Gara de Nord le oferă speranță refugiaților ucraineni

Teodor 'Dodo' Nemțeanu, un paramedic român care a ajutat refugiații ucraineni la Gara de Nord din București, fotografiat alături de doi traducători, de Dan Crețu, @dapperbarcelona https://www.instagram.com/dapperbarcelona/

„Ea a născut chiar aici”, spune Teodor ‘Dodo’ Nemțeanu, arătând către podeaua unei camere slab luminate din Gara de Nord, în București.

Camera, care se află deasupra World Food Kitchen, a fost transformată de atunci într-un spațiu de cazare pentru mamele ucrainene cu nou-născuți.

Paramedicul

Contracțiile femeii au apărut când cobora dintr-unul dintre numeroasele trenuri care vin de la granița cu Ucraina, odată cu declanșarea războiului, acum peste 100 de zile. Dodo, un paramedic profesionist, a ajutat împreună cu echipa sa la nașterea copilului ei – mama și-a botezat fiica Teodora, în cinstea lui.

Pentru Dodo, un bărbat în vârstă de 44 de ani cu o voce blândă, totul a început în dimineața friguroasă de 25 februarie, a doua zi după ce Rusia invadase Ucraina. Tocmai terminase o tură lungă, acordându-le ajutor oamenilor fără adăpost de pe străzile din centrul orașului.

„M-am oprit din treabă la 4 dimineața, am intrat în gară să mă asigur că nu am uitat nimic și aici erau trei bărbați de la serviciile de asistență socială din România”, a spus el pentru Universul.net.

Refugiații

M-au întrebat – „Dodo, poți să mai stai aici încă o oră?” – iar eu i-am întrebat de ce. „Vine un tren cu refugiați din Ucraina”.

Le-am spus: „Refugiați din Ucraina? Este o glumă?’. „Nu”, mi-au spus, „a început războiul, Rusia atacă Ucraina”. Dodo, care până atunci nu aflase vestea, a petrecut următoarele 24 de ore în gară.

În primele zile de război, cea mai mare provocare a fost „bariera” lingvistică: „Imediat au început să vină trenurile. În dimineața zilei de 25, un tren avea 400 de oameni în el. A fost groaznic, eram doar patru paramedici și ne foloseam telefoanele pentru a traduce totul. Refugiații voiau să meargă spre diferite țări și a trebuit să ne dăm seama cum putem să-i ajutăm”.

Traducătorii

Prin intermediul mass-mediei s-a auzit imediat că era nevoie cu disperare de traducători în gară, deoarece soseau zilnic nenumărate trenuri. România, cu populația sa mare de moldoveni care vorbesc adesea atât română, cât și rusă, a devenit complet parte a acțiunilor din gară. „Avem nevoie de traducători ca de aerul pe care îl respirăm”, a spus Dodo.

Răzvan, un elev de 17 ani din Moldova, locuiește de un an în București și a început să facă voluntariat în gară, la începutul lunii martie. „Peste tot pe rețelele sociale se spunea că în gară era nevoie de ajutor pentru traducere. Am vrut să vin aici să ajut oamenii”.

Razvan (stânga), un traducător din Moldova, alături de un voluntar anonim care ajută refugiații ucraineni la Gara e Nord. Fotografie de Dan Crețu, @dapperbarcelona https://www.instagram.com/dapperbarcelona/

Rapid a fost pus în aplicare un sistem la Gara de Nord, cu veste și radio portabil – „vestele portocalii erau pentru traducători, vestele galbene erau pentru voluntari. La început era câte un traducător la 20 de voluntari”, povestește Dodo, pentru Universul.net.

El a coordonat voluntarii și donațiile trimise către gară încă de la început, ca voluntar cu normă întreagă, lucrând alături de reprezentanții de acolo ai serviciilor de asistență socială. Din cauza scăderii uriașe a numărului de persoane care părăsesc Ucraina și a creșterii numărului de ucraineni care se întorc în țara lor, acum există puțini voluntari la Gara de Nord.

Ucrainenii

În primul rând, lui Dodo i s-a dat „Camera 2” pentru coordonare, deși a devenit imediat evident că este nevoie de mai mult spațiu. În cea mai aglomerată gară, patru încăperi au fost oferite ucrainenilor. „Am spart geamul de la ușa Camerei 2 pentru că nimeni nu a găsit cheile. Am transformat-o într-o cameră pentru depozitarea alimentelor și, de asemenea, a diverselor lucruri esențiale”.

Sistemul de ajutor se bazează în întregime pe donații din partea oamenilor și a firmelor. „Cetățenii veneau, în primele zile, în sălile de așteptare, și întrebau cum pot ajuta, primeam sute de mesaje pe zi. Le-am spus atât lor, cât și persoanelor de contact din cadrul firmei mele că am nevoie de ajutor pentru montarea unui boiler, sau de ceai, cafea, mâncare, de exemplu. În maximum două zile, în Camera 2 se afla tot ce era nevoie.”

De la 1 iunie, au existat 587.219 de treceri a frontierei din Ucraina în România, deși jumătate dintre acestea au revenit la forma inițială – conform ONU. România a ocupat locul 4 în ceea ce privește cel numărul de refugiați ucraineni.

Voluntariatul

Și ucraineni fac tot ce pot pentru a ajuta. Natalia, de profesie manichiuristă, în vârstă de 35 de ani, din Mikolaiv, s-a refugiat în România în urmă cu două luni și de atunci este voluntar în gară. Când a început războiul, Natalia a rămas în Mikolaiv, care este în prezent atacat – ajutând la primirea de provizii pentru armată, dar a devenit la scurt timp prea periculos pentru a sta acolo.

„Am plâns până am ajuns în România – m-am simțit vinovată că mi-am salvat viața. În prima săptămână, arătam ca un zombi”. Este prima dată când Natalia a plecat în afara țării sale. „Am decis că și aici pot ajuta. Eu sunt unul dintre ei. Pot să ajut oferindu-mi timpul înțelegerea”.

Nataliya, o manichiuristă din Mykolaiv, a venit în România pentru a fugi din calea războiului și este acum voluntar în gară. Fotografie de Dan Crețu, @dapperbarcelona https://www.instagram.com/dapperbarcelona/

Inițial, refugiații veneau cu miile prin gară în fiecare zi, acum sunt sute, dar Dodo, care și el are o familie, încă doarme deasupra World Food Kitchen timp de cinci nopți pe săptămână.

Un mediu traumatizant

„Fac ceea ce fac pentru că altfel, cum pot să merg acasă la copiii mei? Când fiul meu mă întreabă cine sunt copiii ucraineni pe care i-am ajutat astăzi, cum pot să spun că nu i-am ajutat?” Dar cele peste trei luni de muncă într-un mediu cu un nivel ridicat de presiune și traumatizant au avut un impact emoțional.

„În prima săptămână, în sala de așteptare era o femeie cu copii, care își suna prin apel video partenerul de viață. Am auzit focuri de armă în fundal și ea spunea: Te iubesc, te iubesc”.

Soțul acestei femei era în armată; a fost ucis în timp ce se afla în convorbirea video cu ea. „A leșinat și i-am luat pe cei doi copii ca să nu o poată vedea în starea aceea, ea țipa.”

Nu voi uita niciodată asta, am auzit-o în fiecare seară, mult timp înainte de a adormi”.

  • Articol apărut și în secțiunea ENGLISH

O discuție necesară despre prezența lui Iohannis în Ucraina

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here