- Londra, 30 septembrie 1938: “Peace for our time” / “Pace pentru vremurile noastre“.
Cu aceste cuvinte și-a marcat premierul britanic Neville Chamberlain revenirea acasă după negocierile cu Hitler, concretizate în Acordurile de la München.
Aceste patru cuvinte au rămas pentru totdeauna în istorie, pentru trei lucruri:
- La momentul la care au fost pronunțate, în 1938, era consfințită anexarea unui teritoriu european suveran de către Germania nazistă. Liderii britanic și francez se îmbătaseră cu ideea că au cumpărat pacea la un preț bun (de asemenea, și un preț plătit de alții, în speță cehoslovacii). Hitler le ceruse marilor puteri regiunea Sudetă, din Cehoslovacia, sub pretextul de a-i apăra pe germani.
- Nici măcar un an mai târziu, Hitler încălca acordul și declanșa astfel Al Doilea Război Mondial.
- Lecția I: Concesia dureroasă făcută în 1938 de liderii europeni nu doar că s-a dovedit neputincioasă în a împiedica dezastrul, dar cel mai probabil l-a și încurajat pe Hitler să îl declanșeze. Lecția II: Concesia extrasă de Hitler a devenit pentru posteritate un manual de bune practici în materie de terorism geopolitic. Opt-nouă decenii mai târziu, Putin avea să urmeze aceeași rețetă, inițial legat de Crimeea, ulterior și de restul Ucrainei, iar Trump avea să apuce aceeași cale, legat de Groenlanda și toată emisfera vestică.
Și a venit rândul altor cuvinte să facă istorie…
- Davos, 21 ianuarie 2026: “What I’m asking for is a piece of ice, cold and poorly located, that can play a vital role in world peace” / “Ceea ce cer este o bucată de gheață, rece și amărât situată, care poate juca un rol vital în pacea mondială”.
Președintele SUA, Donald Trump, le-a cerut la propriu (“What I’m asking for…“) puterilor europene cedarea Groenlandei.
Asemănările dintre metoda Hitler și metoda Trump sunt bulversant de fidele:
- Pretenție formulată ca-n piața de carne.
- Dispreț total pentru populația autohtonă.
- Dispreț pentru potențialul destabilizator la adresa păcii al situației astfel create.
- Presiuni infernale și santaj golănesc, exercitate în prealabil.
- Pretext fals: protecția propriilor cetățeni (interes de securitate națională, așadar).
- Promisiunea de a nu mai declanșa niciun conflict dacă se face înțelegerea.
De adăugat la cele de mai sus ar fi și natura de uzurpatori ai democrației și ai instituțiilor democratice (cazul ambilor) și totodată de aspiranți la preluarea cu orice preț a puterii (cazul Hitler, ianuarie 1933), respectiv păstrarea cu orice preț a puterii (cazul Trump, ianuarie 2021).
E drept, multe, enorm de multe încă îi despart pe Hitler și Trump. Dar la fel de adevărat este și faptul că tot mai multe îi fac să semene.
Pe lângă cele de mai sus, ar mai fi de notat inclusiv disprețul pentru anumite populații, celebru la Hitler, dar care devine tot mai vizibil și în ceea ce îl privește pe Trump – e emblematic cazul somalezilor, pe care liderul SUA îi ridiculizează cu o tentă de supremație albă greu de trecut cu vederea; iar rasiștii de toate felurile, inclusiv fanii KKK și în general neo-naziștii din SUA fac parte din cercul admiratorilor actualului președinte american.
Din perspectiva gradului de amenințare pe care îl reprezintă la adresa păcii în lume și la adresa libertății și democrației, Donald Trump nu mai are în clipa asta nevoie de prezentare.
Existența NATO a reușit să țină în frâu, aproape cinci decenii, puterea sovietică imperialistă, iar în următoarele trei decenii și jumătate a reușit să țină în frâu puterea post-sovietică, la rându-i nu mai puțin imperialistă.
Prin planurile sale de anexare a Groenlandei și prin tentativele administrației sale de subminare a Uniunii Europene, Donald Trump generează tranziția de la posibilitate la probabilitate în ceea ce privește desființarea NATO.
Altfel spus, președintele SUA amenință să distrugă marele stâlp al păcii de pe continentul european (cu potențiale consecințe devastatoare pentru echilibrul internațional și pentru pace), practic nefăcând altceva decât să ducă la împlinire visul vechi de decenii al Kremlinului, acela de spargere a legăturii transatlantice și de destrămare a organizației, NATO, de care se împiedicăseră toți dictatorii ruși de la Stalin până la Putin.
Acesta fiind contextul istoric, dată fiind și realitatea prezentului, liderii europeni și popoarele de pe continent au acum pe masă toate elementele pentru a înțelege urgența de a acționa în loc de a observa, de a înțelege de ce acțiunea chiar se impune și care vor fi consecințele opusului ei, de a înțelege pur și simplu cu cine și cu ce au de-a face.
Desigur, menghina în care Trump îi ține acum pe europeni e strânsă: de neliniști, de daune, de compromisuri și de sacrificii va fi vorba în ambele scenarii – și dacă europenii aleg calea confruntării cu Trump, și dacă nu. Pentru primul scenariu, argumentele sunt totuși mai numeroase și sunt mai de substanță – principial, practic, strategic.
Traversăm ceva de neimaginat până mai ieri, dar de neimaginat fusese în primul rând tocmai situația creată de liderul american.
În această confruntare, Europa ar trebui să acționeze cu bisturiul, chiar dacă Trump folosește toporul. Dar trebuie să acționeze. Și, de altfel, tocmai această diferență de abordare ar putea deveni pentru europeni un avantaj tactic cu rod strategic.
Ce ar însemna asta?
- Europa trebuie să i se opună lui Trump, iar nu Americii și americanilor. Și trebuie să facă cunoscut acest lucru, să-l promoveze intens și în rândul opiniei publice europene, și în rândul opiniei publice americane, și la nivelul unor cancelarii ostile, precum Moscova și Beijing.
- Europa trebuie să i se opună lui Trump lucrând totodată intens la protejarea cât mai mult timp a NATO. Trump nu este America (cel puțin nu încă; din acest punct de vedere, Europa mai beneficiază de o rezervă de timp, deși ea se epuizează din zi în zi).
- Europa trebuie să i se opună lui Trump, lucrând în paralel cu forțele anti-Trump din Statele Unite (acum, cât aceste forțe încă există; care sunt tot mai plăpânde, dar care sunt totuși viabile).
- Europa trebuie să îi răspundă lui Trump pe înțelesul lui, iar asta înseamnă să iasă rapid din canoanele cu care s-a obișnuit, dar care, iată s-au dovedit nefuncționale sau cel mult modest funcționale. Asta înseamnă nimic mai puțin decât ca Europa să înțeleagă cu precizie creierul și afectele lui Trump. Dacă va înțelege acest lucru, va și pricepe imediat că, și de ce va trebui să personalizeze jocul.
- Căci pentru Donald Trump nu există altceva decât propria persoană, iar prin extensie, și propria familie, propriul clan. America și interesele ei strategice sunt ceva de nepătruns și, ca atare, ceva inexistent pentru acest individ. Iar întrucât astfel stau lucrurile din perspectiva sa, astfel trebuie să se raporteze la el și europenii care și dacă decid să îmbrățișeze confruntarea.
- Ce ar însemna acest lucru? Ei bine, o acțiune perfect neconvențională până acum în relația transatlantică, dar extrem de folosită în raport cu regimurile ostile din alte colțuri ale lumii. Înseamnă țintirea economică a lui Donald Trump, pe persoană fizică și juridică. Înseamnă demararea unei largi operațiuni de sancționare și subminare a afacerilor familiei Trump, a afacerilor rudelor lui Donald Trump, a afacerilor prietenilor și partenerilor lui Donald Trump. Trump suferă doar dacă pierde bani, dacă este împiedicat să pună mâna pe trofee, dacă este izolat în business, iar astfel dacă ajunge să se simtă umilit în public.
- Așadar, în perioada de negocieri în forță cu domnia sa, întâiul bișnițar al Statelor Unite ale Americii, europenii ar fi inspirați dacă i-ar zugrăvi spectrul unei ample blocade comerciale contra fiilor lui Trump, care conduc Trump Organization, contra neamurilor sale, contra directorilor din companiile lui și împotriva unor prieteni și parteneri de afaceri. Ar fi un demers pe măsura profilului acestui bătăuș geopolitic. Ar fi un demers care ar putea domoli presiunea ce apasă acum pe NATO, pe relația transatlantică în general. Ar înlocui o autentică confruntare Europa-SUA. Ar fi preferabil un război cu Trump personal, decât o eventuală confruntate armată sau evitarea umilitoare a acesteia, pe Groenlanda.
- Europenii trebuie să devină conștienți că este periculos să mai vadă în Donald Trump o ființă sută la sută rațională care face alegeri sută la sută raționale. Nici în trecut, ca tânăr om de afaceri, nu a acționat mereu rațional în afaceri. De aceea a și pierdut sume colosale de bani, de aceea a făcut investiții proaste, de aceea a avut partr și de falimente. Căci a investit uneori sume halucinante din perspectiva raportului cost/beneficiu, iar când a făcut asta singurul motiv a fost ceea ce în percepția sa reprezenta un trofeu; sau mediatizarea. A făcut asta cu dezinvoltură și în ciuda sfaturilor competente de la oameni competenți, adesea aflați pe statul lui de plată. Dar a făcut asta cu dezinvoltură pe de o parte din cauza unui ego bolnav de umflat, iar pe de alta din cauza unei trăsături odioase de caracter: nu are nicio ezitare în a încerca să mute costurile lui pe umerii altora, nu are nicio ezitare în a învinovăți pe altcineva pentru greșelile sale. Acesta e Donald Trump și acum, ca om de stat – nimic diferit de cum fusese ca om de afaceri.
În jocul la intimidare început de Donald Trump, europenii vor avea de luptat pe două planuri: cu Trump, dar și cu propriile slăbiciuni (și nu sunt puține, după cum nu sunt nici de categoria pană).
De aceste slăbiciuni, europenii nu pot scăpa peste noapte, iar de unele probabil nu vor scăpa nici peste 10-20-30 de ani. Ca atare, șansa europenilor de a supraviețui asaltului trumpist rezidă în setarea și sortarea corectă a priorităților.
Iar prioritatea fundamentală ar trebui să se impună de la sine: faptul de a face prioritară identificarea punctului slab al lui Trump și de a i-l lua în colimator.
Acest punct slab este reprezentat de bani, de vanitate, de interese personale și de clan. Este absolut ușor de cartografiat și relativ ușor de atins.
O parte a acestei operațiuni e musai să fie la vedere și publică, o altă parte e musai să fie tăcută, dar dureroasă.
Până la urmă, Donald Trump e un simplu om. La fel cum un simplu om până la urmă fusese și Hitler, odiosul cu care l-am comparat la început de text pe președintele de azi al Americii.
Faptul de a fi un simplu om a fost și ceea ce a dus până la urmă la distrugerea, acum 80 de ani, a mustaciosului care visa la Reich-ul milenar. Doar că, incapacitatea europenilor vremii de a-l aborda ca atare de la bun început a împins omenirea la a plăti un preț incomensurabil.
Familia Trump și amicii de pe orbita ei s-au îmbogățit enorm de când Donald a preluat al doilea mandat de președinte.
Europenii pot să înceapă salvarea Europei și chiar salvarea Americii și a relației transatlantice printr-o “operațiune specială” de sărăcire a liderului de la Casa Albă și a rubedeniilor, amicilor și partenerilor lui.
Pentru toți aceștia s-ar impune și o blocadă consulară, restrângând libertatea de mișcare prin Europa pentru tot ce este premium de pe orbita Trump. Se procedează la fel cu numeroși tirani consacrați și elemente relevante din cercul lor. De ce ar sta lucrurile altfel și cu un tiran în devenire plus elementele premium din cercul aferent?
Înainte de a trece la fapte, desigur, europenii îi pot face lui Trump o prezentare profesionistă privitor la perspective, așa cum e bunul obicei în business-ul mare și în afacerile de stat.
Asta îl va convinge sau nu să dea imediat înapoi. În funcție de cum va răspunde, tunurile vor rămâne tăcute sau vor începe să vorbească.
Mingea se află ca niciodată mai strașnic în terenul europenilor. Iar ei vor pierde pe mâna lor sau vor câștiga pe mâna lor, în funcție de cât de isteți, de curajoși și de conectați la istorie și la realitate se vor fi dovedit.
- PS: Senatorul republican Lindsey Graham este un politician influent în zona gri dintre universul republican trumpist și universul republican clasic. Senatorul Lindsey Graham a avut urechea președintelui Donald Trump în primul mandat Trump, pare că o are și în al doilea. Pare a fi un DJ realist, viclean, capabil să pună la urechea prezidențială și muzica pe care nu vrea neapărat să o audă Donald Trump. Miercuri, la Forumul de la Davos, senatorul Lindsey Graham a fost probabil abordat de unii lideri europeni, cel puțin se știe că a fost abordat de președintele Finlandei, Alexander Stubb. El însuși liderul european printre cei mai capabili să capteze interesul lui Trump și jucator de golf agreat de Trump, în discuția cu senatorul Graham președintele Stubb ar fi părut preocupat de discursul anterior susținut de Trump la Davos (în esență, un real delir în care a repetat numeroase povești spuse și în deliranta conferință de presă de tip bilanț, din ajun, susținută la Casa Albă înainte de a se îmbarca pentru Davos). În fața reporterilor de la Davos, senatorul Graham s-a arătat agasat de ceea ce, deducem, ar fi un flux de lideri europeni care îl abordează sistematic pentru a-l ruga să îi paseze lui Trump îngrijorările lor. „M-am săturat ca Europa să continue să afirme: «Oh, spuneți-i să…». Nu, voi să tăceți din gură. Nu o să-i spun eu, mergeți și spuneți-i voi”, a răbufnit senatorul Graham. Spre deosebire de Trump, Graham e un rațional și un realist și cu siguranță este el însuși preocupat spre sătul de acțiunile președintelui a cărui ureche o are de ani buni. La Davos, Lindsey Graham a luat-o pe arătură, sfătuindu-i exasperat pe europeni să nu se opună planului trumpist de a anexa Groenlanda. Omul probabil ține la NATO și la relația transatlantică, ca atare speră că o astfel de concesie va salva ceva mai mare. Dar a și avut dreptate, îndemnându-i pe europeni să-și ia inima-n dinți și să-l înfrunte pe Trump direct, gata cu intermediarii. Iar europenii nu au decât să dea curs acestui sfat, coroborându-l cu sfatul de mai sus: adică explicându-i lui Donald că numele Trump poate deveni echivalent cu eșecul personal în business și umilirea la scară planetară, iar nu doar cu profitul indecent și cu lumina suavă a reflectoarelor, așa cum pare că s-a obișnuit.
Un om colonizează o planetă. Dezastrul intră peste noi în casă
