Săptămâna trecută, președintele american Donald Trump s-a întâlnit la Washington cu liderii Kazahstanului, Tadjikistanului, Kîrgîzstanului, Turkmenistanului și Uzbekistanului – toate foste membre ale Uniunii Sovietice înainte de prăbușirea acesteia. Relațiile post-sovietice cu aceste națiuni sunt variate și complexe, dar toate mențin în general legături economice și militare cu Moscova, scrie George Friedman, pentru Geopolitical Futures.
<< Pentru a înțelege contextul întâlnirii de la Washington, este necesar să înțelegem ce s-a întâmplat în regiunea Caucazului. Caucazul de Sud este format din Armenia, Georgia și Azerbaidjan – și ele foste state sovietice. Relațiile dintre aceste țări și Rusia, precum și între ele, au variat de la ostilitate și războaie până la acomodare. Armenia și Azerbaidjan au purtat mai multe războaie între ele pentru controlul regiunii Nagorno-Karabah, iar Rusia a invadat Georgia în 2008 din cauza ambițiilor acesteia de a adera la NATO. Și, deși Georgia încă nu are relații diplomatice cu Rusia, menține relații economice și politice importante cu aceasta.
La nord de Munții Caucaz se află un șir de țări care încă fac parte din Rusia, deși unele (precum Cecenia) au luptat pentru independență. În mare măsură, Moscova a pacificat Caucazul de Nord, creând astfel un tampon între acesta și Caucazul de Sud. În trecut, capacitatea Uniunii Sovietice de a controla ambele părți ale Caucazului – acesta fiind, în sine, în mare parte un tampon împotriva unui adversar istoric și a unui membru NATO, Turcia – limita, de asemenea, orice amenințare la adresa Rusiei din sud.
Țările din Caucazul de Sud sunt acum, în linii mari, aliate ale Statelor Unite, în special în probleme economice. (Amenințarea reprezentată de Turcia este oarecum diminuată de ostilitatea acesteia față de Armenia, în timp ce Georgia are o politică externă mult mai complicată atât față de Rusia, cât și față de Occident.) În ultimul an, a apărut un proiect de dezvoltare cunoscut sub numele de „Ruta Trump pentru Pace și Prosperitate Internațională” (Trump Route for International Peace and Prosperity), care va lega Armenia de Azerbaidjan – un important producător de petrol – și care a fost posibil doar după încheierea conflictului din Nagorno-Karabah. Ruta reprezintă, în mod crucial, o problemă majoră pentru Iran.
Cu alte cuvinte, Caucazul de Sud a încetat să mai fie un tampon rusesc și a devenit un aliat al SUA, chiar dacă informal. Iar acum, Statele Unite se îndreaptă spre Asia Centrală. În timp ce Rusia era ocupată să-și gestioneze granița de vest cu Ucraina, granițele sale sudice și sud-estice au devenit mai puțin sigure. Niciuna dintre aceste zone nu a văzut desfășurări militare americane, dar Rusia nu poate ignora această posibilitate.
Între timp, a avut loc o evoluție interesantă la granița de sud-est a Rusiei cu China. După ce Trump s-a întâlnit cu președintele chinez Xi Jinping, SUA au cerut Chinei să oprească importurile de petrol rusesc; doi importatori chinezi importanți au fost de acord să facă acest lucru. Aceasta a fost cel puțin o tentativă parțială a Beijingului de a stabili relații mai bune cu Washingtonul fără a fi formal ostil Moscovei. Rusia și China au fost însă de-a lungul istoriei de multe ori ostile una alteia. Chiar și în timpul Războiului Rece, deși ambele erau națiuni comuniste, au existat tensiuni între ele. China nu a votat împotriva rezoluției ONU care condamna invazia Rusiei în Ucraina, alegând în schimb să se abțină, și nici nu a trimis trupe pentru a sprijini Rusia. (Totuși, a permis Rusiei să-i cumpere arme.) În același timp, guvernul de la Beijing a emis hărți care prezintă zone din Rusia estică – inclusiv Sevastopol, care a fost cucerit de Rusia în secolul XIX – ca făcând parte din China.
Disponibilitatea Chinei de a împiedica propriile companii să cumpere petrol rusesc trebuie văzută ca un gest de bunăvoință în perspectiva unor relații mai bune cu Washingtonul. Aceasta are sens deoarece economia chineză are nevoie de acces la piețele americane. China se confruntă cu probleme economice semnificative, inclusiv o posibilă scădere a exporturilor, o criză imobiliară și șomaj ridicat în anumite segmente ale populației. Dacă China va decide ceea ce este evident – că, în cazul unor tensiuni care ar duce la taxe vamale masive, va avea nevoie de relații mai bune cu SUA – este probabil să respingă Rusia, mai ales dacă acest lucru nu generează consecințe economice semnificative.
Toate acestea arată că obsesia Rusiei pentru granița sa de vest a venit în detrimentul graniței sudice, țările din acea zonă fiinf interesate să ajungă de o acomodare cu Statele Unite. Rusia nu are nici capacitatea, nici interesul de a acționa pe două fronturi în același timp. În mod normal, acest lucru ar determina o națiune să acorde atenție moderată războiului pe care nu îl câștigă și să încerce să reducă amenințările viitoare la celelalte granițe. Până acum, însă, Rusia nu procedează astfel. >>
