Oamenii de știință americani au identificat în regnul vegetal „veriga lipsă” a nemuririi celulare. Studiul a fost realizat de cercetătorii de la Universitatea de Stat din Arizona și Universitatea A&M din Texas, informează CNN.
Studiul ADN-ului plantelor a dus la o descoperire considerată de cercetători drept „revoluționară”. Aceasta ar putea ajuta la descoperirea așa-zisei „gene a nemuririi” și la încetinirea procesului de îmbătrânire în cazul oamenilor. Am putea, teoretic, să ajungem să trăim mii de ani.
”Aceasta este prima oară când am reușit să identificăm structura detaliată a telomerazei (proteină asociată cu rezistența la procesul de îmbătrânire) din plante”, a declarat dr. Julian Chen, co-autor al studiului și profesor de biochimie la Universitatea de stat din Arizona, SUA.
Telomeraza este o enzimă care a fost găsită în nucleul celular, ea este alcătuită dintr-o proteină (TERT) și un lanț acid ribonucleic (TR). Enzima a fost descoperită în anul 1985 de către cercetătoarele americane Elizabeth Blackburn și Carol Greider.
Telomeraza controlează și restabilește lanțul ADN al telomerilor – „segmente” de ADN situate la extremitatea cromozomilor, al căror rol e protejarea cromozomilor împotriva degradării.
Pentru a înțelege mai bine acest tip de descoperire, savanții sugerează să ne imaginăm „telomerii” ca pe niște capăcele de plastic care protejează șireturile de la pantofi. Nivelurile ridicate de telomerază păstrează șireturile suficient de „lungi”, astfel încât să protejeze celulele de degradare, după divizarea acestora.
Majoritatea celulelor din corpul nostru au un nivel scăzut de telomerază, prin urmare ele „îmbătrânesc”, în timp, după divizare (la fel ca o pereche de șireturi care, în timp, „se degradează” și intră tot mai greu în găurile de la pantof).
Dar, dacă aceste celule sunt protejate de telomerază, odată cu divizarea celulară, se pierde un telomer, iar ADN-ul continuă să rămână intact pentru mai mult timp.
Fumatul, stresul, dieta necorespunzătoare sunt responsabile, spun cercetătorii, de pierderea unui nivel mai mare de telomeri, comparativ cu cei care duc o viață mai sănătoasă.
„Vorbim de o descoperire epocală, pentru că acum avem, în sfârșit, o modalitate de a studia telomeraza în plante și, astfel, să înțelegem cât de diferite sunte ele, din acest punct de vedere, față de animale”, a declarat cercetătorul american.
Ar putea oamenii, în urma acestei descoperiri istorice, să ajungă să trăiască, la un moment dat, la fel de mult cât copacul „Matusalem” – pin care poate trăi până la 5.000 de ani? Este posibil, spun cercetătorii, dar asta se va întâmpla, eventual, într-un viitor nu prea apropiat.
„Ce facem acum este cercetare de bază. Până la a aplica pe oameni rezultatele acestor studii mai e cale lungă”, a spus cercetătorul american.
Elizabeth Blackburn, cercetător la Universitatea din California, s-a arătat extrem de entuziasmată de rezultatele studiului.
„Studiul arată ne arată cum plantele ne pot ajută la descoperirea verigii lipsă în acest proces”, a spus Blackburn.
Elizabeth Blackburn este laureată, în 2009, a premiului Nobel pentru Medicină, chiar pentru descoperirile făcute în domeniul telomerilor și ale telomerazei.
Dar chiar și telomerele nu au viață veșnică. De fiecare dată când o celulă se reproduce, aproximativ 20 de perechi de baze se pierd din capacul telomerului sau al șiretului. Putem pierde și mai mult – 50 până la 100 de perechi de baze pe diviziune celulară – atunci când corpurile noastre sunt supuse stresului oxidativ. Ne supunem corpul stresului oxidativ prin fumat, consumând o dietă neadecvată, stres și alte comportamente nocive în stilul de viață. Între uzura normală și stresul oxidativ al stilurilor noastre de viață, chiar și telomerele lungi sunt uzate.
Dar, dacă știința ar putea valorifica secretul enzimei telomerazei, este posibil să putem prelungi viața telomerelor, încetinind procesul de îmbătrânire. S-ar putea să putem inversa boli în care telomerele sunt scurtate, cum ar fi fibroza pulmonară. Și iată un alt beneficiu cheie pentru dezvăluirea acestui mister: celulele canceroase conțin niveluri ridicate de telomerază, permițându-le să se reproducă în continuare până când formează tumori. Oprirea activității telomerazei în celulele canceroase le-ar scurta telomerele, aducându-le până la un nod numit „lungime critică”, care declanșează apoi moartea programată a celulelor.
Însă, fiecare specie are elemente unice pentru telomerele lor și nu toate par să protejeze împotriva îmbătrânirii. De exemplu, unele specii cu telomere mai lungi au o durată de viață mai scurtă decât cele cu telomere mai scurte. Oamenii de știință continuă să exploreze rolul telomerelor și al enzimei telomerază în îmbătrânire și ei cred acum că aceste elemente pot fi doar o parte a procesului de îmbătrânire, cel puțin la animale.
