Statele Unite se află în mijlocul unei furtuni, o vijelie din care nu vor ieși până la finalul deceniului. Este parte a unui ciclu care a definit corpul politic american încă de la Revoluția Americană. Din ounctul meu de vedere, întrebarea care rămâne, este legată de natura următorului ciclu, atât în ceea ce privește schimbările instituționale, cât și schimbările socio-economice, care vor deschide următorii aproximativ 50 de ani, scrie George Friedman, pentru Geopolitical Futures.
<< În cărțile mele, am scris pe larg despre aceste procese ciclice, iar cititorii își pot aminti că am prezis că următorul ciclu va fi determinat în mare măsură de demografie. Speranța medie de viață era în secolul al XVIII-lea de 35 de ani. În secolul al XIX-lea, era de 40 de ani. Până în secolul XXI, a ajuns la 78 de ani. Între timp, ratele natalității au evoluat în direcția opusă. În secolul al XIX-lea, rata medie a fertilității era de 7.0 copii per femeie. La începutul secolului XX, era de 4.0. Iar astăzi este de aproximativ 1.7. Săptămâna trecută, The Washington Post a publicat un articol care arăta că, în unele state, numărul total al deceselor l-a depășit pe cel al nașterilor totale.
Problema evidentă este că, deși speranța de viață crește, productivitatea economică tinde să scadă după vârsta de 70 de ani. Asta înseamnă că o speranță de viață mai mare crește consumul, în timp ce forța de muncă se micșorează. Vârstnicii consumă mai mult, în special în ceea ce privește îngrijirea medicală, pe măsură ce populația productivă scade ca dimensiune. Toate acestea au potențialul de a genera o criză economică. Articolul din The Washington Post cita rapoarte recente ale Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor și ale Comitetului Bugetar al Camerei privind tendința în care ratele deceselor din SUA le-ar depăși pe cele ale nașterilor. În momentul în care Washingtonul observă ceva, tendința este deja bine instalată.
Fundamentul acestei revoluții demografice este economic, dar ea a generat deja o schimbare culturală. De exemplu, ratele natalității erau ridicate în secolul al XIX-lea din două motive importante: mortalitatea infantilă ridicată și nevoia de forță de muncă. În societățile agrare, copiii devin productivi la o vârstă mult mai fragedă decât în societățile industriale. Înainte de Revoluția Industrială, copiii erau instrumente esențiale ale producției necesare pentru a întreține familia. Femeile trebuiau să dea naștere câtor mai mulți copii posibil pentru a menține generațiile prezente și viitoare.
Odată cu progresele tehnologice aduse de Revoluția Industrială și de evoluția tehnologică mai recentă, în cazul copiilor nu mai este nevoie să devină productivi din punct de vedere economic vreme de probabil două decenii. Între timp, merg la școală și fac studii superioare. Între acest fapt și scăderea ratei mortalității infantile, numărul de copii per femeie a scăzut dramatic – o tendință ajutată de tehnologia medicală, precum contracepția și avorturile, concepute parțial pentru a limita povara economică asupra unei familii.
Aceasta a dus la o altă schimbare radicală: dacă fundamentul producției economice este bazat pe ratele natalității, atunci lucrătorii productivi trebuie să ia locul copiilor. În acest caz, femeile au intrat în câmpul muncii, limitând astfel și mai mult numărul de copii pe care îi aveau. Această nouă realitate economică este prezentă în întreaga lume industrializată.
Nimic din toate astea nu ar fi constituit o problemă economică dacă speranța de viață nu ar fi crescut și ea. Dar, având în vedere că a crescut, consumul crește acum chiar dacă producția stagnează sau scade. Raportul dintre nașteri și decese a scăzut cu 28% între 2010 și 2023 și continuă să scadă cu aproximativ 1,6% pe an. Este rezonabil să presupunem că medicina va continua să crească speranța de viață și că ratele natalității vor continua să scadă.
Această problemă fundamentală va defini liniștea de după furtuna actuală. Producția trebuie menținută (sau viața neproductivă limitată) fie prin medicină, fie prin limitarea speranței de viață (o strategie pe care personal nu aș saluta-o). O posibilă soluție este inteligența artificială. Aceasta va fi, fără îndoială, un instrument important, dar nu este în sine inteligență. Inteligența este mult mai mult decât raționament; o gamă vastă de emoții, personalități și experiențe modelează inteligența umană. În această privință, sunt de acord cu John McCarthy, un pionier al tehnologiei care a creat termenul de „inteligență artificială”. Spre sfârșitul vieții, el a spus că regretă profund denumirea, având în vedere entuziasmul nerezonabil și neînțelegerea pe care le-a generat. Ar fi vrut să o numească inteligență mecanică sau inteligență computerizată.
În opinia mea, soluția pentru viitoarea criză economică constă atât în extinderea vieții, cât și, mai ales, în extinderea care menține productivitatea unei persoane. Aceasta este o chestiune de inovație medicală. Iar fundamentul acestei evoluții va fi știința materialelor, care a devenit baza creării de noi medicamente și a înțelegerii corpului uman. Inteligența artificială va fi un instrument esențial în această evoluție tehnologică.
Concluzia este că nu mai suntem o societate agrară, iar productivitatea nu apare în copilăria timpurie. Evoluția economică și culturală pe care am trăit-o ar putea fi inversată de o catastrofă naturală sau militară, care să ne readucă în trecut. Dar, în lipsa acestora, criza următorului ciclu în SUA va fi una demografică, cel puțin în lumea industrializată și avansată tehnologic. Iar cea mai mare dovadă că această criză este aici și se conturează de decenii este faptul că Washingtonul a observat-o în cele din urmă. Soluția nu va veni de acolo, dar observarea evidenței este ceea ce Washingtonul face pentru noi toți. >>
George Friedman | O nouă teorie despre culisele epurărilor din China
