Hospice Casa Speranţei, care a îngrijit 45.000 de bolnavi în stadii terminale, devine fundaţie de utilitate publică

Sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că, în ceea ce priveşte asistenţa medicală, România are nevoie de ”empatie şi omenie”, el arătând că aceste aspecte sunt părţi ”esenţiale” din tratamentul bolnavilor. Rafila a anunţat că Asociaţia Hospice Casa Speranţei, care a tratat de-a lungul timpului 45.000 de bolnavi aflaţi în stadii terminale ale unor maladii incurabile, a primit statutul fundaţie de utilitate publică prin Hotărâre a Guvernului României. Conducerea Hospice a subliniat că, în 30 de ani de activitate în România, a avut discuţii cu 39 de miniştri ai Sănătăţii, informează News.ro.

”Eu cred foarte mult în rolul unor organizaţii, cu este Hospice, dacă ne referim la tratamentul pacienţilor, copii şi adulţi cu boli incurabile. Sunt şi alte organizaţii foarte puternice, pot să vă spun doar două cu care am lucrat, fără să exclud pe nimeni: Salvaţi Copiii (…) Romania Angel Appeal, am avut foarte multe exemple de bună practică din zona societăţii civile şi cred că noi trebuie să învăţăm de la ei să replicăm aceste modele de bună practică şi să ne ocupăm de probleme cu adevărat importante pentru sistemul de sănătate”, a declarat Alexandru Rafila, joi, la evenimentul care a marcat împlinirea a 30 de ani de activitate în România a Hospice Casa Speranţei

El a subliniat că ”este vorba despre empatie şi despre omenie” ceea ce se întâmplă la Hospice Casa Speranţei.

”Atunci când discutăm despre serviciile de sănătate pe care le oferim în diverse niveluri, fie că discutăm despre asistenţa medicală primară, asistenţa spitalicească,  îngrijirea la domiciliu, iar, o zonă lăsată aşa în derivă poate de prea mulţi ani, cred că această componenţă legată de empatie şi omenie în raport cu pacientul, cu bolnavul, este esenţială, pentru că face parte din terapia completă a pacientului şi nu trebuie să uităm niciodată acest lucru”, a adăugat Alexandru Rafila.

Ministrul a anunţat, de asemenea, că, joi, prin Hotărâre de Guvern, Hospice Casa Speranţei a primit statutul de Funadaţie de utlitate publică.

”E o coincidenţă fericită, aş spune: după o aşteptare de mai bine de zece ani, Hospice Casa Speranţei a devenit astăzi o fundaţie de utilitate publică, printr-o Hotărâre de Guvernului României pe care am iniţiat-o noi, de la Ministerul Sănătăţii. Au aşteptat mult prea mult. Eu am fost absolut uimit când am ajuns la Ministerul Sănătăţii să aflu că o astfel de instituţie nu a primit acest statut de utilitate publică, în condiţiile în care a tratat 45.000 de pacienţi aflaţi în fază terminală a unor boli incurabile. În schimb avem multe alte asociaţii care au primit cu foarte mare uşurinţă şi cred că trebuie să ne gândim puţin şi la acest aspect şi să încercăm, prin ceea ce facem să ajutăm astfel de organizaţii, astfel de instituţii”, a mai anunţat ministrul Sănătăţii.

Mirela Nemţanu, CEO al Hospice Casa Speranţei, a ţinut să sublinieze, în cadrul aceluiaşi eveniment, că în cei 30 de ani de activitate a fundaţiei în României oficialii Hospice au avut discuţii cu 39 de miniştri ai Sănătăţii, iar Alexandru Rafila este primul ministru în funcţie care face o vizită fundaţiei.

La evenimentul care a marcat împlinirea a 30 de ani de activitate în România a Hospice, ES Andrew Noble, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, a precizat că Marea Britanie sărbătoreşte 60 de ani de la înfiinţarea Hospice, el arătând că ”această organizaţie joacă un rol de neînlocuit în vieţile a mii de oameni” şi este un exemplu despre ceea ce face societatea civilă.

„Mă bucur enorm să particip la celebrarea a 30 de ani de la înființarea Hospice Casa Speranței în România, în 1992. În Marea Britanie, în zilele de astăzi se celebrează 60 de ani de la crearea primului Hospice de către DAME Cicely Saunders; un aspect al apropierii societăților noastre este că împărtășim acest model de hospice bazat pe societatea civilă. Salut cu cel mai mare respect pe șeful organizației Hospice Casa Speranței Mirela Nemțanu, pe cei care lucrează în organizație și pe acei voluntari care sprijină financiar această organizație care joaca un rol foarte important în viețile a mii de oameni în fiecare an.

Ca cetățean britanic știu să prețuiesc rolul hospice în societate. Știu că, fără hospice în Marea Britanie, mama mea ar fi suferit în ultimele ei zile și familia ar fi trecut printr-o suferință intolerabilă. Datorită unui hospice, mama ne-a părăsit într-un context de pace, iubire și demnitate. Din păcate, cunosc mulți alți oameni care au avut nevoie de ajutorul unui hospice ca să garanteze demnitatea pacienților în acest moment esențial în viețile lor de familie.

Mă bucur că Hospice Casa Speranței a oferit deja demnitate, dragoste și absența durerii pentru mii de oameni în București, Brașov, Zărnești și Făgăraș și sper că, în viitor, rețeaua îngrijirii paliative din România va fi răspândită în toate colțurile țării, acolo unde este nevoie de ea”, a declarat ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here