Germania: Preşedintele s-a vaccinat cu serul AstraZeneca, ministrul de Interne nu

Sursa: Facebook

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier, în vârstă de 65 de ani, a primit joi o primă doză din vaccinul de la AstraZeneca împotriva COVID-19, în conformitate cu recenta decizie a Germaniei de a rezerva acest ser pentru persoanele de peste 60 de ani, a informat biroul şefului statului, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

„Suntem încrezători în vaccinurile aprobate în Germania (…) Vaccinarea este etapa crucială pentru a ieşi din pandemie. Profitaţi de oportunităţile care apar. Faceţi la fel!”, a cerut Steinmeier într-un comunicat.

Anunţul survine într-un moment în care autorităţile germane încearcă să ofere asigurări în privinţa siguranţei acestui vaccin.

Marţi, guvernul şi-a schimbat recomandarea şi a decis să nu utilizeze acest vaccin la persoanele sub 60 de ani din cauza apariţiei unor cazuri rare de tromboză.

„Vaccinarea este calea pentru ieşirea (din restricţiile impuse), însă acest drum este încă lung”, a atras atenţia joi într-o conferinţă de presă ministrul Sănătăţii, Jens Spahn.

El a spus că vaccinul de la AstraZeneca este „esenţial” pentru a reuşi şi că noua recomandare nu reduce interesul pentru acest ser deoarece „Germania este una dintre ţările cu numeroase persoane în vârstă”.

Acestea se pot vaccina acum mai rapid, a afirmat ministrul.

Vaccinul de la AstraZeneca este înconjurat de suspiciuni în mai multe ţări după zeci de cazuri grave de formare a unor cheaguri de sânge, în special la femei tinere sau de vârstă medie.

Germania a urmat exemplul altor ţări, care au decis deja să suspende vaccinarea cu acest ser a persoanelor tinere, printre care Suedia, Finlanda, Islanda, Franţa sau Canada.

Cu toate acestea, Spahn, 40 de ani, a dorit să dea noi asigurări, astfel că a spus că ar accepta să se vaccineze „fără ezitare” cu o doză de la AstraZeneca, dar când îi va veni rândul.

„Există situaţii unde riscul de tromboză este prezent”, a adăugat el. În aceste cazuri, este logic să fie folosit „un alt vaccin”.

El nu a dorit totuşi să comenteze decizia ministrului de Interne, Horst Seehofer, în vârstă de 71 de ani, care a declarat pentru cotidianul Bild că nu vrea să se vaccineze cu AstraZeneca.

Până la 1 aprilie, circa 11,6% din populaţia Germaniei a primit cel puţin o doză cu unul din cele trei vaccinuri autorizate în ţară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here