Ilfov: O fetiță de cinci ani este ținută ostatică de tatăl ei de aproape o zi

Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Acţiunea poliţiştilor continuă, vineri, în cazul bărbatului din Chiajna, judeţul Ilfov, care s-a baricadat în locuinţă cu copilul său de 5 ani, după ce şi-a agresat soţia şi a alungat-o. El a ameninţat că aruncă în aer apartamentul cu o butelie. Negocierile continuă de mai bine de 15 ore. Reprezentanţii Poliţiei Române precizează că bărbatul are grijă de fetiţă, nu a fost agresiv cu ea şi a cerut mâncare pentru aceasta, hrana fiindu-i dusă de negociatori, informează News.ro.

ACTUALIZARE – Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan, a declarat, vineri, că bărbatul a avut grijă de fetiţă, iar aceasta nu este rănită.

”Bărbatul a avut grijă de minoră, minora nu a suferit vătămări corporale, bărbatul nu a fost agresiv cu aceasta. De asemenea, negociatorii Poliţiei Române au deschis un canal de comunicare cu acesta încă de aseară, au comunicat permanent, în mod direct, cu bărbatul care până la această oră nu are revendicări. Ceea ce este important de precizat este că bărbatul are grijă de minoră, nu a suferit minora leziuni corporale, se află în afara oricărui pericol la acest moment şi, de asemenea, acesta a solicitat hrană pentru minoră, hrană care i-a fost dusă de către negociatorii Poliţiei Române, i-a fost oferită. Ceea ce doresc să subliniez este că Poliţia Română, prin structurile prezente la faţa locului, doreşte o soluţionare amiabilă a acestui eveniment, drept pentru care desfăşurăm toate activităţile din competenţă”, a afirmat el.

ŞTIREA INIŢIALĂ – Incidentul are loc în Chiajna, din cursul după-amiezii de joi.

Poliţiştii din Ilfov au fost anunţat de o femeie că a fost agresată fizic de soţul său şi alungată din locuinţă, după care bărbatul s-a baricadat în casă împreună cu copilul de cinci ani.

Bărbatul a ameninţat că aruncă în aer apartamentul cu o butelie, dar nu a făcut solicitări.

Acţiunea Poliţiei continuă, acolo fiiind poliţişti din Ilfov, luptători SIAS-IGPR, precum şi echipaje din cadrul ISU.

viewscnt

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here