Ambasada virtuală a SUA din Iran și-a actualizat luni avertismentul de călătorie, avertizându-i pe cetățenii americani să părăsească imediat Iranul în contextul protestelor de amploare din această țară, relatează Xinhua, citată de Agerpres.
”Cetățenii americani ar trebui să se aștepte la întreruperi ale internetului, să planifice mijloace alternative de comunicație și, dacă o pot face în siguranță, să plece din Iran terestru în Armenia sau Turcia”, a precizat ambasada virtuală în comunicatul de pe site-ul său, adăugând că persoanele cu dublă cetățenie trebuie să iasă din Iran cu pașaportul acestei țări, întrucât Teheranul nu recunoaște dubla cetățenie.
”Cetățenii americani se află într-un risc semnificativ de a fi interogați, arestați și deținuți în Iran”, a precizat sursa citată.
Potrivit comunicatului, liniile aeriene continuă să anuleze sau să limiteze zborurile spre și dinspre Iran, mai multe dintre ele suspendându-și serviciile până vineri.
Departamentul de Stat al SUA a desemnat de multă vreme Iranul drept destinație de nivelul 4 ”A nu se călători acolo”, avertizând că cetățenii americani nu ar trebui să meargă în această țară pentru niciun motiv și cei din Iran ar trebui să plece imediat din cauza unor riscuri grave de securitate.
Mai devreme în cursul zilei de luni, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe Karoline Leavitt a declarat că diplomația rămâne abordarea preferată a SUA în Iran, deși administrația Trump nu va exclude opțiuni militare dacă vor fi necesare.
”Numai președintele Donald Trump știe ce va face mai departe. Așa că lumea va trebui să continue să aștepte și să ghicească și îl vom lăsa să decidă”, a spus ea la Fox News.
Trump a declarat duminică că administrația sa cântărește ”unele opțiuni foarte puternice”, inclusiv acțiuni militare potențiale împotriva Iranului, și că Teheranul începe să încalce liniile roșii ale SUA.
SUA nu au nicio ambasadă sau consulat în Iran, iar ambasada Elveției la Teheran acționează ca reprezentant al intereselor americane, dar serviciile sale sunt limitate.
Oficial iranian: 2.000 de persoane au fost ucise în timpul protestelor












