- O analiză The Economist
Ascultându-l pe Donald Trump, ai putea crede că puține s-au schimbat în conducerea Iranului de la începutul războiului. Strâmtoarea Ormuz ar putea fi controlată de „mine și de ayatollah”, a sugerat președintele Americii, în fața reporterilor, pe 23 martie. Însă, pe măsură ce Iranul contemplează la reluarea negocierilor, întrebarea este cine are autoritatea de a încheia un acord cu America și de a garanta respectarea acestuia.
Presupusul lider suprem, Mojtaba Khamenei, nu a mai fost văzut sau auzit de când a fost ucis predecesorul și tatăl său, la începutul războiului, pe 28 februarie. Consilieri și comandanți de rang înalt, inclusiv secretarul Consiliului Național de Securitate, Ali Larijani, au fost de asemenea uciși. Locul lor a fost luat de o rețea opacă și descentralizată de instituții, concepută pentru a proteja regimul de lovituri de tip „decapitare”. În centrul acesteia se află Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC), forța paramilitară de 190.000 de oameni a Republicii Islamice, care acum pare să conducă atât statul, cât și războiul. „Acest război este o binecuvântare pentru IRGC”, spune un iranian aflat în exil, cu contacte la nivel înalt în regim. „Le-a consolidat poziția la conducere.” Persoane apropiate regimului descriu un sistem care a trecut de la teocrație la ceva asemănător unei junte militare, similar cu Algeria, Egiptul sau Pakistanul. „Am trecut de la puterea divină la puterea dură”, spune unul dintre ei. Conform Constituției, liderul suprem al Iranului ar trebui să fie un cleric de rang înalt. Însă ascensiunea lui Khamenei s-a datorat mai puțin credențialelor religioase și mai mult dorinței IRGC de continuitate. Clericii au fost presați să-l susțină. Totuși, el rămâne în mod vizibil absent — oficial, pentru siguranța sa. Circulă zvonuri că liderul suprem ar fi în comă, într-un spital din Moscova, sau mort. „Nu este clar dacă este capabil să ia decizii importante”, spune Raz Zimmt, un analist israelian. Dacă va reapărea, probabil va fi doar o figură simbolică. „Acum armata este cea care trage sforile”, spune Mohamed Amersi, un om de afaceri britanic cu contacte în regim.
În practică, autoritatea a trecut la IRGC. Consiliul Național de Securitate, dominat de figuri militare, stabilește strategia generală. Pe 24 martie, l-a înlocuit pe Larijani, fost profesor de filozofie, cu Muhammad Zulghadr, un aparatcik din IRGC. Alți membri sunt Muhammad Bagher Qalibaf, influentul președinte al Parlamentului, care a avansat în rândurile Gărzilor, și o serie de generali IRGC. Un consiliu de apărare reactivat funcționează ca o cameră de comandă pentru război, selectând ținte și coordonând loviturile. Membrii săi sunt anonimi, dar se crede că sunt generali IRGC, activi sau retrași, ascunși în buncăre. Controlul operațional rămâne la Khatam al-Anbiya, cartierul general de pe câmpul de luptă al IRGC. Observatorii Iranului cred că această structură păstrează controlul ferm asupra celor mai avansate și cu cea mai mare rază de acțiune rachete ale țării.
Pentru eventualii negociatori americani, aceasta reprezintă o problemă. Deși are un sistem de comandă și control, IRGC nu este monolitic. Unii lideri, precum Hossein Alaei, un general în retragere care comparase odinioară despotismul lui Khamenei cu cel al șahului, sunt deschis reformiști. Qalibaf conduce un grup de pragmatici, oscilând între radicalism și moderație, în funcție de moment. Ambele tabere ar putea fi deschise negocierilor. Totuși, există numeroși radicali profund ostili compromisului. Liderul lor este Saeed Jalili, un alt fost membru al Gărzilor, care a obținut 13,5 milioane de voturi la ultimele alegeri prezidențiale. Nu este clar dacă toate facțiunile ar respecta un ordin de încetare a ostilităților cu America sau ar adera la un acord de oprire a dezvoltării nucleare.
Observatorii situației din Iran pun sub semnul întrebării și amploarea autorității comandamentului central în întreaga țară. Unul dintre motivele rezilienței Corpul Gardienilor Revoluției Islamice, în ciuda bombardamentelor intense, pare să fie descentralizarea. Pentru a evita repetarea asasinatelor în masă din războiul de vara trecută, foști membri ai IRGC spun că organizația a fost împărțită în 31 de sub-districte. Fiecare a primit propriile stocuri de arme (inclusiv rachete și drone) și liste de ținte, precum și autonomia de a le folosi, în cazul în care comunicațiile sau comandamentul central ar eșua.
Basij, afiliatul IRGC responsabil de securitatea internă, a fost de asemenea fragmentat în zeci de mii de celule mici și mobile. După ce Israelul a început să le bombardeze bazele, acestea s-au dispersat în moschei, școli sau tabere improvizate sub poduri. Aceasta este o veste proastă pentru America și Israel, deoarece celulele descentralizate ale IRGC ar putea scăpa de sub control și ar putea deveni nucleul unei forțe de gherilă capabile să continue lupta și să blocheze Strâmtoarea Ormuz pe termen nedeterminat.
Prin contrast, amenințările externe la adresa IRGC par mai puțin imediate decât acum câteva săptămâni. La începutul războiului, grupuri de opoziție kurde din Irak amenințaseră că vor traversa granița și vor declanșa revolte etnice în Kurdistanul iranian și în alte provincii cu minorități etnice, inclusiv azeri, arabi și baluci. Însă întăririle IRGC și un val de atacuri cu drone și rachete i-au determinat, deocamdată, să se răzgândească.
S-au diminuat și așteptările privind o revoltă populară. Unii iranieni din orașe au aplaudat moartea lui Khamenei și au sărbătorit pe balcoane în timp ce Israelul lovea bazele regimului. Însă bombardarea țintelor civile le-a diminuat entuziasmul, la fel ca aparentul succes al IRGC în materie de rezistență. Un IRGC întărit îi etichetează acum pe critici drept colaboratori ai inamicului și amenință cu confiscarea proprietăților lor. „Înainte vorbeam despre sfârșitul regimului după încheierea războiului”, spune un profesor din Mashhad, un oraș din nord-estul Iranului. „Acum ne temem cu privire la ce vom face sub un regim care este mai puternic și mai influent ca niciodată”.
Adevăratele priorități ale planului trumpist de pace în Iran. Bumerangul din Ucraina
