți dansatori, camere inteligente care combat criminalitatea și fabrici automatizate. Contează și faptul că, de-a lungul a trei decenii, orașele și localitățile chineze au devenit mai curate, mai prospere și mai sigure. Pentru mulți din China, tehnologia și o viață mai bună merg mână în mână.
Nimic din toate acestea nu sugerează că lucrătorii chinezi ar fi cumva asemănători furnicilor și cultural imunizați la suferință. În fiecare zi, orașele chineze sunt aglomerate de scutere electrice conduse cu viteze imprudente de curieri, grăbiți să asculte de algoritmi invizibili care le trimit comenzi pe smartphone-uri. Consumatorii chinezi adoră confortul acestor servicii. Mulți sunt îngrijorați de costurile suportate de cei care le furnizează. Hu Anyan, un curier real, a scris o carte despre experiențele sale, „Livrez colete la Beijing”. Relatarea sa cinică a devenit un bestseller. Economiștii chinezi dezbat deschis cum poate fi făcută IA benefică pentru lucrători, nu doar pentru economie per ansamblu. Până acum, ingineria socială a reușit să țină sub control anxietățile publice pe măsură ce China trece prin schimbări uluitoare. Dar dacă presiunile cresc prea mult, până și cele mai solide conducte pot ceda.
Democrațiile occidentale sunt mai umane, deoarece politicienii și instituțiile media sunt libere să recunoască furia și umilința care urmează dezrădăcinărilor economice. În America și în alte economii occidentale este permis să pui întrebări dificile cumsunt cele dacă închiderea unei fabrici sau declinul unui oraș fuseseră inevitabile ori reprezentaseră o alegere făcută de cineva aflat la putere. Deschiderea are multe virtuți. Cu toate acestea, multe guverne occidentale întâmpină dificultăți atunci când încearcă să dezamorseze în sigururanță furia economică.
Partidele centriste din democrațiile occidentale promit să-i protejeze pe alegători de pierderi umilitoare. Ele afirmă că pot reglementa IA astfel încât să fie prietenoasă cu oamenii. Elaborează planuri pentru recalificarea lucrătorilor înlocuiți de roboți. Statele bunăstării se oferă să-i protejeze pe cei care nu pot învăța competențe noi. Astfel de promisiuni nu sunt nechibzuite. Dar ele reprezintă un pariu că tehno-optimiștii au dreptate și că schimbările economice determinate de IA și roboți se vor produce într-un ritm gestionabil. Dacă se înșală, resursele guvernelor democratice, deja lipsite de bani, ar fi rapid copleșite.
Populiști precum președintele Donald Trump nici măcar nu încearcă să dezamorseze furia publică. Confruntați cu alegători care și-au pierdut locurile de muncă sau statutul economic, populiștii caută să transforme acea umilință într-o armă politică. Fie că politicienii provin din tabăra MAGA din America, fie din partide europene ale dreptei populiste sau ale stângii populiste, afirmațiile sunt similare: elitele lacome sau străinii intriganți i-au trădat pe oamenii de rând și le-au distrus locurile de muncă — o narațiune mai veche decât anxietatea legată de IA. Declinul este prezentat ca un act de furt. Poate că populiștii nu au un plan credibil pentru a readuce vechile locuri de muncă și cu atât mai puțin pentru a-i ajuta pe cei care vor fi concediați în viitor. Dar alimentarea furiei este un câștig. Populiștii le arată susținătorilor de partea cui sunt. Pot promite răzbunare, prin impunerea de tarife țărilor străine sau prin aplicarea umilirii asupra imigranților, oponenților politici și altor ticăloși care — în povestea lor — au ales să le facă rău susținătorilor.
Ritmul schimbării se accelerează
Dorința liderilor centriști de a dezamorsa furia publică implica riscuri și înainte ca IA să transforme lumea. Ea este ușor confundată cu o dezaprobare a alegătorilor pentru faptul că sunt furioși. În contrast, populiștii întâmpină ca binevenite și validează cele mai întunecate emoții ale susținătorilor lor. În America, domnul Trump îi iubește pe cei mai furioși membri ai bazei sale așa cum un barman își iubește clienții pentru că beau peste măsură. Mult prea des, criticii săi centriști seamănă cu o fanfară a Armatei Salvării, cântând imnuri despre cumpătare pe trotuarul de afară. Aceasta este o politică proastă, chiar și în vremuri normale.
În această epocă anormală, toate guvernele se văd nevoite să gestioneze politica pierderii, a dezrădăcinării și a umilirii. Niciunul nu are o soluție ideală. Liderii nu mai au mult timp pentru a găsi una.
Defensivă stânjenitoare pentru Trump, pe patru fronturi: UE, Canada, Groenlanda și Iran
