Au trecut doi ani de la declanșarea invaziei ruse în Ucraina, așa că este momentul să expun situația strategică după cum o văd eu. În februarie 2022, am argumentat că Rusia a invadat Ucraina în principal pentru a-și întări profunzimea strategică. Războaiele pe care le-au dus Napoleon și Hitler împotriva Rusiei au fost dejucate de distanțele mari pe care invadatorii trebuiau să le parcurgă pentru a ajunge la Moscova – și nu în ultimul rând de o cantitate considerabilă de sânge rusesc. Acea distanță i-a epuizat pe atacatori, distrugându-i până să ajungă în inima Rusiei. Evenimentele din 2022 mi s-au părut la fel: războiul era menit să adauge mai mulți kilometri între Moscova și Vest, în special NATO. Suspiciunile Rusiei se datorează revoltei Maidan din Ucraina, din 2014, carea înlăturat un lider pro-rus și a instalat un guvern pro-occidental, revoltă pentru care Moscova crede că Washingtonul este responsabil, scrie George Friedman, pentru Geopolitical Futures.
<< În opinia mea, intențiile Americii nu au fost să lanseze o invazie eventuală a Rusiei, cu toate că avea un mic interes în limitarea influenței ruse. Serviciile secrete rusești sunt competente, și este puțin probabil ca Kremlinul să fi primit rapoarte despre planurile de invazie ale Americii înainte de războiul din Ucraina. Dar în diplomație, intenția reprezintă doar un măcănit de rață. Intențiile se pot schimba în câteva minute. Ceea ce preocupa mai mult Rusia erau capacitățile. Oricare ar fi fost intențiile lor, SUA și NATO nu erau în poziția de a invada Rusia. Cu toate acestea, Rusia se temea că intențiile și capacitățile lor ar putea să se schimbe. Un război ar trebui început atunci când dușmanul nu are intenția de a lupta și are capacități limitate.
Aceste calcule au condus la invadarea Ucrainei de către Rusia și, prin asta, la dobândirea unei zone-tampon vaste împotriva unei incursiuni americane, în cazul în care SUA și-ar fi schimbat poziția. Atacul asupra Ucrainei a fost un eșec. Moscova intenționase în mod clar să cucerească rapid forțele ucrainene, înainte ca SUA sau NATO să poată interveni. În schimb, Rusia a avut de înfruntat un număr semnificativ de pierderi, o tentativă de lovitură de stat din partea unei grupări militare private, pierderi economice semnificative și o confruntare cu propriile sale probleme demografice.
De asemenea, Rusia nu a reușit să înceapă războiul cu avantajul surprizei. Fără îndoială, fusese motivată de presupunerea că amenințarea unei invazii rusești ar provoca frică și neliniște în Ucraina. Această campanie de propagandă a continuat luni de zile și a convins SUA, prin informații despre capacitățile Rusiei, că Rusia urma să atace. Acest lucru a determinat Washingtonul să inițieze o sporire de urgență a armamentelor și o planificare comună cu Kievul. Imperativul SUA era să nu existe niciun atac rus care să ducă la prăbușirea Ucrainei și, astfel, să aducă Rusia la granița NATO. Americanilor nu le era clar ce s-ar întâmpla dacă Rusia ar ocupa Ucraina – și probabil nici rușilor nu le era – dar și aici, capacitatea, mai degrabă decât intenția, trebuie să ghideze deciziile.
Semnalul că Rusia urma să invadeze a însemnat că Rusia nu putea distruge Ucraina printr-o singură lovitură decisivă. Militarii au trebuit astfel să-și schimbe planurile, să-și reorganizeze forțele și să dezvolte un sistem logistic capabil să susțină o ofensivă terestră prelungită. În acest interval, a existat dezordine în rândul forțelor ruse, cu o confruntare între Grupul Wagner și Statul Major rus care s-a încheiat cu lovitura de stat menționată anterior. Mai mult, prin dezvăluirea invaziei, Rusia i-a oferit Ucrainei timp să dezvolte o strategie defensivă agilă și a oferit SUA timp să furnizeze sisteme de arme avansate.
Ultimii doi ani au costat enorm Rusia și chiar mai mult Ucraina. Rusia nu a luptat bine și nu s-a organizat bine, dar a avut o performanță suficient de bună pentru a aduce conflictul într-un punct în care angajamentul SUA să fie acum în pericol – iar odată cu el, și strategia care a făcut ca Rusia să intre într-un tip de război pe care nu-l anticipa. Această retragere strategică este punctul pe care Rusia trebuia să-l atingă – și care, în acest moment, pare să fie atins.
Dacă Rusia cucerește întreaga Ucraina, întrebarea fundamentală a războiului este care va fi următorul pas al Rusiei. Putin a subliniat că el crede că Ucraina face parte din Rusia, la fel și alte țări din regiune, în viziunea sa. Intențiile sunt irelevante, dar dacă Rusia ocupă Ucraina și apoi încearcă să împingă înapoi NATO, intențiile ar putea fi susținute de capacități.
Este probabil ca SUA să trimită mai multe arme, dar Rusia s-a aventurat prea mult în Ucraina pentru a fi oprită de ceva mai puțin decât o forță copleșitoare. SUA au luptat în Al Doilea Război Mondial și Războiul Rece pentru a împiedica Europa să fie cucerită și controlată de o singură putere. Resursele intrinseci ale Europei reprezintă o amenințare potențială. Președintele Woodrow Wilson a observat acest lucru. La fel și Franklin Roosevelt, la fel și diferiții președinți care au condus țara în timpul Războiului Rece. Blocarea Germaniei și a Rusiei au fost principii fundamentale ale politicii externe a SUA – nu exclusiv în beneficiul său, dar fundamental în urmărirea propriilor interese.
Războiul din Ucraina este continuarea unei politici externe consecvente a SUA, care se întinde în urmă până la începutul secolului trecut. Dar ceea ce se întâmplă în Ucraina va afecta ceea ce se întâmplă în restul Europei. Cele două războaie mondiale au costat mai mult decât ar fi putut costa dacă SUA ar fi acționat mai devreme. Întrebarea acum este dacă, mai devreme sau mai târziu, SUA se va confrunta cu Rusia – ceea ce înseamnă urmărirea propriilor interese, așa cum fac toate națiunile. Răspunsul la această întrebare implică în mod necesar Europa. Războiul Rece a fost o adevărată alianță. Acest război este dificil de perceput în acest sens. Adevărul este că Europa are cel mai mult de pierdut și trebuie să furnizeze cea mai mare parte a finanțării și a sprijinului pentru Ucraina.
Situația de pe continent a ajuns într-un punct în care trebuie luate decizii, iar toate alegerile impun costuri. Este ușor să susții că Ucraina nu este importantă pentru SUA, dar, în același timp, părinții și bunicii noștri ne-ar putea învăța multe despre fanteziile legate de Filipine sau Africa de Nord, care nu însemnau prea mult pentru noi. Ei și-au plătit prețul, la fel și europenii. Ce urmează acum? >>
