Noul guvern pare pregătit să justifice conflictul cu palestinienii, să adâncească ruptura secular-religios și să împingă Israelul spre o democrație falsă.
Jumătate din populație și mulți dintre prietenii tradiționali ai Israelului din întreaga lume tratează guvernul israelian de extremă dreaptă, care tocmai a depus jurământul, ca pe un incendiu cu cinci trepte de alarmă. Dușmanii săi s-ar putea bucura de ceea ce pare a fi un pas semnificativ către auto-incendiere.
Astfel de afirmații sunt ușor de respins drept isterie, iar mânia părții învinse poate fi întotdeauna atribuită lipsei sportivității. Însă oricui îi pasă ar face bine să caute mai adânc. Asta, pentru că Israelul este acel exemplu rar de țară care se confruntă cu amenințări existențiale (chiar și fără a lua în calcul Iranul) și este profund divizată în privința modului de a le aborda.
Pentru a înțelege agitația, sunt de luat în considerare următoarele:
- Noua coaliție vrea să adopte o „clauză de anulare” care să permită parlamentului să anuleze deciziile Curții supreme (cu majoritate simplă) – acest lucru reprezentând sfârșitul supravegherii judiciare și instaurarea unei dictaturi a majorității, în care drepturile fiecărui individ devin ostatici ai capriciilor politicienilor. Vrea să transforme funcționarii publici cheie în oficiali numiți politic, să politizeze numirile judiciare și ar putea încerca să obtureze canalul public, unul atât de viu jurnalistic. În jos, pe acest drum, se află falsa democrație.
- Dacă Israelul nu se separă de cea mai mare parte a Cisiordaniei și a celor trei milioane de palestinieni ai săi care nu pot vota, va deveni ireversibil o țară binațională în care evreii domină nedemocratic. Sunt așteptări tot mai mari privind o nouă revoltă palestiniană. În loc să-i păstreze păcii ușa deschisă, noul guvern va adăuga coloni evrei și a numit un ultranaționalist extrem la conducerea acestui demers. În jos, pe acest drum, se află o versiune israeliană a Iugoslaviei.
- Comunitatea Haredi (ultra-ortodoxă) constituie acum o cincime dintre evrei și are șapte copii per familie – depinzând alocațiile pentru copii, refuzând să-i învețe pe liceeni matematică, știință și engleză și insistând ca adulții de sex masculin să își petreacă viața cu studiul religios și primind salarii de la contribuabil. În loc să inverseze stimulentele negative pentru muncă, așa cum a încercat guvernul anterior, noul cabinet dublează stipendiile pentru studiul Torei. Totodată, partidele religioase fac presiuni pentru ca toată lumea să oprească activitatea în ziua de Sabat. În jos, pe acest drum, se află colapsul economic, fuga evreilor seculari și o versiune evreiască a Iranului.
- Netanyahu, judecat pentru mită, se află în fruntea unui Cabinet care prezintă absurdități autentice: ministrul de interne (Arye Deri) este un condamnat în serie care avea nevoie de o lege specială pentru a putea fi numit; ministrul securității naționale (Itamar Ben-Gvir) este o brută de carieră, cu mai multe condamnări pe numele său, inclusiv pentru acuzația de sprijinire a terorismului; noul ministru de finanțe (Bezalel Smotrich) a declarat că el crede că, mai degrabă decât după capitalism sau socialism, finanțele ar trebui să fie conduse după logica Torei. Un homofob obsesiv, pe nume Avi Maoz, cunoscut pentru susținerea sa pentru terapia de conversie gay, este acum responsabil de educația extra-curriculară; se vorbește serios despre eliminarea legislației care încearcă să prevină discriminarea, care ține comunitatea gay în brațe. În jos, pe acest drum, se află o republică bananieră înapoiată.
Asta nu este democrație.
Unu: un sfert dintre oamenii controlați de guvernul israelian sunt palestinieni non-cetățeni din Cisiordania (în ciuda existenței unei autorități palestiniene fără dinți și în esență municipală, Israelul este cel care îi conduce). Doi: mulți dintre alegătorii Likudului lui Netanyahu nu doresc de fapt scenariul descris mai sus. Și, aspectul cel mai critic, jumătate dintre cetățeni au votat cu noua opoziție.
Motivul pentru care liberalul Yair Lapid i-a predat frâiele lui Netanyahu este cel al unei campanii incompetente. Printre altele, tabăra sa a permis cumva două divizări critice – în Lista arabă reunită și în Stânga israeliană – care au făcut ca aceste două partide să rateze pragul electoral și să irosească 6% din voturi.
Jumătatea îngrozită a cetățenilor Israelului include marea majoritate a contribuabililor israelieni și reprezintă aproape în întregime miracolul economic și tehnologic care a fost etichetat cu succes și pe bună dreptate drept „Start-Up Nation”. Dacă dinamica actuală continuă, e de așteptat o emigrare în masă.
Sminteala și fanatismul au avut întotdeauna un accent proeminent în dreapta israeliană, dar în trecut Netanyahu a reușit să suprime cererile aliaților săi amenințând că va forma o coaliție majoritară cu partidele centriste. În trecut, când centriștii pierdeau alegerile, aveau tendința de a fi susceptibili de a forma guverne de „unitate”. Actuala sesiune de vânzare a ceea ce a mai rămas după incendiu rezultă din faptul că această cale i-a fost închisă lui Netanyahu: centrul-stânga îl boicotează acum ca fiind ilegitim, din cauza corupției și a instigării sale febrile împotriva sistemului juridic (și practic la adresa oricărei forme de opoziție).
Bănuiesc că, pe măsură ce flăcările se vor tot înălța în jurul lor, în următoarele luni, hotărârea acestor centriști va fi sever testată. Netanyahu însuși cu greu ar putea fi mai laic și înțelege cu siguranță dezastrul pe care îl prezidează; este atât de inteligent și de cinic, încât probabil aprinde în mod deliberat aceste flăcări pentru a crea presiune asupra lui Lapid să se ofere să intervină și să ia locul extremei drepte.
Acesta ar fi un compromis chinuitor și, în cel mai bun caz, o afacere faustiană. Dar, din nou, casa este în flăcări și asta are tendința de a face mintea unei persoane raționale să se concentreze.
- Versiunea în limba engleză – AICI
