<< Epoca lui Nursultan Nazarbaiev s-a încheiat, în Kazahstan. Șase zile de tumult, la începutul noului an, au pus capăt celor trei decenii de guvernare autoritară, pe care a exercitat-o mai întâi ca președinte, până în 2019, și apoi în calitate de „conducător al națiunii”, înzestrat cu puteri considerabile și imunitate legală pe viață. Protestele în masă au izbucnit la 1 ianuarie și au dus la violențe fără precedent în mai multe orașe, soldate cu uciderea a sute de oameni. Demonstrațiile și revoltele au zguduit regimul pe care Nazarbaiev îl construise și întărise de peste 30 de ani; și i-au oferit succesorului său, președintele Kassim-Jomart Tokaiev, imboldul de a scăpa în cele din urmă țara din strânsoarea sa. >>, notează Foreign Affairs.
- O analiză semnată de Nargis Kassenova, Senior Fellow la Davis Center for Russian and Eurasian Studies, Harvard University.
<< Nazarbaiev îi făcuse loc lui Tokaiev atunci când a renunțat la președinție, în 2019. La acea vreme, vestea a stârnit bucurie și speranțe pentru o schimbare reală. Dar curând a devenit evident că Nazarbaiev nu pleca nicăieri. Tokaiev a rebotezat capitala Astana în Nur-Sultan, pentru a-l onora pe predecesorul său. Nazarbaiev a rămas șeful partidului de guvernământ, Nur Otan, și președintele Consiliului de Securitate, un organism consultativ constituțional. De asemenea, a continuat să reprezinte Kazahstanul la întâlniri internaționale majore (ultima sa apariție de acest fel a avut loc la summitul Comunității Statelor Independente de la Sankt Petersburg, în decembrie 2021). Era la vedere faptul că Nazarbaiev încă se afla la butoane.
Nu mai este cazul. Succesiunea exactă a evenimentelor este încă tulbure, dar se pare că tulburările populare din această lună au precipitat o ciocnire între clica lui Nazarbaiev și Tokaiev. Primul și-ar fi folosit rețelele pentru a provoca atacuri și a dezlănțui haosul în Almaty, cel mai mare oraș al Kazahstanului, cu scopul de a-l doborî pe președintele în exercițiu; Tokaiev a invitat trupele Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) – alianța regională condusă de ruși – pentru a ajuta la potolirea tulburărilor și la protejarea guvernului. Tokaiev a ieșit învingător, asumându-și puteri executive depline, deposedându-l pe Nazarbaiev de funcția de președinte al Consiliului de Securitate, demițând și arestând personalități politice apropiate de el.
Dar ar fi o greșeală să vedem aceste evenimente pur și simplu prin prisma unei lupte pentru putere. Există curenți mai în adâncime decât la nivelul intrigii de palat. Furia de pe străzi a reflectat problemele politice și sociale reale și profunde din această țară care a cunoscut schimbări enorme de la obținerea independenței, în 1991. Protestele nu au fost o perdea de fum pentru tentativa de lovitură de stat, ci mai degrabă o reflectare a frustrării pe care o resimt kazahii pe fondul creșterii inegalității, corupției cu rădăcini adânci a elitelor și unui sistem politic calcificat.
Tokaiev pare să fie conștient de aceste nemulțumiri și a trecut deja la abordarea lor. El ar putea încerca să redistribuie unele dintre activele acumulate de familia Nazarbaiev și de prietenii acesteia și să aloce mai bine resursele țării pentru a combate inegalitățile socio-economice. Dar schimbarea sistemică reală în Kazahstan rămâne o perspectivă îndepărtată.
Focul se răspândește de la Zhanaozen
Până în această lună, Nazarbaiev a condus efectiv Kazahstanul în întreaga sa istorie de trei decenii, ca stat independent. Primul președinte al țării a supervizat o transformare masivă pe măsură ce Kazahstanul a devenit o economie de piață și a căutat să-și valorifice rezervele imense de petrol și gaze. Precum Rusia, Kazahstanul a adoptat rapid reforme economice de terapie de șoc, în anii 1990. Reformatorii țării, îndrumați de consilieri ai instituțiilor financiare internaționale, cum ar fi Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional, au demontat, de asemenea, statul bunăstării sovietic, ca parte a unei încercări majore de a crea o economie de piață. Au redus și au privatizat parțial prevederile sociale cuprinzătoare și egalitare anterioare.
„Buzunare” cosmopolite strălucind de bogăție, vizibile în centrul orașului Almaty, de exemplu, contrastau cu periferiile mai sărace ale orașului și cu zonele rurale sărace. Kazahii de rând nu au beneficiat atât de mult pe cât ar fi trebuit de pe urma bogăției generate de aceste schimbări; veniturile nu au fost niciodată distribuite uniform, ci au contribuit la crearea unei clase de oligarhi și cumetrie care au susținut regimul din ce în ce mai corupt al lui Nazarbaiev.
Ceea ce a aprins focul luna aceasta a fost o altă reformă de liberalizare. La 1 ianuarie, guvernul a ridicat un plafon la prețul butanului și propanului, în speranța de a elimina penuria care fusese produsă de anumite subvenții. Acest lucru a dus la dublarea costului gazului petrolier lichefiat, un combustibil mai ieftin, folosit de mulți oameni din vestul Kazahstanului la automobil. Furia față de creșterea prețurilor a declanșat proteste în Zhanaozen, un oraș din vestul Kazahstanului, ulterior transformându-se într-un val la nivel național.
În ciuda dimensiunilor sale relativ mici și a amplasării periferice, Zhanaozen își păstrează un loc enorm de simbolic în peisajul politic al Kazahstanului. Este emblematic pentru extinderea prăpastiei dintre elitele stratosferic de bogate ale țării și publicul larg. Zhanaozen se află într-o regiune producătoare de petrol, dar locuitorii săi rămân relativ săraci, deși contribuie la producerea bogăției țării. Locuitorii văd roadele muncii lor transferate către capitala Nur-Sultan, în nord și capitala comercială, Almaty, în sud – iar mai departe spre conturile offshore ale oligarhilor kazahi. Orașul nu este străin de plângeri și proteste. În 2011, poliția a ucis cel puțin 14 persoane (poate chiar zeci) în Zhanaozen, cu ocazia unei greve a petroliștilor. Acest eveniment tragic a fost cea mai mare pată din istoria Kazahstanului independent – până în această lună.
Carisma pală a unui lider carismatic
Ceea ce a început în Zhanaozen ca o indignare față de prețurile carburanților s-a transformat rapid într-o explozie politică de furie mai largă. Kazahii și-au îndreptat furia asupra lui Nazarbaiev și a regimului pe care el îl construise, cerând înlăturarea guvernului și alegeri libere și corecte. S-au adunat în piețele orașului, cântând imnul național și fluturând steagul Kazahstanului. Aceste proteste au arătat că 30 de ani de construire a națiunii au reușit cel puțin să producă un cetățean activ. Sloganul protestelor a fost Shal, ket! („Bătrâne, pleacă!”) – o invitație deloc politicoasă adresată Nazarbaiev, în vârstă de 81 de ani, de a renunța la putere.
Ani buni, Nazarbaiev se bucurase de un veritabil sprijin popular. El a condus reformele președintelui sovietic, Mihail Gorbaciov, până la vârful Republicii Sovietice Socialiste Kazahe și fusese văzut ca un lider foarte capabil, deschis la minte și carismatic. Trei decenii mai târziu, această imagine, cândva strălucitoare, este pătată. Mulți kazahi iau în zeflemea sistemul creat de Nazarbaiev, ca fiind profund corupt și nedrept. Membrii familiei și cunoscuții săi au devenit unii dintre cei mai puternici oameni din țară, ocupând funcții publice de vârf. De asemenea, s-au clasat printre cei mai bogați oameni de pe planetă, trăind vieți de consum extravagant. Corupția a distrus guvernanța, funcționarii publici fiind recompensați mai degrabă pentru loialitatea față de clica Nazarbaiev decât pentru preiceperea lor.
Folosind tehnici familiare, regimul a suprimat opoziția politică prin constrângere și cooptare. A pus presiune constantă asupra presei independente și a marginalizat grupurile pentru drepturile omului. Și a căutat să ridice un cult al personalității lui Nazarbaiev în absența oricărei ideologii politice clar definite.
Poate că devenise imposibilă contestarea politică deschisă, dar asta nu însemna că tensiunile politice dispăruseră. Dimpotrivă, rivalitățile colocteau în interiorul familiei și al curții, iar uneori izbucneau în vizorul publicului. În 2001, ginerele lui Nazarbaiev, Rakhat Aliiev, a fost înlăturat din funcția de președinte al Comitetului de Securitate Națională, după ce ar fi pus la cale o lovitură de stat. De fapt, în ultimele trei decenii, autoritățile au acuzat patru președinți diferiți ai acestui comitet – inclusiv pe aliatul lui Nazarbaiev, Karim Massimov, în urma recentului tumult – de trădare, ceea ce reflectă instabilitatea inerentă a regimului kazah.
Tokaiev la timonă
Tulburările din această lună au zguduit puternic sistemu politic din Kazahstan. Acum, exercitând controlul executiv exclusiv, Tokaiev s-a mișcat rapid pentru a demonstra că înțelege starea de spirit a publicului. El a anunțat schimbări economice și a promis reforme politice.
Direcția reformelor socio-economice este deja bine definită; Tokaiev vrea să construiască un stat social modern. În discursul său din Parlament, din 11 ianuarie, el a recunoscut distribuția problematică a bogăției în țară și modul în care beneficiile creșterii economice au ajuns la o clasă restrânsă. El a criticat agențiile guvernamentale pentru că au minimizat dificultățile economice din țară, mascând „situația reală cu termeni precum lucrător independent productiv, angajare informală” și lăsând mulți oameni „într-o stare de șomaj și insecuritate socială”. El a cerut „o reînnoire calitativă a politicilor sociale și de muncă”. Printre măsurile pe care le-a propus s-au numărat o reformă a deciziilor bugetare între centru și provincii, adoptarea unui cod social care să definească noua direcție a politicii guvernamentale și să servească drept „element de bază al noului contract social”, dezvoltarea de programe de ocupare a forței de muncă și educație, precum și crearea unui fond public-privat care vizează rezolvarea problemelor sociale și economice. Aceste reforme sugerează că Tokaiev a fost atent la solicitările străzii. De asemenea, reflectă o tendință internațională în creștere, de distanțare față de economia pieței libere și apropiere de îmbunătățirea protecției și spre bunăstare socială.
Direcția reformelor politice rămâne neclară. Evenimentele din această lună au dus la o schimbare și o redistribuire a puterii, la vârf. Optimiștii speră că Tokaiev va șterge cele mai odioase elemente ale erei Nazarbaiev. Cu toate acestea, sistemul politic rămâne în esență același. În trecut, Tokakiev a semnalat că dorește să îmbunătățească acele canale de comunicare și încredere dintre stat și popor, dar până acum au fost doar vorbe.
Tokaiev va trebui, de asemenea, să se confrunte cu neliniștea creată publicului prin chemarea Rusiei în ajutor. Revoluția a subliniat atât modul în care Kazahstanul și elitele sale rămân dependente de Rusia, cât și dorința crescândă de o suveranitate reală. Decizia lui Tokaiev de a invita trupe OTSC i-a îngrozit pe mulți cetățeni, care văd mișcarea ca pe o trădare a independenței Kazahstanului. Ei se tem că le conferă putere neo-imperialiştilor ruşi care pun la îndoială dreptul Kazahstanului asupra regiunilor sale de nord, vecine cu Rusia. Faptul că Rusia, sub președintele Vladimir Putin, devine din ce în ce mai hotărâtă în spațiul post-sovietic nu face decât să adâncească aceste preocupări și temeri.
Atât protestele, cât și invitația adresată trupelor ruse de a ajuta la rezolvarea crizei din Kazahstan vor declanșa reflecții majore în rândul intelectualității și publicului kazah asupra stării țării. Schimbarea sistemului politic al Kazahstanului și expunerea deficiențelor sale majore ar putea stimula o îmbunătățire a guvernanței. Elitele politice ar putea realiza că este în interesul lor să-și asume o mai mare responsabilitate pentru bunăstarea publicului larg. Totuși, Tokaiev rămâne un produs al vechiului sistem. Este posibil ca guvernul său să eșueze în a face reformele promise și să se sprijine tot pe obiceiurile epocii Nazarbaiev. Dar, cel puțin, evenimentele din această lună au arătat că oamenii din Kazahstan nu le vor permite, în liniște, liderilor lor să-le ignore nemulțumirea; îşi vor face glasurile auzite. >>
