„Rusia și Ucraina au semnat un acord pentru a permite transportul de cereale prin Marea Neagră către piețele mondiale. La câteva ore după semnarea acordului în Turcia, Rusia a atacat portul de la Marea Neagră din Odesa. Președintele Volodimir Zelenski și-a concediat, de asemenea, șeful de securitate suspectat de trădare și l-a demis pe procurorul său șef și pe alți oficiali – toate acestea în timp ce o congresmană americană îi cere președintelui Joe Biden să-l investigheze pe șeful de cabinet al lui Zelenski pentru presupusele legături cu Rusia. Războiul devine complex”, scrie George Friedman într-o analiză Geopolitical Futures.
<< Decizia de a permite transporturile de grâu are sens pentru restul lumii. Ucraina este al cincilea exportator de grâu, reprezentând puțin sub 10% din oferta globală, iar blocada rusă a dus la creșterea dramatică a prețului cerealelor. Oricare ar fi sensul acordului, totuși, este nemaiauzit ca două națiuni implicate în război să ajungă la acorduri oficiale. Mai ciudat este că, deși și Rusia beneficiază de pe urma acordului, acesta este mult mai benefic pentru Ucraina, care nu numai că primește mai multe venituri, ci și un sentiment de securitate pentru porturile sale de la Marea Neagră. Atacul asupra Odesei a fost, fără îndoială, menit să reamintească Ucrainei că astfel de acorduri pot fi abandonate rapid, dar faptul că s-a ajuns la un asemenea acord este totuși ciudat.
De asemenea, surprinzătoare este concedierea unor înalți funcționari. Zelenski a susținut că s-au făcut vinovați de trădare. Corupția generală este un lucru, mai ales în fosta Uniune Sovietică. Invocarea trădării este cu totul alta. În unele zone ale Kievului, sprijinul pentru Rusia nu este o noutate. Ucraina are mai mult decât partea echitabilă de simpatizanți pro-Rusia. Dar dacă, să zicem, FSB ar fi pătruns în securitatea ucraineană – ceea ce este probabil – atunci săptămânile de speculații cu privire la siguranța locului de muncă nu prea mai au noimă. Dacă înalții oficiali se dovedesc a fi compromiși, îndepărtarea lor este de obicei instantanee. În schimb, Zelenski și-a destabilizat guvernul și și-a deranjat aliații. (Desigur, ar fi putut fi un serviciu de informații străin care a detectat încălcarea, iar Zelenski poate să fi fost reticent până când a fost forțat să acționeze. Ca în toate chestiunile de genul ăsta, cei care știu nu vorbesc, iar cei care vorbesc nu știu. Clar este că așa ceva în timpul unui război nu este normal.)
Rușii și ucrainenii nu pot să nu se gândească la posibilitățile unui tratat de pace. Demiterile de la Kiev par să indice un grad de instabilitate și discordie în Ucraina, creând posibilitatea, oricât de îndepărtată, a unor considerații care ar putea duce la un fel de înțelegere mai mare.
Războiul durează de cinci luni – șase luni dacă luăm în calcul avansul zgomotos. Nu a mers așa cum a sperat Rusia. Ofensiva inițială a Moscovei, un atac în trei direcții asupra Kievului, Odesei și Donețkului, a eșuat din mai multe motive: limitele logisticii rusești, dificultatea coordonării unui sistem blindat la distanță și, mai ales, tactica ucraineană și armele americane. Ucrainenii au purtat o luptă de infanterie cu o structură de comandă descentralizată și mobilitate tactică și au făcut acest lucru cu arme precum rachetele Javelin, care erau ideale pentru combaterea armatei ruse.
Rușii au fost forțați să se retragă spre est în timp ce luptau pentru regiunea Donețk, o zonă relativ mică de-a lungul graniței ruse în care Moscova avea deja o prezență mare. Moscova este angajată acolo timp de cinci luni, cu linii de aprovizionare din fericire scurte către Rusia propriu-zisă, iar acum deține aproape controlul integral asupra zonei. Chiar și această regiune extrem de vulnerabilă, predispusă la victoria Rusiei, a avut nevoie de luni de zile pentru a se supune. Experiența de acolo semnalează un război lung în care Rusia se va lupta să proiecteze forță în zone din ce în ce mai mari ale unei țări pe care nu o ocupă cu adevărat.
Între timp, Ucraina poate că a avut luxul de-a se odihni și de a-și antrena infanteria la vest și nord, dar nu poate fi sigură cum se va descurca împotriva noilor tactici rusești. Kievul are avantajul armamentului și informațiilor americane și, teoretic, are capacitatea de a rezista cel puțin unei ofensive rusești, chiar dacă nu poate lansa una mai mare. Acesta este motivul pentru care instabilitatea la vârful comandamentului ucrainean este o problemă. Este posibil ca Zelenski să facă pur și simplu curățenie în casă în pregătirea unei ofensive rusești, dar asta nu explică de ce și-a târât picioarele pe demiteri. Rusia s-ar putea să lovească mai devreme decât mai târziu, dar tulburările de la vârf se vor scurge probabil la niveluri inferioare. Ofițerii legați de ocupanți își pot pierde concentrarea sau trupele își pot pierde încrederea în lanțul de comandă. Una este să lupți într-un război bazat pe unitatea de scop. Și altceva să porți războiul cu un lanț de comandă incert.
Deși nu este clar ce se întâmplă exact la Kiev, americanii și rușii sunt probabil bine informați. Presupunând că nu au forțat demiterile din motive necunoscute, americanii vor face presiuni pentru a opri epurarea până la o dată ulterioară. Rușii, care dețin cu siguranță active în guvernul și armata ucraineană, vor căuta să destabilizeze.
Desigur, există șansa ca concedierile să fi fost un eveniment minor, puțin mai mult decât o mașinație politică internă. Dar asta nu pare probabil. Mai probabil este că războiul a creat tensiune și risc la cele mai înalte niveluri de autoritate. Provocarea imediată pentru Ucraina este să limiteze problema înainte ca aceasta să afecteze armata.
Așadar, ambele părți ar părea să fie interesate de o înțelegere. Problema este că niciuna dintre părți nu-și poate permite s-o facă. Obiectivul Rusiei a fost de a asigura Rusia, și în special Moscova, în fața acțiunilor NATO (a se citi: americani). Până acum, distanța până la Moscova este aceeași de la începutul războiului. Rusia nu poate accepta o pace care să nu mute controlul rusesc departe spre vest. Ucraina și, prin extensie, Statele Unite ar putea fi interesate de un impas. Rusia nu poate accepta asta fără a risca încrederea în guvern.
Și nici Ucraina nu s-ar mulțumi cu asta. Există clar o disfuncție în partea de sus. Dacă Kievul ar ceda porțiuni majore de teritoriu Rusiei, lucrurile ar deveni și mai disfuncționale. Pentru Occident, mutarea frontierei ruse mai aproape de Europa de Est nu ar pune capăt războiului; ar crea doar pretextul pentru următorul război.
Pe măsură ce riscurile cresc pentru ambele părți, o înțelegere pare probabilă. Acordul privind cerealele a fost, evident, semnat cu o oarecare noțiune a ceea ce ar putea însemna. Conceptul unui acord de pace este solid, dar geografia unui astfel de acord și imperativele de ambele părți par să facă acest lucru imposibil. Aici este nevoie de frică. >>
