Guvernatorii băncilor centrale gobale îl sprijină pe șeful Fed, după amenințările lui Trump

Sursa foto: Facebook

Șefii mai multor bănci centrale importante au dat marți publicității un comunicat comun în care își exprimă sprijinul față de președintele Rezervei Federale a SUA (Fed), Jerome Powell (foto), după ce administrația Trump l-a amenințat să-l va pune sub acuzare, transmite Reuters, citată de Agerpres.

‘Suntem pe deplin solidari cu Rezerva Federală a Statelor Unite și președintele ei, Jerome H. Powell’, se arată în comunicatul semnat de șefii de la Banca Centrală Europeană (BCE), Banca Angliei (BoE), Banca Canadei și alte instituții.

‘Independența băncilor centrale este elementul de bază al prețurilor, al stabilității financiare și economice, în interesul cetățenilor pe care îi servim’, au adăugat reprezentanții băncilor.

Printre semnatari se mai află președintele Băncii Reglementelor Internaționale (BIS) și șefii băncilor centrale din Suedia, Danemarca, Elveția, Australia, Coreea de Sud, Brazilia și Franța.

Surse care au dorit să-și păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters, înainte de publicarea comunicatului, că toți șefii băncilor centrale sunt bineveniți să se alăture ulterior.

La Viena, în cadrul unui eveniment organizat de publicația Financial Times (FT), Martin Kocher, guvernator al Băncii Naționale a Austriei (ONB) și membru al Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE), a avertizat că impunerea de presiuni politice asupra politicii monetare majorează inflația și erodează stabilitatea financiară.

‘Independența băncii centrale nu este un principiu instituțional abstract. Este esențial pentru protejarea puterii de cumpărare a cetățenilor și a stabilității economice. Și istoria, care include de asemenea episoade din Statele Unite, arată foarte clar ce se poate întâmpla cu politica monetară când este supusă presiunii politice’, a declarat Kocher, fără a-l numi pe Donald Trump.

Președintele Rezervei Federale a SUA a respins ceea ce el a numit presiuni motivate politic, după investigația penală lansată contra sa și amenințarea că va fi pus sub acuzare, spunând că decizia este o încercare de a influența activitatea băncii centrale americane.

‘Amenințarea cu acuzații penale este o consecință a deciziei Fed de stabilire a ratelor dobânzilor pe baza celei mai bune evaluări a noastre care va fi spre folosul publicului, în loc să urmăm preferințele președintelui’, a informat duminică Powell, într-un comunicat. El a adăugat că intenționează să continue să-și îndeplinească atribuțiile ‘cu integritate și angajamentul de a servi poporul american’.

Șeful Fed a spus că Departamentul american al Justiției (DOJ) a emis vineri citații Rezervei Federale și a avertizat asupra unui posibil rechizitoriu. Acuzațiile vizează plângerile potrivit cărora Powell a dat Senatului declarații false legate de proiectul de renovare de 2,5 miliarde de dolari a sediului central al Fed din Washington. Powell a răspuns anul trecut solicitărilor oficialilor Administrației Trump privind informațiile referitoare la depășirea costului proiectului, spunând că a fost unul de amploare și a implicat actualizări ale sistemelor de securitate și înlocuirea materialelor periculoase.

Powell a dezmințit acum acuzațiile, pe care le-a numit ‘pretext’, și a apreciat că problema este dacă Fed ar putea continua să stabilească ratele dobânzilor pe baza datelor și condițiilor economice, sau dacă politica monetară va fi în schimb determinată de presiunile politice sau de intimidare.

Președintele Donald Trump a cerut insistent și vehement reducerea dobânzilor pentru a stimula economia. Deși Rezerva Federală a redus de câteva ori dobânzile, Trump a declarat că deciziile nu au fost suficient de ample. El l-a criticat în mod frecvent pe Powell și a prezentat perspectiva demiterii sale.

În urmă cu câteva săptămâni Trump a sugerat că ar putea intenta un proces contra lui Powell pentru ceea ce a numit ‘incompetență’.

Evoluțiile vin după ce eforturile lui Trump de a obține un control mai mare asupra Fed au avut rapid repercusiuni, senatorul republican Thom Tillis, membru al Comitetul Bancar al Senatului, care votează nominalizările președintelui pentru Fed, arătând, într-o postare pe rețeaua X, că amenințarea cu acuzarea pune sub semnul întrebării ‘independența și credibilitatea’ DoJ. Tillis a anunțat că se va opune oricărei nominalizări a lui Trump pentru Fed, inclusiv viitoarei alegeri a unui nou președinte Fed, ‘până când această chestiune juridică nu este pe deplin rezolvată’.

Trump a declarat pentru postul de televiziune NBC News că nu are cunoștință despre acțiunile Departamentului Justiției. ‘Nu știu nimic în legătură cu asta, dar cu certitudine el nu este foarte bun la Fed și nu se pricepe foarte bine la construcția clădirilor’, a afirmat oficialul.

Un purtător de cuvânt al DoJ a refuzat să facă comentarii, dar a adăugat: ‘Procurorul general a cerut prioritizarea investigării oricărui abuz care are legătură cu banii plătitorilor de taxe’.

Consilierul economic al Casei Albe, Kevin Hassett, este considerat de analiști drept candidatul cu cele mai mari șanse pentru a-i succeda lui Powell, deși Trump și-a exprimat, de asemenea, interesul pentru fostul guvernator al Fed, Kevin Warsh. Printre alți finaliști se numără actualii guvernatori ai Fed, Christopher Waller și Michelle Bowman, precum și directorul fondului BlackRock Inc, Rick Rieder.

Trump este un vechi critic al lui Powell, pe care l-a ales să conducă banca centrală în timpul primului său mandat. Președintele a spus că dorește ca următorul șef al Fed să reducă mai agresiv ratele dobânzilor. Banca centrală a SUA a redus dobânda de referință la fiecare dintre ultimele sale trei întâlniri, dar oficialii Fed au semnalat în decembrie că este probabil să reducă dobânda o singură dată în 2026.

Mandatul lui Powell ca președinte al Fed urmează să se încheie în mai 2026, dar mandatul său în Consiliul Guvernatorilor Fed nu expiră până în 2028.

Fed este o instituție independentă din punct de vedere juridic, iar o gamă largă de experți și decidenți consideră că băncile centrale elaborează politici mai bune atunci când sunt libere de considerații politice. De exemplu, politicile monetare ultra-relaxate susținute de Trump prezintă riscuri inflaționiste mari.

Războiul lui Trump cu dolarul