<< Democrația și libertatea pot juca un rol în eficacitatea militară >>, notează The Economist.
<< Puterea de foc mai mare și desconsiderarea vieților civililor ajută Rusia să obțină câștiguri teritoriale lente în Ucraina. Dar „soldat la soldat”, forțele Ucrainei se dovedesc mai eficiente. O parte din avantajul lor se reduce la un principiu pe care armatele occidentale îl numesc „comanda misiunii”. Ce este și de ce ajută Ucraina să reziste în fața unor forțe rusești superioare din punct de vedere numeric?
Comanda misiunii este un stil de management militar care oferă mai multă libertate soldaților înrolați în armată, spune Tyler Zagurski, din cadrul Corpului Pușcașilor Marini americani. Comandanții își exprimă intenția – principiile și obiectivele unei misiuni – și deleagă responsabilitatea pentru realizarea acesteia mai multor ofițeri subalterni, permițându-le să-și exercite propria inițiativă și judecată. Acest lucru accelerează luarea deciziilor și permite armatelor să răspundă în mod flexibil și chiar să surprindă inamicii care s-ar putea aștepta ca ei să respecte procedurile din manuale. Atât timp cât trupele respectă intenția comandantului, forțele care acționează după modelul comanda misiunii pot fi creative, modificând tacticile și profitând de oportunitățile care apar. Bazele sale culturale includ încrederea, individualismul, inovația și spiritul antreprenorial – calități adesea asociate cu democrația liberală.
În Ucraina, instruirea făcută de instructorii occidentali a ajutat la insuflarea comenzii misiunii într-o armată care, precum a Rusiei, a apărut din vechile forțe militare sovietice. În special, în primele bătălii din jurul Kievului, soldații ucraineni au fost adesea împărțiți în grupuri mici care au ținut cu agilitate, în ambuscadă, coloane rusești greoaie, folosind arme ușoare antitanc și antiaeriene, furnizate de Occident. A ajutat faptul că ucrainenii s-au antrenat în lupta apropiată, în care inițiativa personală este deosebit de importantă. Acest lucru a forțat Rusia să se retragă de la Kiev și să se regrupeze în jurul Donbasului, o regiune din est, unde, pentru a avansa, a folosit focul de artilerie zdrobitor.
Regimurile autoritare, cum ar fi cel al Rusiei, slăbesc inițiativa personală și adesea nu sunt înclinate în a oferi trupelor libertatea de a implementa comanda misiunii. Dictatorii tind să prefere loialitatea în locul competenței. Iar restricționarea exprimării afectează creativitatea. Stephen Webber, de la RAND Corporation, susține că Armata Populară de Eliberare a Chinei, care este strict subordonată Partidului Comunist, promovează „controlul și comanda”.
Dar unele regimuri nedemocratice au adoptat filosofia aceasta. Adolf Hitler a văzut în Auftragstaktik, un termen în linii mari analog cu cel de comanda misiunii, ca fundament al Blitzkrieg – tactica de a folosi atacuri rapide și concentrate, cu forțe mobile, pentru a avansa rapid și a dezechilibra inamicul, pe care Germania a folosit-o cu mare succes în primii ani ai celui de-Al Doilea Război Mondial. Un manual de front pentru soldații germani, din 1933, lăuda „bucuria de a-ți asuma responsabilitatea”. În loc să aștepte ordinele de sus, soldații trebuiau să ia măsuri „independente și decisive”. Înfrângerea Germaniei – iar mai recent eșecurile Americii în Vietnam, Irak și Afganistan – arată clar că nu este suficientă comanda misiunii în sine pentru a câștiga războaie.
Conceptul va evolua, pe fondul tehnologiei moderne de comunicații și supraveghere. Pe de o parte, va fi mai ușor pentru soldații de pe front să primească informații care le dau puterea de a lua decizii. Pe de altă parte, ar putea permite, de asemenea, comandanților aflați la distanță să micro-gestioneze situația. „Este foarte tentant”, deplânge Eitan Shamir, de la Universitatea Bar Ilan, din Israel, ca superiorii să sune „și să spună: „Mergi la dreapta, la stânga”. Soldații americani numesc un astfel de amestec „șurubelnița de 9.000 de mile”. >>
