Prin intimidarea lui Jerome Powell cu citații în justiție, amenințări și insulte, Trump joacă la pariu moneda de rezervă a lumii. Într-adevăr, un geniu stabil!
Președinții americani obișnuiau să înțeleagă instinctiv că nu e de sbuminat cu ușurință propria monedă și, prin urmare, că trebuie să respecți banca centrală. Donald Trump nu o face. Într-o serie de atacuri zgomotoase la adresa președintelui Federal Reserve, Jerome Powell, pe care l-a numit „un prost total” și „o persoană stupidă”, un om care este „politic și încearcă să saboteze creșterea economică”, Trump trage tare pentru scăderea ratelor dobânzilor. În același timp, el erodează încrederea globală în dolar.
Campania a fost acum intensificată, Departamentul de Justiție emițând vineri citații pentru marele juriu și amenințând cu o urmărire penală, presupus a fi legată de mărturia lui Powell în fața Congresului despre proiectul de renovare al sediului Federal Reserve. Este vorba despre modernizarea sediului vechi de aproape un secol al Fed din Washington, proiect care urmărește să aducă clădirile la standarde moderne de siguranță, eficiență energetică și securitate. Trump, om de afaceri imobiliar într-o oarecare măsură, a criticat costurile care au crescut puternic din cauza inflației, a problemelor din lanțurile de aprovizionare și a cerințelor sporite de securitate și infrastructură.
„Această nouă amenințare nu are legătură cu mărturia mea din iunie sau cu renovarea clădirilor Federal Reserve”, a spus Powell. „Amenințarea cu acuzații penale este consecința faptului că Federal Reserve stabilește ratele dobânzilor pe baza celei mai bune evaluări cu privire la ceea ce servește interesul public, iar nu pe baza preferințelor președintelui. Este vorba dacă Fed va putea continua să stabilească ratele dobânzilor pe baza dovezilor și a condițiilor economice sau dacă, în schimb, politica monetară va fi ghidată de presiune politică sau intimidare”.
Minunat! Exact ce avea nevoie economia.
Puterea dolarului se bazează pe încredere — încrederea că instituțiile americane sunt independente, că contractele vor fi respectate și că politica monetară este condusă de tehnocrați, nu de politicieni preocupați doar de următoarele alegeri. Atunci când un președinte încearcă să intimideze banca centrală pentru a obține o politică monetară mai relaxată și îl atacă personal pe președintele acesteia pentru că i se opune, semnalul transmis este că politica monetară americană este coruptă. Așa ceva nu ar trebui să caracterizeze comportamentul unei monede de rezervă.
Timp de decenii, rolul dolarului ca principală monedă de rezervă a lumii a părut de neclintit. În 1999, dolarul reprezenta aproximativ 72% din rezervele valutare globale. Astăzi, ponderea este de circa 58% și e în scădere. Băncile centrale își diversifică treptat rezervele în euro, yeni, franci elvețieni, aur și chiar în renminbi-ul chinezesc. Ele se acoperă împotriva riscurilor, așa cum procedează actorii prudenți atunci când încrederea începe să se erodeze. O monedă este sigură doar dacă este percepută ca fiind sigură.
De când Trump a preluat funcția, dolarul american s-a depreciat puternic față de euro și față de majoritatea principalelor valute, iar indicele dolarului ponderat în funcție de comerț (DXY) a scăzut cu aproximativ 10%, fiind una dintre cele mai slabe performanțe anuale din ultimii ani, pe măsură ce piețele încorporează în prețuri incertitudinile fiscale și politice tot mai mari din Statele Unite, comparativ cu stabilitatea politicilor de altundeva.
Da, un dolar mai slab poate stimula exporturile — obsesia lui Trump. Dar există compromisuri. Un dolar mai slab crește costul importurilor, erodează puterea de cumpărare a consumatorilor și face mai scumpe toate bunurile, de la energie și alimente până la inputuri industriale. De asemenea, subminează statutul dolarului ca monedă de rezervă globală, majorează costul finanțării datoriei SUA și le transmite investitorilor internaționali un semnal de instabilitate. Ceea ce pare un avantaj competitiv pe termen scurt pentru exportatori devine, la nivel macroeconomic, o taxă asupra americanilor și un risc pentru credibilitatea financiară.
Deja, băncile centrale cumpără mai mult aur și mai puține titluri de stat americane. Marii exportatori de energie au început să deconteze o parte din tranzacții în alte monede decât dolarul. Sunt create sisteme alternative de plăți pentru a ocoli dominația financiară americană. Și așa mai departe.
Există și alte semnale negative. Statele Unite înregistrează deficite fiscale tot mai mari, agravate considerabil de bugetul prost conceput al legii „Big Beautiful Bill”, adoptată în toamnă. Biroul Bugetar al Congresului a estimat că acesta va crește datoria federală cu aproximativ 2,4 trilioane de dolari în următorul deceniu, în principal din cauza unor reduceri masive de taxe, care diminuează veniturile mai mult decât reușesc reducerile de cheltuieli să compenseze. Deficitul de cont curent rămâne ridicat, ceea ce înseamnă că SUA consumă și importă mai mult decât produc și exportă, deci trebuie să atragă constant capital străin pentru a-și echilibra conturile — exact opusul tendințelor descrise mai sus. Ani la rând, privilegiul Americii de a emite moneda de rezervă a lumii a acoperit toate aceste dezechilibre. Bombăneala lui Trump nu ajută.
De-a lungul timpului, președinții s-au mai plâns de nivelul dobânzilor. Niciunul nu a făcut însă ceea ce face Trump acum: subminarea sistematică a independenței băncii centrale, personalizând conflictul. Dacă investitorii — și mai ales alte bănci centrale — vor ajunge la concluzia că Federal Reserve se va plia voinței sale, atunci vor reacționa. De ce să deții rezerve într-o monedă a cărei valoare și traiectorie a dobânzilor sunt stabilite nu pe baza analizei, ci a calculului politic și a intimidării prezidențiale?
Americanii pornesc de la premisa că lumea va avea întotdeauna nevoie de dolar, va cumpăra mereu datorie americană și va accepta leadershipul SUA. Exact asta e ceea ce distruge Trump.
