În primul său an de mandat, Donald Trump a comis câteva erori majore care îi pun în mare dificultate parcursul din cel de-al doilea an de mandat.
Dintre aceste erori, azi trei ies puternic în evidență:
- Ajutorul oferit Rusiei, menit a-i maximiza postura în așa-zisele negocieri de pace, mizând pe ideea că astfel va forța Ucraina la o rapidă capitulare. Ajutorul oferit de Trump lui Putin s-a materializat prin: hărțuirea lui Zelenski (care a inclus și ventilarea unei stridente narațiuni de delegitimare a președintelui ucrainean); suspendarea sprijinului militar, transformându-l într-un simplu și cinic comerț cu arme, cu europenii pe post de clienți captivi în numele Kievului; suspendarea ajutorului de intelligence pentru forțele ucrainene care operau în regiunea rusă Kursk (se întâmpla chiar acum un an), permițând astfel Rusiei să câștige în mod nesperat teren și aruncând în aer planurile ucrainenilor de a folosi teritoriile rusești capturate pentru recuperarea de teritorii ucrainene capturate.
- Impunerea de tarife țărilor lumii, demers însă invalidat în anul următor de Curtea Supremă; invalidare care va pune o presiune politică semnificativă pe Casa Albă și pe Partidul Republican tocmai în momentul cel mai dificil – anul electoral 2026; invalidare care îi lasă lui Trump spații minuscule de gestionare pașnică a ciocnirilor cu Xi.
- Alienarea aliaților europeni, canadieni și chiar asiatici, fapt care a determinat o schimbare dramatică de atitudine a acestor aliați față de SUA. Azi, în contextul războiului din Iran, președintele Trump resimte cum nu se poate mai dur efectul de bumerang al atitudinii sale necinstite și surprinzător de lipsită de pragmatism față de prietenii vechi și loiali ai SUA de pe platoul nord-american și de pe platoul euroasiatic.
Toate aceste trei erori, comise de Trump în 2025, urmau oricum să atârne greu și pe termen lung în balanța politicii externe a SUA, iar asta chiar și în ipoteza în care următorii trei ce ar fi rămas din președinția Trump ar fi fost scutiți de evenimente extraordinare și disruptive.
Dar nu au fost scutiți, căci în 28 februarie 2026 președintele SUA a ordonat intrarea în război total cu Iranul – un eveniment cu profil de cataclism geopolitic, politic, economic, de securitate și umanitar. Iar asta înseamnă nimic mai puțin decât faptul că impactul erorilor enumerate mai sus va fi doar amplificat de noul context.
Donald Trump a început războiul cu Iranul aparent fără să ia în calcul faptul că Iranul are de partea sa doi aliați imenși, profund co-interesați în a-i prelungi rezistența în fața Americii și totodată capabili să facă asta: Rusia și China.
În ceea ce-i privește pe cei doi aliați ai Iranului, Trump a pornit la război astfel:
- Legat de China, fără toți dinții în gură, căci Curtea Supremă i-a retezat președintelui SUA singurul as din mânecă în raport cu Beijingul – tarifele.
- Legat de Rusia, fără să fi fructificat în prealabil oportunitatea de a o fi slăbit până la o relativă irelevanță deopotrivă pe frontul din Ucraina și pe plan intern. Din contră, prin abordarea amicală pe care a avut-o față de Putin, în anul ce a precedat conflictul cu Iranul, Trump chiar a pompat oxigen în corpul sleit al regimului de la Moscova, revitalizând un actor ce cocheta cu stadiul de muribund.
Procedând astfel, președintele SUA a și încurajat, a și împuternicit Rusia și China să ajute suficient de mult Iranul, cu consecințe teribile pentru forțele americane angajate în luptă, cu consecințe similare și pentru aliații din regiune ai Americii, profund expuși ravagiilor făcute de luptă.
Istoricii din viitor își vor stoarce creierii să priceapă cum s-a putut ca, tocmai înainte de a declanșa războiul, liderul celei mai impresionante super-puteri să sufle tocmai în pânzele celor mai periculoși aliați ai dușmanului său de moarte.
Desigur, studiind strategia lui Trump, aceiași istorici își vor stoarce creierii și pentru a se dumiri care fusese rațiunea faptului de a-și îndepărta aliații în anul premergător celui mai mare război inițiat de SUA în ultimul sfert de secol.
E previzibil că dificultățile pe care le vor întâmpina acei istorici în a găsi un sâmbure rezonabil de sens nu vor fi surmontate nici dacă vor apela la ajutorul unor forme infinit mai evoluate de inteligență artificială decât cele disponibile în zilele noastre.
În cazul Rusiei, ironia sorții este cum nu se poate mai macabră: grație ajutorului oferit de Trump lui Putin, în 2025, Putin a ajuns, în 2026, în situația de a putea ajuta Iranul să spulbere infrastructuri critice și vieți americane, să spulbere infrastructuri critice și vieți din rândul aliaților din regiune ai Americii.
Grație incompetenței lui Trump, din 2025, în materie de economie și comerț internațional, China și-a văzut asigurată, în 2026, o marjă relevantă de manevră pentru a putea ajuta direct Iranul, ca și pentru a putea ajuta indirect Iranul, sprijinind și Rusia pentru a sprijini Iranul.
În fine, din cauza unui ego nemăsurat și a unor profunde lacune în materie de istorie și geopolitică, același Donald Trump i-a determinat pe aliații strategici ai SUA să își asume, în cazul iranian, o politică de descurajare a demersului american.
Trump uită (dar poate că de fapt nu știe) că în ultimul peste un secol, America a fost nevoită să plătească preț de sânge și să aloce resurse colosale ori de câte ori Europa a fost în mare cumpănă. A fost cazul cu primele două războaie mondiale, a fost cazul și cu Războiul Rece. Războiul contemporan al Rusiei din Ucraina riscă să deschidă un nou orizont similar, în caz că va fi pe mai departe gestionat de America după logica îngustă a lui Donald Trump.
Geografic, vorba lui Trump, ne desparte un “mare și frumos ocean”, dar distanțele au intrat la apă în epoca super-tehnologiei, iar geopolitica a implicat dintotdeauna ceva mai mult decât simpla geografie.
Totul are un preț pe lumea asta, dar greșelile, oportunitățile nefructicate și infatuarea sunt adesea cele mai costisitoare.
Pe Donald Trump, în Iran, însă trecând în prealabil prin Ucraina, tocmai l-au ajuns din urmă scadențe care-l amenință cu insolvența.
