Guvernul extinde utilizarea brățărilor electronice pentru monitorizarea inculpaților / Gorghiu: Pas important pentru combaterea fenomenului fugarilor

Sursa: Inquam Photos / George Călin

Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a anunţat că, în şedinţa de Guvern de joi, a adoptat ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. Actul normativ crează cadrul legal aplicabil în cazurile de violenţă domestică, în situaţia ordinelor de protecţie emise pentru a proteja victimele. „Dar de la 1 octombrie vor putea fi monitorizaţi electronic şi inculpaţii faţă de care magistraţii dispun măsura controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauţiune”, a adăugat ea, potrivit News.ro.

„Pas important pentru combaterea fenomenului fugarilor, adoptat, astăzi, în şedinţa de Guvern. Azi s-a mai pus o piedică în calea persoanelor care înţeleg să se sustragă de la răspunderea penală pentru faptele lor. Legea 146 din 2021, iniţiativă liberală, a creat acest cadru legal care este aplicabil, în prezent, în cazurile de violenţă domestică, în situaţia ordinelor de protecţie emise pentru a proteja victimele. Dar de la 1 octombrie vor putea fi monitorizaţi electronic şi inculpaţii faţă de care magistraţii dispun măsura controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauţiune. Şi aceeaşi măsură se va putea aplica şi pentru inculpaţii faţă de care instanţa de judecată a luat măsura arestului la domiciliu”, a scris Alina Gorghiu, joi pe Facebook.
Ea a mai spus că „pentru toţi aceştia va fi posibilă monitorizarea electronică prin purtarea brăţărilor electronice, «bijuterii judiciare» cu ajutorul cărora inculpaţii se vor conforma obligaţiilor stabilite de magistraţi”.
„Dacă vor încerca să plece din ţară, în ciuda obligaţiilor de a nu o face, se va emite o alertă care va fi urmată de o intervenţie rapidă a organelor abilitate. Este un mijloc modern de care va beneficia întreg sistemul judiciar şi prin el, noi, societatea!”, a conchis Gorghiu.

Tribunalul Ilfov, despre decizia de eliberare condiţionată a lui Radu Mazăre: Întrega sa conduită dovedeşte că executarea restului de pedeapsă poate fi făcută şi în libertate

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here