Pe 21 septembrie, Australia, Marea Britanie și Canada au recunoscut oficial statalitatea palestiniană. O analiză The Economist
Prăpastia dintre viziune și realitate cu greu ar putea fi mai mare. Marea Britanie, Franța și alte state — dar nu și America — sunt pe punctul de a recunoaște oficial statalitatea palestiniană. Pe teren însă, acel stat potențial dispare din vedere. Armata Israelului a redus Gaza la un pustiu ocupat. Bezalel Smotrich, ministrul israelian de finanțe, lasă fără resurse administrația palestiniană, lipsind-o de taxele care o țin în viață. Pe 3 septembrie, el a prezentat o hartă cu viziunea sa de anexare. Aceasta arăta Israelul controlând totul, cu excepția a 18% din Cisiordania, teritoriul ocupat de Israel în 1967, care ar fi trebuit să formeze nucleul oricărui viitor stat palestinian, reducându-i orașele la șase insule izolate.
Prim-ministrul Israelului, Benjamin Netyanyahu, vorbește de „Marele Israel”. Guvernul său ultranaționalist a amenințat că va anexa Cisiordania dacă statele occidentale recunosc un stat palestinian. În realitate, anexarea a avut deja loc. Ironia este că, pe măsură ce viziunea statului palestinian devine mai puternică în exterior, în interior ea se estompează tot mai mult.
Pentru a vedea ce mai există dintr-un stat palestinian, mergi la Ramallah, de trei decenii vitrina administrativă a Autorității Palestiniene (AP), presupusul guvern al unei viitoare Palestine. În timp ce Gaza a îndurat doi ani de devastare, Ramallah, oraș cocoțat deasupra Ierusalimului, în Cisiordania ocupată, încă emană un anumit farmec. Pe străduțele sale pavate apar în fiecare lună noi baruri, cafenele și clădiri guvernamentale. Și totuși, pare un sat Potemkin.
În majoritatea nopților, soldați israelieni fac raiduri, uneori trecând cu jeepurile lor arborând steaguri israeliene în jurul muqata, palatul prezidențial, batjocorindu-i neputința. În centrul orașului, rafale de arme răsună chiar și ziua. Între timp, oficialii israelieni duc un război economic. De la înființarea sa în 1994, AP a depins de veniturile vamale pe care Israelul le colectează în numele său în porturi. Actualul guvern al Israelului a blocat transferul acestor fonduri. AP a redus salariile angajaților la jumătate sau mai mult și are restanțe la plăți. Pentru a economisi bani, AP a amânat cu o săptămână deschiderea școlilor și le-a cerut funcționarilor și forțelor de securitate să lucreze doar două zile pe săptămână.
Urmează lucruri și mai grave. Sistemul bancar palestinian este legat de cel israelian. Dar Smotrich a oprit băncile israeliene să mai corespondeze cu cele palestiniene, așa că firmele nu pot plăti pentru bunurile provenite din Israel. Până și în toiul celei de-a doua intifade, containerele din Israel intrau în Cisiordania. Dar acest flux a încetinit și el. „În câteva săptămâni vom rămâne fără produse de bază și fără benzină”, spune șeful autorității monetare, Yahya Shunnar. Palestinienii obișnuiau să se bazeze pe câștigurile obținutebdin munca manuală făcută în Israel. Dar după atacurile din 7 octombrie 2023, Israelul le-a interzis intrarea.
La doar câțiva kilometri dincolo de centrul orașului Ramallah, dispare chiar și fațada autoguvernării. Bariera de separare a Israelului taie accesul către Ierusalimul de Est, capitala autoproclamată a Palestinei. Pentru a ajunge în restul Cisiordaniei, trebuie să străbați drumuri sufocate de trafic și adesea închise de armată. Călătorii care ar trebui să dureze câteva minute se prelungesc cu orele.
Pământul tău este pământul meu
Odată trecut de aceste obstacole, peisajul se schimbă din palestinian în israelian. Stele ale lui David din oțel răsar pe marginea drumurilor, care poartă nume evreiești precum „Inima lui Iuda”. Indicatoarele arată spre așezări evreiești, nu spre orașe palestiniene. Adesea, transliterările arabe din ebraică au fost acoperite. Un panou publicitar în ebraică îi salută pe „Tinerii de pe coline”, extremiști evrei cu misiunea de a alunga arabii de pe acel pământ.
Acești coloniști au găsit modalități de a accelera acapararea terenurilor. Stabilirea de așezări legale presupune o birocrație anevoioasă. În schimb, coloniștii au creat zeci de noi avanposturi agricole, care și-au cvadruplat numărul din 2018. Ele acoperă acum 14% din Cisiordania, potrivit Kerem Navot, un observator israelian. Unii dintre acești păstori sunt atât de violenți încât anterior au fost considerați prea periculoși pentru a fi încorporați în forțele armate israeliene. Guvernele trecute le numeau raidurile „pogromuri”, în care evreii erau agresorii. Însă actualul guvern le oferă arme și uniforme. Oficial, statul consideră ilegale aceste ferme. În realitate, le furnizează electricitate, apă, garduri și protecție militară. Și închide ochii când aceștia incendiază și distrug livezile de măslini și fântânile palestinienilor.
Bariere militare traversează drumurile care duc spre orașele, satele și comunele palestiniene, transformându-le într-un arhipelag de comunități închise. În urmă cu aproximativ 12 ani, Rawabi, un cartier-satelit al Ramallei construit pentru elita palestiniană la un cost de 1 miliard de dolari, a fost inaugurat cu mare fast. Se mândrea cu steaguri palestiniene uriașe, un amfiteatru și priveliști care se întindeau până la zgârie-norii de pe coasta Tel Avivului. Însă coloniștii vin regulat să smulgă steagurile, spun locuitorii. „Du-te înapoi sau trag”, i-a ordonat subsemnatului un soldat israelian aflat pe drumul de acces.
Capitala ipotetică a Palestinei, Ierusalimul de Est, a fost anexată acum 45 de ani și a fost epurată de simboluri palestiniene. Librarii care îndrăznesc să vândă cărți cu steagul palestinian pe copertă sunt arestați sub suspiciunea de sprijinire a terorismului. Drumul care trecea prin Ierusalimul de Est este acum blocat, așa că drumul către Betleem și Hebron trece printr-un punct de control bătut de vânt, adânc în pustietatea iudaică. Pe 20 august, Israelul a emis aprobarea finală pentru E1, un bloc de colonizare cu 3.400 de locuințe inițiale. Acesta va tăia Cisiordania pe mijloc (vezi harta). Betleemul și Ramallah ar fi la fel de deconectate pe cât sunt astăzi Cisiordania și Gaza — odinioară despărțite doar de o scurtă călătorie cu taxiul.
AP s-ar fi putut odinioară baza pe palestinienii din Israel, care reprezintă 20% din populație, pentru a-și susține cauza în fața israelienilor. Însă, pe măsură ce suprematiștii evrei își sporesc puterea, influența cetățenilor ne-evrei din Israel s-a redus. La fiecare scrutin, devin mai puternice apelurile la retragerea dreptului de vot pentru cetățenii arabi.
Orice autoritate pe care AP ar fi avut-o odată a fost erodată de tăcerea sa în privința Gazei. „Nu a avut niciun cuvânt de simpatie sau regret pentru suferința gazanilor de rând”, a spus, șocat, un comentator occidental, care l-a întâlnit pe Mahmoud Abbas, președintele palestinian, într-un turneu extern recent. Israel, Hamas și americanii au exclus AP din negocieri. Nimeni nu dorește perspectiva întoarcerii sale în Gaza. Chiar AP pare nesigură. „Dacă nu putem conduce Cisiordania, cum vom conduce vreodată Gaza?”, întreabă un oficial de securitate din Ramallah.
Consimțământul lui Abbas față de destrămarea Palestinei i-a uluit chiar și pe cei mai apropiați susținători ai săi. Recunoașterea Palestinei de către Occident ar fi trebuit să fie momentul său, dar „echipa lui doarme la volan”, deplânge un diplomat la Ramallah. Ultimul interviu acordat de Abbas presei datează dinaintea războiului. L-a dat televiziunii de stat chineze, mai mult cu ochii închiși.
Alături de Israel, el și-a jucat propriul rol în demontarea instituțiilor palestiniene care ar fi trebuit să fie nucleul unui stat suveran. A dizolvat parlamentul în 2007. Ajuns la 89 de ani, se află acum în al 21-lea an de conducere. Guvernează prin decret și reprimă dezbaterea publică. Proteste pentru Palestina izbucnesc peste tot în lume, dar nu și pe tărâmul lui Abbas.
Chiar dacă guvernele occidentale promit statalitate, palestinienii își pierd tot mai mult speranța în realizarea ei. Devastarea provocată de ofensiva Israelului în Gaza i-a învățat pe cei mai mulți palestinieni inutilitatea rezistenței armate. În ciuda presiunilor necruțătoare din Cisiordania, apetitul pentru confruntarea cu armata și coloniștii israelieni pare limitat. Sprijinul pentru Hamas, care a crescut după atacurile sale din octombrie 2023, s-a diminuat. La recentele alegeri pentru sindicatele medicilor și avocaților, Fatah a zdrobit Hamas în cea mai mare parte a Cisiordaniei.
Mulți palestinieni pur și simplu vor să plece. Agenții imobiliari spun că piața imobiliară din capitala Iordaniei, Amman, este inundată de bani noi, veniți de la locuitori ai Cisiordaniei care caută siguranța unei a doua locuințe. Alții privesc spre țări europene care accelerează cererile de cetățenie atunci când cumperi proprietăți. Cei care rămân se concentrează pe supraviețuirea de zi cu zi, nu pe soluții pe termen lung. Ei vor doar să înceteze teroarea bombelor, soldaților și coloniștilor.
Colaborând cu dușmanul
Astfel, o amenințare și mai mare la adresa viziunii lor despre un stat propriu ar putea fi faptul că unii caută o înțelegere mai strânsă cu Israelul. Consilierii lui Netanyahu vorbesc despre înființarea unui emirat la Hebron, o municipalitate autonomă care ar colabora direct cu Israelul. Asta ar smulge de sub controlul AP cel mai populat oraș din Cisiordania, principalul centru economic și sursă cheie de taxe. Ar putea pregăti terenul pentru încorporarea Cisiordaniei sub drapel israelian.
Ideea are susținători locali. Cel puțin pentru moment, cei mai mulți locuitori din Hebron ar rămâne pe pământul lor și ar putea beneficia de legături directe cu Israelul. Ei nu au mare dragoste pentru AP. Clanurile și familiile de negustori care dețin puterea în Hebron și-au plătit întotdeauna cu mare reținere taxele către AP. Londra are mai multe steaguri palestiniene decât Hebron. Legăturile directe cu băncile israeliene ar ușura afacerile. Unii comercianți și-au deschis deja conturi bancare israeliene. Alții chiar visează să aplice pentru cetățenie și să se bucure de aceleași privilegii relative ca și cetățenii palestinieni ai Israelului. „Suntem pe cale să obținem pașapoarte israeliene”, prezice un bijutier din Betleem. „Vom fi liberi din această închisoare. Turiștii se vor întoarce, iar noi vom putea călători”.
Comparativ cu devastația din Gaza, subjugarea sub Israel pare o opțiune mai benignă. Dacă palestinienii ar fi întrebați, într-un referendum, dacă Israelul ar trebui să-i conducă direct, mulți ar putea accepta.
Dar populația evreiască a Israelului este mai puțin înclinată ca oricând spre integrare. Un sondaj din mai arăta că peste jumătate doreau exilarea palestinienilor care au cetățenie israeliană. Aproximativ 80% vor expulzarea palestinienilor din Gaza, aproape dublu față de acum două decenii, la apogeul celei de-a doua intifade. Mulți palestinieni se tem că Israelul ar putea repeta în Cisiordania ceea ce a făcut în Gaza. Euforia de la New York nu a ajuns la Betleem. După cum spune un băcan de acolo: „Am învățat că promisiunea unei schimbări în bine sfârșește întotdeauna într-o schimbare în mai rău”.
Marea idee a lui Netanyahu: transformarea Israelului într-o „super-Sparta”
