Hamas declară că guvernul său este „pe deplin pregătit” să predea controlul asupra Gazei

Sursa foto: report.az

Gruparea islamistă palestiniană Hamas a declarat luni că organismele guvernamentale aflate sub comanda sa în Fâșia Gaza sunt ‘pe deplin pregătite’ să predea controlul unui comitet palestinian independent care să guverneze acest teritoriu, așa cum prevede planul de încetare a focului mediat de președintele american, Donald Trump, relatează EFE, citată de Agerpres.

Într-un mesaj video trimis EFE, Hazem Qasim, purtătorul de cuvânt al grupării Hamas în Gaza, a afimat că organizația sa a luat o decizie ‘clară și definitivă’ pentru ca instituțiile guvernamentale din acest teritoriu palestinian să transfere controlul către respectivul comitet, ce ar urma să fie format în a doua fază a armistițiului, aflată în prezent în etapa de negociere.

‘Decizia de a preda controlul asupra Fâșiei Gaza face parte din punerea în aplicare a acordului de încetare a focului și acordă prioritate interesului național suprem’, afirmă Qasim în respectiva înregistrare video.

Acordul prevede ca Fâșia Gaza să fie guvernată provizoriu de un ‘comitet palestinian tehnocratic și apolitic’ format din palestinieni și experți internaționali, sub supravegherea unui Consiliu de Pace prezidat de Trump și de alți membri.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Hamas, Israelul ‘nu dorește să treacă la a doua fază din cauza calculelor interne legate de coaliția guvernamentală și de luptele interne pentru putere’ în cadrul executivului condus de Benjamin Netanyahu.

El a reproșat Israelului lipsa de progrese în privința încetării războiului în Fâșia Gaza, în pofida faptului că ‘Hamas și-a îndeplinit toate obligațiile cu privire la prima fază’, potrivit lui.

‘Calculele lui Netanyahu, evident, sunt interne și legate de perspectivele sale electorale’, afirmă Qasim, care a acuzat Israelul de comiterea unor ‘încălcări grave’ ale armistițiului și de ‘plănuirea reluării războiul’.

Încetarea focului în vigoare din 10 octombrie între Hamas și Israel se află încă în prima fază. Aceasta cuprindea eliberarea tuturor celor 48 de ostatici, atât vii, cât și morți, însă corpul unui ostatic israelian nu a fost nici acum returnat părții israeliene.

Hamas a evocat dificultăți în găsirea corpului acestuia din cauza mormanelor de moloz în urma bombardamentelor israeliene în Fâșia Gaza și a lipsei echipamentelor necesare.

Guvernul premierului Netanyahu a declarat că nu va trece la faza a doua a planului – care prevede formarea unui guvern de tranziție fără Hamas și dezarmarea acestei grupări islamiste – dacă Israelului nu-i este returnat corpul ultimului ostatic.

Potrivit publicației israeliene Times of Israel, SUA au purtat discuții cu țările mediatoare Egiptul, Qatarul și Turcia, care au confirmat Washingtonului că Hamas va accepta un plan de dezarmare graduală, care ar începe cu predarea armamentului greu.

VIDEO | Iran: O înregistrare video verificată de AFP arată cadavre îngrămădite în fața unei morgi de lângă Teheran