Fost atașat militar al Marii Britanii la Kiev și apoi la Moscova, până în anul declanșării invaziei, John Foreman explică, în The Economist, care sunt eșecurile gen. Valeri Gherasimov, dar și de ce întâiul ofițer al armatei ruse trebuie judecat de o instanță internațională.
<< Pe 11 februarie 2022, în timp ce Rusia concentra oameni și blindate de-a lungul graniței cu Ucraina, l-am ascultat pe generalul Valeri Gherasimov, șeful statului major rus, cum îl mințea pe amiralul Sir Tony Radakin, omologul său britanic. Generalul Gherasimov a negat planul de a invada Ucraina, spunând că Rusia nu mai are nevoie de pământ. El a susținut că forțele sale armate modernizate au ajuns la paritate cu cele ale Americii. Anterior, după ce repetase o serie de false nemulțumiri, ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, i-a spus omologului său britanic că Rusia nu are intenția de a ieși în afara granițelor sale. Dar niciunul nu a putut explica acumularea de trupe.
Cei doi britanici se aflat la Moscova pentru a-i avertiza pe generalul Gherasimov și pe Șoigu, doi membri ai regimului cu acces direct la Vladimir Putin, că o invazie rusă în Ucraina ar fi o greșeală catastrofală, cu consecințe tragice. Acest avertisment prevestitor nu a fost luat în seamă. Ulterior, Șoigu și generalul Gherasimov au supervizat teribila suferință a poporului ucrainean, distrugerea pe scară largă din Ucraina și pierderile uluitoare de soldați și de echipamente proprii. Departe de a fi la paritate cu America, armata lor „modernă” nici măcar nu ajunsese la paritate cu Ucraina. Conflictul a demonstrat slăbiciunea intelectuală, fizică și morală a forțelor armate ruse – și a generalului Gherasimov însuși.
La începutul războiului, comportamentul de fanfaronadă al generalului Gherasimov părea justificat. Forțele sale armate primiseră miliarde de dolari pentru a implementa o strategie de „apărare activă”, pentru a ține războiul departe de teritoriul rusesc. A scos în evidență profesionalismul și armele de precizie cu rază lungă de acțiune, și îmbunătățirea forțelor nucleare și convenționale ale Rusiei. Exercițiile anuale aveau un scenariul concentrat pe apărarea Rusiei de atac și expulzarea invadatorului. Generalul Gherasimov plănuia o victorie rapidă.
În practică, armata sa nou-nouță, concepută pentru un război rapid, defensiv și simplu, a fost distrusă complet într-un război lent, ofensiv și complex, de alegere. Orbit de șovinism, el și regimul au ignorat cuvintele lui Alexander Suvorov, un general rus din secolul al XVIII-lea: „Nu-ți disprețui niciodată inamicul, nu-l considera mai prost și mai slab decât tine”. Aroganța i-a împiedicat pe generalul Gherasimov și pe ofițerii săi să anticipeze fie disponibilitatea Ucrainei de a lupta, fie reacția Occidentului. Forțele sale armate – la fel ca statul rus din care provin – s-au dovedit incompetente, brutale și corupte.
Ofițer militar senior al Rusiei din 2012, generalul Gherasimov este responsabil pentru multe dintre aceste eșecuri. Departe de a fi reformatorul inovator și teoreticianul militar din imaginația occidentală, el și armata sa au dat dovadă de rigiditate intelectuală și neprofesionalism, fragmentându-se, în fața rezistenței ucrainene hotărâte, într-o miliție aflată în conflict din cauza intereselor politice, etnice și de afaceri diferite. Dacă, după cum a relatat recent Financial Times, serviciul de securitate al FSB l-a convins pe generalul Gherasimov să-și extindă ofensiva inițială de-a lungul mai multor axe, el se face vinovat de neglijență în serviciu. Unul dintre predecesorii săi din timpul războiului a scris că statul major rus ar trebui să fie „creierul armatei”; Generalul Gherasimov a prezidat o „lobotomie”.
Eșecurile lui nu au trecut neobservate. Toți generalii de campanie care au condus invazia din Ucraina, inclusiv cei identificați cândva drept viitori protejați ai generalului Gherasimov, au fost demiși sau mutați. După ce au dispărut din peisaj, inclusiv după ce au ratat parada anuală de Ziua Victoriei și o întâlnire cu o rachetă HIMARS ucraineană, el și Șoigu s-au certat, pe tema derulării războiului, cu dreapta pro-război, inclusiv cu șeful mercenarilor, Evgheni Prigojin, cu guvernatorul cecen, Ramzan Kadîrov, și chiar cu subalterni ai generalului. Cu toate acestea, generalul Gherasimov nu numai că a rămas în funcție, dar a fost promovat. Printr-o mutare neobișnuită făcută în ianuarie, el a fost numit la comanda generală a războiului, adăugându-se astfel sarcinilor sale cu greutate, de instruire și echipare a armatei și de conducere a unor reforme pe termen lung în domeniul apărării.
După ce a condus invazia dezastruoasă, justificarea noului său rol este opacă. Poate fi o încercare de a pune ordine în haosul din ultimul an și de a recâștiga inițiativa strategică. Generalului Gherasimov i se promit fonduri nelimitate, echipamente de înlocuire (posibil din China) și mulți alți soldați. În ciuda dificultăților de aprovizionare, armata sa se bucură în continuare de superioritate în materie de artilerie și poate provoca pierderi grele ucrainenilor înainte ca Ucraina să-și poată lansa propria ofensivă de primăvară. Ezitarea occidentală de anul trecut, în ceea ce privește furnizarea de arme, i-a oferit un spațiu de respiro pentru a se regrupa după eșecurile din Harkov și Herson. Angajamentul american și european ar putea să se „clătine” și mai mult. Prigojin este forțat să revină în linie. Timpul va spune dacă generalul Gherasimov poate scoate din geantă o victorie, deși pare puțin probabil.
În orice caz, este la fel de probabil ca Putin să-l fi păstrat în funcție pe generalul Gherasimov datorită obedienței sale. El a continuat cu o ofensivă prost pregătită în ultimele săptămâni, fără să fi remediat problemele calitative observate în ultimul an. Ministrul de război al Rusiei din timpul invaziei lui Napoleon din 1812 a fost descris într-o poezie drept „slujitorul țarului și părintele soldaților”. Deși generalul Gherasimov s-a dovedit a fi primul, cu siguranță nu este cel din urmă, judecând după tacticile sale slabe, indiferența în ceea ce privește folosirea vieților rușilor pentru câștiguri strategice minime, și moralul teribil al trupelor sale.
Dar cel mai șocant eșec al generalului Gherasimov a fost cel moral. Ministerul rus al Apărării a susținut anul trecut că soldații săi sunt motivați de „bine, onestitate [și] de o atitudine fără compromis față de rău”. În loc de asta, surzenia lor deliberată la suferința umană a devenit monstrul din mașinăria de război a Rusiei, pentru a-l parafraza pe matematicianul polonezo-britanic, Jacob Bronowski. Planificând, inițiind și ducând un război de agresiune și facilitând crimele de război, generalul Gherasimov a încurajat convingerea lui Putin că subjugarea Ucrainei justifică toate mijloacele necesare.
Prin educația politico-militară, generalul Gherasimov a diseminat narațiunea rasistă și dezumanizantă a lui Putin, potrivit căreia ucrainenii sunt „naziști” și „fasciști”, ducând inexorabil la violarea, uciderea, torturarea și deportarea civililor. Pe 18 februarie, America a stabilit că membri ai forțelor armate ale Rusiei și oficiali ruși au comis crime împotriva umanității, în Ucraina. Din păcate, Marea Britanie nu a făcut încă același lucru.
Generalul Gherasimov însuși este vinovat pentru aceste atrocități îngrozitoare. Deși la Moscova și-a bătut joc de sancțiunile care i se aplicau, el trebuie, precum în cazul generalilor Jodl și Mladic înaintea lui, să fie tras la răspundere cu o hotărâre clară – oricât de mult va dura – pentru rolul său în martiriul Ucrainei. >>
