Reprezentanți din peste 115 țări s-au reunit în weekend la ediția anuală a Conferinței de Securitate de la München. De obicei, din această reuniune ies puține lucruri de substanță, cu excepția faptului că oferă o lentilă prin care se poate vedea ce anume se află în prim-planul preocupărilor participanților. Uneori este vorba de o gamă largă de teme. Alteori, pe masă se afă o singură chestiune fundamentală, scrie George Friedman, pentru Geopolitical Futures.
Chestiunea fundamentală din acest an este schimbarea modului în care Statele Unite își privesc locul în lume. Într-un fel, aceasta a fost o reuniune de criză. Nu pentru că lumea s-ar afla în fața unei catastrofe, ci pentru că sistemul geopolitic se schimbă profund, așa cum a spus-o secretarul de stat american Marco Rubio în discursul său, iar mulți percep aceste schimbări drept o trădare americană.
Acest lucru este normal la oameni. Ei trăiesc într-un anumit fel și percep schimbarea realităților care le-au modelat certitudinile nu doar ca pe ceva catastrofal, ci ca pe ceva ticălos. Cu toții avem normele noastre și ne bazăm pe ele ca pe ghiduri permanente ale modului în care ne trăim viața. Crearea și adaptarea la o nouă normă este dureroasă, astfel că, de prea multe ori, ajungem să considerăm durerea drept rezultatul unor forțe neliniștite sau chiar malefice.
La reuniunea de la München, problema fundamentală este că sistemul geopolitic global s-a schimbat, la fel și normele sale, astfel încât cineva trebuie să fie făcut vinovat. Aici, Washingtonul este acuzat că a trădat normele trecutului și că destabilizează lumea, iar justificarea este că președintele Statelor Unite este Donald Trump, perceput ca imprudent și lipsit de înțelepciune. Realitatea este însă că natura sistemului geopolitic s-a schimbat și, odată cu ea, s-au schimbat și Statele Unite, care trebuie să se adapteze noilor realități, așa cum fac toate marile puteri.
Desigur, Trump a ales să amplifice dramatic tensiunile care însoțesc această schimbare — poate inutil. Dar schimbarea este inevitabilă și este firesc să simțim negare, teamă și furie atunci când adevăruri ce păreau permanente trec în istorie.
O schimbare globală are efecte globale, însă regiunea care a fost cel mai profund zguduită este Europa. Am scris de multe ori despre acest lucru și îmi cer scuze că o spun din nou: Războiul Rece s-a încheiat, în cele din urmă, fapt demonstrat de limitele puterii ruse în Ucraina. Acest lucru a schimbat inevitabil rolul Americii în sistemul geopolitic. După al Doilea Război Mondial, Statele Unite au construit un sistem economic care a facilitat renașterea Europei, în timp ce au desfășurat forțe militare pentru a preveni incursiunile sovietice. Intenția a fost de a permite Europei să se refacă economic și apoi să fie capabilă să se apere singură.
Criza europeană pare să provină din percepția unei trădări a angajamentelor privind apărarea Europei. Realitatea este că Europa de astăzi nu mai este cea din 1945. Din punct de vedere economic, produsul intern brut colectiv al Uniunea Europeană este puțin mai mare decât cel al China. Nu există niciun motiv economic pentru care Europa să nu se poată apăra singură, mai ales în lumina recentelor eșecuri ale Rusiei. Moscova a eșuat în Ucraina și a pierdut controlul asupra Caucazul de Sud și în Asia Centrală, ambele aflate cândva în sfera de influență sovietică (și ulterior rusă). Pentru Rusia, acest lucru a dus la o realitate geopolitică fundamental diferită și mult mai slabă.
Având în vedere această situație, motivele pentru garanțiile de securitate oferite de Statele Unite nu mai sunt relevante. Economia europeană s-a refăcut, iar amenințarea rusă a scăzut dramatic. Creșterea economică ar putea alimenta dezvoltarea militară necesară pentru a apăra Europa de amenințările actuale și viitoare.
Cu alte cuvinte, misiunea Statelor Unite în Europa a fost îndeplinită. Europa este din nou bogată și, prin urmare, poate să constituie o forță capabilă să se apere în fața unei amenințări mult diminuate. Să ne amintim că Washingtonul a revigorat Europa Occidentală nu dintr-un imperativ moral, ci dintr-o necesitate geopolitică. Acea necesitate nu mai este urgentă. În prezent și în viitorul apropiat, Europa nu se confruntă cu o amenințare majoră, astfel că dispune de timp și resurse suficiente pentru a-și construi propria apărare. Transformând o relație geopolitică într-o obligație morală, Europa încearcă, într-un mod oarecum cinic, să convingă Statele Unite să suporte o povară pe care este capabilă să o ducă singură.
În joc este și faptul că Europa este doar numele pe care îl dăm unui continent ce cuprinde, în funcție de definiție, până la 50 de state suverane, fiecare cu propriile interese naționale. Întrebarea este dacă Europa poate face ceea ce trebuie: să creeze o armată europeană sub controlul unui stat european, finanțată din bogăția colectivă a continentului. Există și o dimensiune culturală importantă a acestei dezbateri. În general, europenii sunt mai puțin entuziasmați de serviciul militar, care este tratat cu mai puțină onoare decât în Statele Unite.
Este mai ușor să vorbești despre o trădare americană decât ca Europa să-și confrunte obligațiile față de sine. A fost mult timp o regiune a conflictelor între națiuni care au dorit să se ocupe și să se distrugă reciproc. Rămâne o întrebare deschisă dacă Europa își poate depăși istoria sa violentă sau interesele divergente suficient de mult pentru a se putea apăra.
Aceasta a fost întrebarea fundamentală cu care s-au confruntat liderii la München: poate Europa să evolueze dintr-un continent de state mici, divizate și suspicioase unele față de altele într-o putere globală? Din punct de vedere geopolitic, acest lucru este imperativ. Dar există și o întrebare morală și istorică. Este Europa condamnată să revină la tragica sa istorie de diviziune și ostilitate reciprocă? Poate. Dar Europei nu-i va fi de ajutor să dea vina pe Statele Unite pentru o trădare percepută, în loc să înțeleagă noua realitate geopolitică.
Este ceva ce a fost generat de evoluția geopoliticii.
George Friedman | Natura puterilor mijlocii. Relația SUA–Canada nu poate fi ruptă sau înlocuită
