Adam Smith a definit modul în care gândim piețele libere. Principiul său călăuzitor a fost, binecunoscuta, mână invizibilă – o forță mistică sau chiar mâna lui Dumnezeu, dar, în esență, ideea că urmărirea interesului propriu în viața economică duce inevitabil la o economie optimizată și previzibilă. Teoria se baza pe presupunerea că indivizii sunt raționali în înțelegerea propriilor nevoi și, prin urmare, în acțiunile lor economice. Intervenția guvernului ar perturba, astfel, funcționarea naturală a schimburilor economice. Pentru Smith, nicio intervenție de sus, fie ea și una bine intenționată, nu putea optimiza rezultatul unei economii de piață; optimizarea putea fi atinsă doar prin libertatea de acțiune. În ansamblu, acțiunile individuale raționalizau sistemul, propulsau societatea înainte și, aspect crucial, ofereau previzibilitate – astfel încât capriciile iraționale ale câtorva nu puteau afecta întregul sistem, scrie George Friedman, pentru Geopolitical Futures.
<< Problema – una de care Smith a fost pe deplin conștient – era aceea că oamenii făceau parte din națiuni, iar economiile depindeau de viabilitatea acestor națiuni. Dorința cetățenilor de a-și maximiza averea impulsionează națiunile, însă bogăția este doar o dimensiune a unei națiuni. Pasiunile interne ale națiunilor – diferențele regionale, culturale sau de nivel educațional – generează tensiuni care slăbesc mâna invizibilă, întrucât bogăția ar putea fi acumulată într-un mod care creează clase ce folosesc puterea politică pentru a perturba piața liberă. Smith era conștient că inegalitatea rezultatelor economice putea destabiliza națiunea și, implicit, economia. Totuși, el nu a abordat în mod direct problema modului în care un sistem ar putea fi stabilizat dacă bogăția națiunilor s-ar concentra în mâinile câtorva. Națiunile ar putea fi bogate, dar cetățenii lor săraci. Astfel, economia mixtă a funcționat prin intervenția statului în economie, acceptând o perturbare a mâinii invizibile în favoarea menținerii stabilității statului.
Există și o a doua problemă de care Smith a fost conștient: viața economică, oricât de esențială ar fi, reprezenta doar o dimensiune a bogăției națiunilor. Cealaltă dimensiune era securitatea națională. Cetățeanul individual își dorește atât avere, cât și siguranță și, deși nu vrea să renunțe la niciuna, cele două sunt, în esență, același lucru. Războaie și conflicte mai mici au făcut ravagii de-a lungul vieții lui Smith, la fel ca și neînțelegeri mai puțin violente. Capacitatea națiunilor de a se apăra spre a nu fi prădate de alte state era o parte la fel de fundamentală a condiției umane ca și bunăstarea economică. De fapt, securitatea națională era temelia economiei și, implicit, a mâinii invizibile interne. Securitatea națională reprezenta o intruziune inevitabilă în piața liberă; resurse economice trebuiau extrase din economie pentru a construi armate capabile să protejeze piața liberă. La rândul său, economia era fundamentul securității naționale, pentru că furniza resursele necesare unei armate, deși, în cele din urmă, bogăția este adevărata armă. Acesta era, așa cum a recunoscut Smith, paradoxul pieței libere: mâna invizibilă maximizează bogăția națiunilor, însă națiunea depinde de intervenția guvernului în piață pentru a garanta securitatea națională și pentru a construi avuția națiunilor prin dominarea sau cucerirea altor țări. Ca în orice teorie, realitatea este o prezență incomodă.
Putem aplica acest lucru în geopolitică. În geopolitică, actorii principali sunt națiunile, nu indivizii, deși fiecare națiune conține indivizi cu interese diferite și rezultate variate. Acest lucru generează tensiuni politice interne, alimentate parțial de interese economice divergente. Gradul în care o națiune reușește să gestioneze aceste forțe politice contribuie la puterea sa în relațiile internaționale.
Geopolitica este, de asemenea, guvernată de o mână invizibilă. Fiecare națiune urmărește securitatea și prosperitatea, iar fiecare își folosește armele militare și economice pentru a le atinge. În acest demers, fiecare stat are propriile interese și, în urmărirea lor, națiunile intră în conflict și cooperează, așa cum fac și companiile sau indivizii. Procesul este la fel de eficient pentru o națiune după cum este și pentru indivizi. Urmărirea intensă a bogăției de către indivizi le sporește securitatea prin slăbirea altora, dar, per total, contribuie la clădirea avuției națiunilor. Competiția dintre state trece prin faze de cooperare și război. Există o diferență fundamentală în natura urmăririi intereselor și în suferințele implicate, însă principiul rămâne același. Națiunile pot coopera din lăcomie și se pot intimida reciproc, la fel ca indivizii, însă amploarea și consecințele destinelor naționale determină atât bogăția statelor, cât și pe cea a indivizilor din cadrul acestora.
Așa cum economia poate fi cel mai bine înțeleasă prin depersonalizarea ei, la fel și geopolitica – cu mențiunea că într-un sistem economic există mult mai mulți actori decât în sistemul geopolitic, unde numărul statelor este relativ redus. Acest lucru face relațiile internaționale mai previzibile, deoarece sunt mai puțini actori și interese de modelat, iar nevoile și temerile lor sunt mai transparente decât cele ale milioanelor de cetățeni. Însă aspectul esențial este că economia și finanțele sunt componente ale securității naționale – esențiale, dar nu întotdeauna prioritare în fiecare moment. În orice caz, ele rămân previzibile.
Modelul economiei internaționale cu care suntem obișnuiți a apărut în timpul Războiului Rece. Componenta economică a fost în avantajul Washingtonului. Rusia era săracă și pierduse mult mai mult decât Statele Unite în cel de-al Doilea Război Mondial, în timp ce SUA erau bogate și s-au îmbogățit și mai mult în urma războiului. Puterea militară era importantă, dar puterea economică se afla în mâinile Statelor Unite, care și-au modelat securitatea economică națională pentru a câștiga putere globală. SUA au folosit relațiile comerciale pentru a reconstrui Europa în avantajul propriu, iar în lupta prin intermediari pentru a controla ceea ce era numită „Lumea a Treia”, au preluat mare parte din teritoriile imperiale deținute anterior de Europa. A fost un instrument puternic, impus de mâna invizibilă a geopoliticii și, totodată, unul previzibil.
Sfârșitul Războiului Rece, confirmat de rezultatul războiului din Ucraina, a schimbat status quo-ul. Grija Statelor Unite față de Europa se apropie de sfârșit, la fel și preocuparea față de Lumea a Treia. Această schimbare generează o neliniște profundă în interiorul SUA; componenta economică a mâinii invizibile fusese modelată de logica unei epoci geopolitice care acum este depășită. Și, pe măsură ce realitățile geopolitice se transformă, la fel se schimbă și realitățile economice. Scăderea interesului față de economie ca armă geopolitică rescrie, în mod previzibil, realitatea economică a SUA, ceea ce duce la haos politic. Sistemul economic se bazează pe reguli. Schimbările geopolitice modifică aceste reguli.
Adam Smith nu era interesat de figurile individuale, iar mulți dintre marii oameni de afaceri erau stranii și imprevizibili. Ei au înflorit în vremuri haotice. La fel, politicienii în momentele de cotitură geopolitică par să încalce normele, întrucât și aceste norme vechi devin depășite.
Noțiunea mâinii invizibile a lui Smith este aplicabilă nu doar economiei, ci și geopoliticii, în care perioadele de schimbare profundă generează disconfort și furie atât între națiuni, cât și în interiorul lor. Modelul lui Smith funcționează pentru economie în cadrul națiunilor, dar capătă o formă diferită în cazul economiei dintre națiuni. Totuși, principiile interesului și ale mâinii invizibile rămân ghiduri utile. >>
