Deversările controlate în aval de Barajul Vidraru vor fi reluate miercuri, 19 noiembrie, în intervalul 7:00 – 16:00, ca parte a etapelor procesului de golire a lacului de acumulare, informează marți Hidroelectrica SA.
Potrivit unui comunicat remis Agerpres, operațiunea se desfășoară în condiții strict monitorizate, în colaborare cu ABA Argeș-Vedea, ISU, Sistemul de Gospodărire a Apelor și toate structurile județene cu atribuții în domeniu.
‘Aceste deversări sunt necesare pentru a verifica, din nou, capacitatea reală de transport a albiei râului Argeș între Barajul Vidraru și acumularea Oești, după ce în perioada 30 octombrie – 18 noiembrie 2025, ABA Argeș-Vedea a realizat lucrări suplimentare de consolidare în sectoarele considerate critice. În intervalul menționat, în aval de baraj se vor înregistra creșteri de debite, specifice operațiunilor controlate de deversare’, se menționează în comunicat.
Conform sursei citate, populația este rugată să evite deplasarea în apropierea albiei râului Argeș pe secțiunea cuprinsă între Baraj Vidraru-lac acumulare Vîlcele, să nu desfășoare activități în albie, precum pescuit sau lucrări, și să respecte indicațiile autorităților locale și ale echipelor din teren. ‘Toate operațiunile se realizează sub control tehnic strict, fără depășirea debitelor stabilite prin regulamentul de exploatare.’, se mai precizează în document.
Reprezentanții Hidroelectrica susțin că deversările controlate nu influențează turbiditatea apei potabile.
‘În timpul operațiunii, debitele deversate vor fi tranzitate pe albia veche a râului Argeș, legătura dintre canalul de fuga (de unde se alimentează stația de tratare a Municipiului Curtea de Argeș) și lacul de acumulare Oești (acumulare tranzitată de debitele deversate) este întreruptă, situație existentă încă din săptămâna anterioară. Turbiditatea crescută din lac este generată de factori naturali, iar procesul de purificare este influențat de capacitatea tehnică de operare a stației locale de tratare’, se menționează în comunicat.
Potrivit sursei citate, operațiunea este programată în 19 noiembrie și reprezintă o etapă obligatorie pentru finalizarea în condiții controlate a procesului de golire a Lacului Vidraru.
Aceasta permite confirmarea stabilității lucrărilor hidrotehnice, verificarea funcționării corespunzătoare a celor două goliri de fund ale barajului și menținerea unui nivel ridicat de protecție pentru comunitățile din aval, precizează compania.
‘Hidroelectrica, alături de ABA Argeș-Vedea și autoritățile județene, monitorizează constant evoluția situației, iar toate activitățile se desfășoară conform prevederilor tehnice și legislației aplicabile’, se arată în document.
Locuitorii din Ceatalchioi se pot întoarce la casele lor / La Plauru, pericolul persistă













