Gorghiu: Efectiv am paralizat când am citit că o judecătoare din Mangalia ar fi întrebat dacă una din victimele ucise la 2 Mai e în sală

Sursa: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat luni, la bilanţul DNA, că efectiv a paralizat când a citit că o doamnă judecătoare din Mangalia ar fi întrebat dacă una din victimele ucise în accidentul de la 2 Mai e în sală şi că se bucură că CSM şi Inspecţia Judiciară s-au sesizat. Ministrul a mai spus că vrea să vadă lămuriri cât se poate de repede pe această speţă, transmite News.ro.

”Am avea un 2024 mult mai sănătos dacă nu am mai asista pasiv la concursul de invective şi atacuri la persoană la procurori, în general, şi la procurorii DNA în special (..) indiferent că îl cheamă Voineag sau altfel pe acel procuror. Este legitim să vă apăraţi sau să vă fie apărată reputaţia mai apăsat, mai prompt, mai eficient, mai repede, indiferent de unde vine atacul”, a spus Alina Gorghiu în cadrul bilanţului Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Ministrul Justiţiei a ţinut să precizeze că ”o reputaţie afectată înseamnă prejudiciu pentru justiţie, pentru DNA, înseamnă un prejudiciu în general, aşa cum prejudiciu pentru justiţie uneori poate fi generat, e drept, în puţine cazuri, de magistratul însuşi”.

Vă dau un exemplu recent, fiindcă efectiv am paralizat când am citit că o doamnă judecătoare din Mangalia ar fi întrebat dacă una din victimele ucise în accidentul de la 2 Mai e în sală. Şi mă bucur că CSM s-a sesizat, că Inspecţia Judiciară s-a sesizat şi vreau să văd lămuriri cât se poate de repede pe această speţă”, a precizat Gorghiu.

Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu în cazul judecătoarei de la Judecătoria Mangalia care judecă dosarul lui Vlad Pascu, tânărul care a lovit mortal cu maşina doi tineri, la 2 Mai, în vara anului trecut. Ea a fost acuzată de părinţii victimelor, că joi, la primul termen de judecată, a cerut buletinului tânărului mort în tragedie şi că nu ştia că acesta este decedat.

Pe de altă parte Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) preşedintele CSM a hotărât sesizarea Inspecţiei Judiciare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here