Hamas: 12 morţi şi zeci de răniţi în urma unui bombardament israelian asupra spitalului indonezian din Gaza

Sursa: X

Cel puţin „12 pacienţi şi apropiaţi ai lor” au fost ucişi şi s-au înregistrat „zeci de răniţi” în urma unui bombardament israelian asupra spitalului indonezian, în nordul oraşului Gaza, a anunţat luni Ashraf al-Qidreh, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii al Hamas, informează AFP, citată de Agerpres.ro.

„Armata israeliană asediază spitalul indonezian şi ne este teamă că aici se întâmplă acelaşi lucru ca la Al-Shifa”, cel mai mare spital din Fâşia Gaza, evacuat recent şi aflat deja sub controlul armatei israeliene, a adăugat doctorul Qidreh.

„Sunt circa 700 de bolnavi şi personal medical în spitalul indonezian” situat lângă tabăra de refugiaţi de la Jabaliya, iar „echipele medicale au decis să rămână alături de pacienţii lor”, a continuat el.

Guvernul Hamas a anunţat că zeci de tancuri şi de blindate desfăşurate lângă spital trag cu mitraliere şi artilerie asupra instituţiei medicale.

Armata israeliană a afirmat la rândul său că „extinde operaţiunile în noi cartiere din Fâşia Gaza”, în special în sectorul Jabaliya.

Hamas nu încetează să reitereze că armata israeliană duce „un război împotriva spitalelor”, în timp ce Israelul acuză mişcarea islamistă că se foloseşte de aceste spitale în scopuri militare.

Pe 5 noiembrie, armata israeliană a afirmat că spitalul indonezian ascundea un centru de comandament şi de control subteran al Hamas. Mişcarea islamistă palestiniană a dezminţit.

De asemenea, armata israeliană a prezentat fotografii prin satelit în care se putea vedea o instalaţie pentru lansare de rachete a Hamas, situată la mai puţin de 100 de metri de spital.

Pe 28-29 octombrie, după somări de evacuare formulate de armata israeliană, împrejurimile acestui spital deschis în 2015 şi finanţat de Indonezia ar fi fost bombardate, potrivit ONU.

Potrivit guvernului Hamas, bombardamentele israeliene au făcut anterior 30 de morţi în acest spital cu o capacitate de primire de 110 de paturi, potrivit directorului său Atef al-Kahlot, citat de mai multe media.

În ultimele zile, trupele israeliene au luat de asemenea cu asalt spitalul Al-Shifa în oraşul Gaza. Sute de bolnavi, medici şi strămutaţi care se refugiaseră în spital au fost evacuaţi.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), experţi ai căreia s-au deplasat la Al-Shifa, în acesta se mai aflau duminică 20 de membri ai personalului medical şi peste 250 de pacienţi.

Armata israeliană desfăşoară căutări în imensul complex pentru a găsi tuneluri şi arme. Ea a difuzat duminică seara imagini prezentate ca fiind luate de camere de supraveghere la Al-Shifa pe 7 octombrie, data la care a avut loc atacul sângeros al Hamas asupra Israelului, şi pe care se puteau vedea ostatici duşi în incinta spitalului.

Ea a anunţat de asemenea că a descoperit sub spital un tunel lung de 55 de metri, folosit, potrivit ei, „pentru terorism”.

Hamas dezminte de ani de zile că ar folosi spitalele în scopuri militare şi a replicat că imaginile cu ostatici de la Al-Shifa demonstrează că Hamas i-a adus acolo „pentru ca ei să primească îngrijiri”.

După 7 octombrie, statu quo-ul este de netolerat pentru Israel

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here