În București, numărul solicitărilor de ajutoare pentru deces s-a dublat față de anii trecuți

Numărul solicitărilor pentru plata ajutoarelor de deces a înregistrat o creştere la nivelul caselor de pensii judeţene, a scris, joi, pe Facebook, ministrul interimar al Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan. Potrivit ministrului, în București solicitările s-au dublat față de anii trecuți.

Cu regret trebuie să spun că ultimele centralizări făcute la nivelul caselor de pensii judeţene indică o creştere semnificativă a numărului solicitărilor pentru plata ajutoarelor de deces. Este o realitate foarte tristă, dar se cuvine ca ea să fie cunoscută – numai la nivelul Capitalei vorbim de o dublare a solicitărilor faţă de cele primite in anii trecuţi.

Am asigurat, astăzi, caselor de pensii sumele necesare pentru a onora toate cererile, fără întârzieri. Totodată, am adresat rugămintea directorilor caselor de pensii să comunice, la rândul lor, în fiecare ocazie, că vaccinarea este cea mai importantă soluţie la îndemâna vârstnicilor pentru a reduce riscul de infectare şi riscul de a face o formă gravă a bolii.

Persoanele în vârstă sunt cele mai vulnerabile în faţa virusului şi reiau cu acest prilej apelul la adresa vârstnicilor, de a recurge cu încredere la soluţia vaccinării, care asigură un nivel suplimentar de protecţie în faţa Covid-19”, a transmis Raluca Turcan.

Ministrul de resort a menţionat faptul că recomandările autorităţilor sanitare din România sunt bazate pe o reală expertiză ştiinţifică medicală, internă şi internaţională.

Orice alte recomandări sau păreri, oricât de bine intenţionate ar putea părea, trebuie ignorate pentru că ele pot conduce la agravarea stării de sănătate a pacienţilor Covid-19”, a precizat ministrul interimar al Muncii, potrivit Agerpres.

Conform Grupului de Comunicare Strategică (GCS), în ultimele 24 de ore au fost înregistrate în România 489 de decese la pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, dintre care 55 anterioare intervalului de referinţă.

De la începutul pandemiei, în total, 49.604 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au murit în România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here