Preşedintele Ilie Bolojan a semnat, luni, decretele pentru eliberarea din funcţii, la cerere, a treisprezece consilieri prezidenţiali sau consilieri de stat, începând cu data de 27 mai, în cazul a patru dintre aceştia, şi din 30 iunie în cazul celorlalţi nouă. De asemenea, Ilie Bolojan a semnat decretul privind trecerea în rezervă a general-maiorului cu două stele Constantin Spînu, din Ministerul Apărării Naţionale, începând cu 15 iunie, dată de la care acesta este pensionat, notează News.ro.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a semnat luni, 26 mai 2025, următoarele decrete:
Decret pentru eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial pentru apărare şi siguranţă naţională a domnului Cristian Diaconescu, la cerere, începând cu data de 30 iunie 2025;
Decret pentru eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a domnului Bogdan Mazuru, la cerere, începând cu data de 27 mai 2025;
Decret pentru eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a doamnei Ana Birchall, la cerere, începând cu data de 30 iunie 2025;
Decret pentru eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a doamnei Luminiţa-Teodora Odobescu, la cerere, începând cu data de 30 iunie 2025;
Decret pentru eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a doamnei Anişoara Ancu, la cerere, începând cu data de 27 mai 2025;
Decret pentru eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a domnului Mihai Jurca, la cerere, începând cu data de 27 mai 2025;
Decret pentru eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a doamnei Delia Dinu, la cerere, începând cu data de 30 iunie 2025;
Decret pentru eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a doamnei Mariana Costea, la cerere, începând cu data de 30 iunie 2025;
Decret pentru eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a doamnei Simona-Livia Maftei, la cerere, începând cu data de 30 iunie 2025;
Decret pentru eliberarea din funcţia de consilier de stat a doamnei Cătălina Galer, la cerere, începând cu data de 30 iunie 2025;
Decret pentru eliberarea din funcţia de consilier de stat a doamnei Bianca-Teodora Firezar, la cerere, începând cu data de 27 mai 2025;
Decret pentru eliberarea din funcţia de consilier de stat a domnului Gabriel-Cristian Pişcociu, la cerere, începând cu data de 30 iunie 2025;
Decret pentru eliberarea din funcţia de consilier de stat a doamnei Lenuţa Cobuz, la cerere, începând cu data de 30 iunie 2025.
De asemenea, potrivit aceleiaşi surse, preşedintele interimar Ilie Bolojan a semnat, tot luni, decretul privind trecerea în rezervă a domnului general-maior – cu două stele Spînu Constantin, din Ministerul Apărării Naţionale, la data de 15 iunie 2025, ca urmare a pensionării.
Nicușor Dan depune jurământul luni și preia oficial mandatul de președinte al României










