Am scris mult despre evoluția relațiilor dintre SUA și China și ne așteptăm ca acestea să evolueze în continuare după summitul dintre președintele chinez Xi Jinping și președintele american Donald Trump. De asemenea, am scris despre evoluția relațiilor dintre Japonia și Australia, influențată în parte de SUA și China. Săptămâna trecută, un eveniment semnificativ a consolidat relațiile japonezo-australiene: guvernul de la Canberra a semnat un acord pentru a comanda 11 fregate din Japonia. Mai mult, Australia a anunțat recent cea mai mare creștere din istorie a bugetului său de apărare, în timp ce Japonia și-a majorat, la rândul ei, considerabil bugetul de apărare, scrie George Friedman, pentru Geopolitical Futures.
<< Ambele evoluții sunt bazate pe politicile SUA de reducere a implicării în emisfera estică. Sunt aceleași politici pe care se bazează și eforturile Washingtonului de a face față relației cu China. Acum că SUA au atacat Iranul, este greu de văzut cum s-ar putea reduce prezența Americii în emisfera estică. Totuși, presupunând că face parte din procesul de retragere, atacul este menit să elimine necesitatea viitoare de a se preocupa de capacitatea nucleară a Iranului. Principiul de bază al limitării implicării SUA în emisfera estică respectă prioritățile declarate ale administrației în Strategia de Securitate Națională. Deși astfel de documente sunt uneori simple liste de dorințe, există dovezi care sugerează că SUA sunt mult mai interesate de emisfera vestică decât de cea estică. Acestea sunt imperativele geopolitice.
Având în vedere creșterile bugetelor de apărare ale Japoniei și Australiei, ca să nu mai vorbim de cooperarea lor reciprocă în domeniul apărării, pare că acești aliați iau în serios noua politică a SUA. O reducere a implicării SUA pune ambele țări în situații similare: ambele au capacitatea de a deveni mai puternice din punct de vedere militar, în special ca puteri navale, iar fiecare a depins într-o anumită măsură de SUA, pentru nevoile de securitate. Relația Japonia–Australia ar trebui, așadar, privită ca un pas spre crearea unei noi realități geopolitice în Pacificul de Vest.
Fundamentul geografic al strategiei SUA în regiune este ceea ce se numește „primul lanț de insule”, un grup de insule din Pacific care include Japonia, Taiwan, Filipine și Papua Noua Guinee și se extinde până în Australia. Primul lanț de insule creează rute maritime sigure, dar largi, prin care navele de pe coasta estică a Chinei trec pentru a ajunge în Oceanul Pacific și, implicit, la piețele externe de care depinde economia sa orientată spre export. Aceste rute maritime ar fi, de asemenea, esențiale în timp de război, în special unul cu SUA, deoarece pot fi ușor blocate sau vizate în alte moduri, având în vedere caracterul previzibil al tranzitului navelor chineze.
În negocierile cu SUA, unul dintre cele mai sensibile puncte pentru China este Taiwanul, situat între Japonia și Filipine. Având în vedere că SUA au baze atât în Japonia, cât și în Filipine, neutralizarea Taiwanului ar crea un culoar mult mai larg către Pacific și ar spori securitatea națională a Chinei. În prezent, se pare că discuțiile privind Taiwanul evoluează: liderul partidului de opoziție din Taiwan, aflat în plină expansiune, a vizitat China la începutul acestei luni și și-a exprimat dorința pentru relații bilaterale mai strânse, ceea ce crește probabilitatea unei înțelegeri între SUA și China. Între timp, Beijingul continuă să exercite presiune militară asupra Filipinelor. Însă Washingtonul nu dă semne că ar dori să neutralizeze Filipinele, deoarece acest lucru ar crea o breșă mult mai mare în bariera primului lanț de insule. Problema Filipinelor va apărea, cel mai probabil, în discuțiile dintre SUA și China. SUA vor refuza să cedeze, iar China se va mulțumi cu o deschidere mai mică, dar cu un acces mai mare la piața americană.
Având în vedere toate acestea, Australia și Japonia au un imperativ de a-și consolida capacitățile militare și de a face acest lucru în mod coordonat. SUA vor menține relații strânse cu ambele țări, chiar dacă le vor delega responsabilități defensive. Ambele sunt suficient de solide din punct de vedere economic pentru a susține acest efort.
În acest context trebuie privit acordul dintre Japonia și Australia privind fregatele. Ambele țări observă că SUA și China sunt interesate să reducă tensiunile militare și să îmbunătățească relațiile economice. Ele se află într-o poziție favorabilă pentru a-și întări legăturile, chiar dacă, în mod rațional, ar prefera ca SUA să suporte povara protecției lor. Aceasta ar constitui o alianță semnificativă: Japonia evoluează astfel încât, în viitor, ar putea avea capacitatea de a limita accesul Chinei la Pacific în zona dintre teritoriul său și Coreea de Sud, în timp ce Australia, odată cu creșterea capacității sale navale, ar putea bloca Strâmtoarea Malacca. Deși este puțin probabil ca vreuna dintre ele să încerce efectiv acest lucru, având în vedere capacitatea militară a Chinei, posibilitatea nu poate fi exclusă. Iar în epoca războiului cu drone, pot apărea noi realități.
Ideea principală este că acordul dintre Australia și Japonia oferă o imagine asupra realităților geopolitice care se conturează în urma unei posibile destinderi între SUA și China și că ambele puteri regionale consideră probabil acest scenariu. Următoarele teme vor fi Filipinele și Coreea de Sud. Presupunând că summitul SUA–China va decurge bine, o nouă ordine în Pacific este în curs de formare. >>
George Friedman | Criza NATO. Alianța a suferit două lovituri – una de la America, alta de la Europa
