<< Am terminat cu toții de urmărit dezbaterea prezidențială dintre Kamala Harris și Donald Trump. Este probabil singura dezbatere prezidențială între ei pe care o vom vedea înainte de alegerile din noiembrie, și foarte clar, Harris a fost câștigătoarea. Nu a fost la fel de dramatică precum dezbaterea Biden-Trump, dar a fost totuși destul de unilaterală. Harris a făcut foarte puține greșeli. A fost pe mesaj, a fost disciplinată. S-a concentrat pe politici, a orientat întrebările către subiectele pe care dorea să le discute și a lovit în Trump și ]n incompetența acestuia pe domeniile în care se simțea confortabil, fie că a fost vorba de avort, economie, chestiuni internaționale sau democrație >>, scrie Ian Bremmer, pe GZERO.
<< Nu este vorba că Trump nu avea puncte de discutat, dar în mare parte nu le-a abordat.
Singura ocazie semnificativă în care am văzut o greșeală pe care Trump a reușit să o folosească împotriva Kamalei a fost atunci când ea s-a plâns de tarifele impuse de el Chinei și mai larg. Și, bineînțeles, aceste politici au fost implementate de Trump, pe care Biden le-a păstrat și referitor la care pretinde că a avut succes pe tema China. Iar acestea au fost politici Trump, iar el i-a spus: ei bine, dacă vrei să le schimbi, de ce nu ai făcut-o?
Pe parcursul dezbaterii, mesajul său a fost de genul: păi dacă vrei să faci toate aceste lucruri grozave, ai fost vicepreședinte, de ce nu le-ai făcut în ultimii trei ani și jumătate?
Dar, în general, ceea ce a făcut Trump a fost să-și piardă mesajul, disciplina, și să o atace pe Kamala Harris într-un mod care a părut incoerent și dezlânat. Iar asta, de la prima întrebare, când a fost întrebat despre economie și nu a putut să rămână pe subiectul economiei, începând imediat să vorbească despre imigrație, aruncând această afirmație nesemnificativă și falsă că imigranții haitieni din Ohio mănâncă animale de companie.
Când a fost întrebat despre politica externă, și a spus că este iubit în întreaga lume, invocându-l pe Viktor Orban din Ungaria ca martor al caracterului său respectat, a părut defensiv și supărat și nu era pe mesaj; și a fost iritat de faptul că Harris îi administra lovituri.
Nu cred că a fost fantastică, dar a fost bună. Și faptul de a fi fost bună este o realizare semnificativă având în vedere că, înainte de aceasta, nu dăduse interviuri în mass-media, cu o singură excepție în ultimele șase săptămâni.
În mod cert, nu a avut nimic confruntațional sau ostil. Nici nu a vorbit frecvent în abstracții și generalități, fără a afișa competențe politice detaliate pe o gamă largă de subiecte, râzând mult, cumva în momentul nepotrivit, în feluri care să pară lipsite de sens și din spirit defensiv. Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat în seara aceasta. Astăzi, Harris a răspuns coerent, nu întotdeauna cu fiecare element factual la îndemână, dar a părut să fie un politician normal, cu un mesaj de transmis. A fost deosebit de puternică pe probleme precum avortul, unde are această capacitate, și pe anumite politici economice. De asemenea, a reușit să lovească în Trump și în incompetența, incoerența, lipsa de suport pentru democrație și alte probleme conexe.
Acum, ABC va fi în centrul atenției pentru că întrebările pe care le-au pus și continuările au fost mai ostile față de Trump decât față de Harris. Ați zice că au fost părtinitori împotriva lui Trump?
Ei bine, aș spune că au fost mai concentrați pe verificarea faptelor, iar Trump, mai frecvent decât Harris și mai frecvent decât orice politician la acel nivel, inventează propriile sale fapte. Și au făcut o cantitate considerabilă de verificare a faptelor în timp real. Aș spune că a existat puțină părtinire, în sensul că au fost câteva locuri în care ar fi putut verifica faptele lui Kamala Harris, dar nu au făcut-o. Cred că ar fi putut face o treabă mai bună în acest sens. De asemenea, cred că i-au acordat lui Trump mult mai mult timp pentru a răspunde atunci când a vrut, și au tăiat-o pe Harris la sfârșitul timpului ei. Ai putea spune că aceasta este o părtinire în favoarea lui Trump, cu toate că nu l-a ajutat. De fapt, i-a dăunat lui Trump, deoarece cu cât a vorbita mai mult, cu atât a părut mai agitat și mai dezorganizat.
Aș spune cu siguranță că, dacă privești această dezbatere în termeni de cine pare a fi câștigătorul și dacă aveai incertitudini ca potențial alegător, așa cum dezbaterea Biden/Trump a fost 95% în favoarea lui Trump, și dezbaterea Harris/Trump a fost 80% în favoarea lui Harris. Acum, dacă ești partizan al lui Harris sau al lui Trump, nu contează ce s-a întâmplat; vei spune că tabăra ta a câștigat, indiferent de rezultat. Dacă încerci să-l aperi pe Trump mâine la televizor, vei spune: „A fost un atac de trei contra unul. A fost un rahat de tip ABC. Sunt fake news. Ar trebui să fie închiși”. Și bănuiesc că Trump va spune asta, atât direct, cât și prin intermediul susținătorilor săi, mâine.
Dar adevărul este că el nu a prestat bine și că este un om de 78 de ani. Nu fusese pe fază sau pe mesaj nici la multe dintre mitingurile sale recente, dacă le-ați urmărit, sau la Clubul Economic din New York, săptămâna trecută, dacă ați văzut acel discurs. Are vulnerabilități.
Iar Kamala Harris, care până acum nu fusese testată la acest nivel – este totuși o dezbatere prezidențială, iar ea este candidata – are parte acum de acum cel mai mare moment al vieții ei și, în opinia mea, a oferit cea mai bună performanță a vicepreședinției sale.
A fost ea un Obama, în termeni de măiestrie retorică și de avânt retoric? Nu. A fost ea un Reagan? La fel, nu. Dar a fost capabilă să sune a prezidențiabil, să pară lider și să-l lovescă destul de tare pe Trump? Absolut, da. Cred că aceasta este o cursă extrem de strânsă. Este, în esență, ca la dat cu banul.
Cred că (dezbaterea) îi va oferi lui Harris un pic mai mult impuls, impuls care se diminuase după convenție. Dar probabil nu o va trage în sus cu 2 sau 3 puncte. Poate cu o jumătate de punct sau cu un punct.













