Când Statele Unite au început discuțiile cu Vietnamul de Nord, spre sfârșitul războiului din Vietnam, nu fuseseră înfrânte militar, dar nu reușiseră să distrugă Viet Congul. Vietnamul de Nord nu câștigase nici el războiul, dar rezultatul conflictului era clar: Niciuna dintre părți nu putea să o subjuge complet pe cealaltă. Din punct de vedere geopolitic, Vietnamul de Sud era mai important pentru Vietnamul de Nord decât pentru Statele Unite. Vietnamul de Nord nu putea capitula. Statele Unite puteau, scrie George Friedman, pentru Geopolitical Futures.
<< Războiul din Vietnam a fost produsul imperativelor geopolitice, iar rezultatul a fost un rezultat al realității militare. Războiul s-a încheiat cu negocieri care au durat foarte mult timp. Discuțiile de pace nu au avut caracter geopolitic. Mai degrabă, ele au fost o chestiune de creare a unui acord care să recunoască o realitate geopolitică în care ambele părți trebuiau să țină cont de circumstanțele politice interne. Statele Unite nu puteau pur și simplu să admită o înfrângere militară totală, așa că au cerut „pace cu onoare”. Nord-vietnamezii au trebuit să justifice costul războiului în fața publicului din Vietnamul de Nord ca pe o înfrângere eroică a puterii imperialiste.
Inițierea războiului fusese bazată pe necesitatea geopolitică. Vietnamul de Nord trebuia să unească întreaga țară sub un regim comunist. Statele Unite trebuiau să oprească acest lucru, nu pentru că Vietnamul conta geopolitic, ci pentru că Washingtonul se temea că o capitulare rapidă ar face ca aliații să își piardă încrederea în sistemele de alianță bazate pe SUA. Mizele erau mari pentru ambele părți, dar Vietnamul de Nord avea mai mult de pierdut. Realitatea negocierilor era despre cum va arăta sfârșitul războiului și imaginea politică pe care o va genera.
Același lucru este valabil și pentru războiul din Ucraina. Fiecare parte vrea să plătească cel mai mic preț politic pentru ceva mai mult decât a obținut. Rusia dorea să recâștige Ucraina ca zonă tampon împotriva Vestului. Statele Unite nu doreau ca Rusia să se afle la granița NATO. Războiul a fost purtat, iar acum pare că Rusia a obținut un tampon în estul Ucrainei, deși mai mic decât își dorise. Statele Unite vor să încheie războiul și trebuie să fie mulțumite cu rezultatul. Ucraina se află acum în aceeași poziție, în timpul negocierilor cu Rusia, precum Vietnamul de Sud în timpul războiului din Vietnam.
Sfârșitul războiului este inevitabil, iar acum apar articole în media despre realitatea postbelică. Unii observatori vorbesc despre cum fondurile speculative sunt dornice să investească în Rusia. Alții spun că Rusia va plăti un preț ridicat pe măsură ce se va îndepărta de o economie de război. Alții speculează despre efectul geopolitic al războiului asupra Europei și Chinei.
Rezultatul războiului este clar, iar problema acum nu mai este una geopolitică. Negocierile sunt un proces de inginerie care poate eșua și se poate relua pe o perioadă extinsă de timp, cu sau fără continuarea luptelor. Negocierile sunt parțial despre termenii exacti pentru încheierea războiului. Dar acest lucru este, de asemenea, o problemă politică internă. Rusia nu poate să pară că a pierdut războiul și va încerca să își convingă poporul că a câștigat. Statele Unite vor încerca să își convingă cetățenii că doar ele au încheiat războiul. Pozițiile politice din ambele țări sunt în joc pentru ambii lideri.
Amândoi trebuie să ia în considerare și cum va arăta lumea postbelică. Indiferent de cum se va încheia, acest lucru va ajuta la crearea unei ordini geopolitice care va uimi lumea. (Nu fusese evident, până la urmă, că din Al Doilea Război Mondial va apărea un război Rece). Gândul că Statele Unite și Rusia au interese comune este într-adevăr uluitor.
Dar toate acestea pot eșua, iar sfârșitul ar putea fi încă departe. Negocierile se bazează pe realitatea geopolitică, dar și pe circumstanțele politice internaționale și interne. Am văzut marți primul micuț pas oficial. Este un proiect de inginerie în care ambele părți vor căuta o pace cu onoare. Și deși războiul se va încheia în forma în care au creat-o militarii, soluționarea va fi o chestiune de abilitate politică, așa cum sunt toate negocierile politice. Bluful și trâmbițarea sunt instrumente ale negocierilor, deși factorii umani – mândria și rușinea – vor juca și ei un rol.
Războiul – și forțele care l-au determinat – pot fi prezise. Rezultatul său poate fi presupus, dar procesul de negociere este un proiect uman care va ajunge la o concluzie, indiferent că aceasta va fi lungă sau scurtă, plină de frică și speranță. La final, trebuie să confirme ceea ce este, poate cu o notă de satisfacție reciprocă. >>
