Jocurile Olimpice vor începe, vineri, la Paris, unde 10.500 de sportivi vor concura pentru a obţine medaliile râvnite de competitorii din întreaga lume, transmite News.ro.
Cea de-a XXXIII-a Olimpiadă are 19 zile de competiţie (handbalul, fotbalul şi rugbyul încep mai devreme, la 24 iulie) şi va include 329 de probe în 32 de sporturi.
Vor fi 10.500 de sportivi trimişi de peste 200 de comitete olimpice naţionale, dar şi echipa olimpică a CIO pentru refugiaţi.
Inedit la Paris este faptul că spectatorii vor avea oportunitatea de a fi participanţi. „Marathon Pour Tous” va oferi celor 40.000 de alergători experienţa unică de a alerga acelaşi maraton în aceeaşi zi şi pe acelaşi traseu ca maratoniştii olimpici.
La Paris 2024, România va participa pentru a 23-a oară la Jocurile Olimpice de vară. Din anul 1924, am absentat doar la JO din 1932 şi 1948, iar în 1940 şi 1944, Jocurile Olimpice n-au avut loc din cauza celui de-al doilea război mondial.
REPERE ŞI ELEMENTE INTERESANSE ALE EDIŢIEI DIN ACEST AN A JOCURILOR OLIMPICE
Calendarul competiţiei
Vineri, 26 iulie, este data oficială de start al JO 2024, cu o ceremonie de deschidere spectaculoasă pe Sena.
Concursurile vor începe de fapt încă de miercuri, 24 iulie, cu sporturile de echipă, urmate de primele competiţii de tir cu arcul şi handbal.
Olimpiada se va încheia la 11 august, cu o ceremonie la celebrul Stade de France din Saint-Denis.
Surfing într-un tărâm îndepărtat
Parisul este principalul oraş gazdă, dar vor avea loc concursuri şi în alte oraşe din Franţa. În plus, competiţia de surfing va fi cea mai unică – va avea loc în Tahiti, pe legendarele valuri Teahupo’o din Oceanul Pacific.
Situat la 15 000 km distanţă de Paris, locul de desfăşurare a competiţiei de surf va bate recordul pentru cea mai îndepărtată competiţie pentru medalii organizată în afara unui oraş olimpic gazdă.
Breaking: un nou sport olimpic
Jocurile Olimpice de la Paris vor include un nou sport olimpic: breaking, un stil de dans urban care îşi are rădăcinile în cultura hip-hop.
Competiţia va cuprinde două probe – una masculină şi una feminină – şi va avea loc în perioada 9-10 august la Paris, ca urmare a succesului înregistrat la Jocurile Olimpice de vară pentru tineret de la Buenos Aires în 2018.
Turnul Eiffel, parte a Jocurilor Olimpice
Emblematicul Turn Eiffel va face parte din Jocurile Olimpice în mai multe moduri.
În timp ce evenimentul de volei pe plajă va avea loc într-o arenă temporară în aer liber, sub turn, sportivii vor duce, de asemenea, o parte din monument acasă, deoarece medaliile olimpice includ metal care provine din Turnul Eiffel.
Înot în Sena
Sena va fi locul de desfăşurare a maratonului de înot şi a etapei de înot a triatlonului la Jocurile Olimpice, la un secol după ce a găzduit unele evenimente în timpul primelor JO de la Paris din 1900.
Din 1923 până de curând, înotul a fost interzis în Sena din cauza problemelor legate de calitatea apei, iar timp de decenii, râul a fost prea toxic pentru majoritatea peştilor.
Organizatorii de la Paris i-au asigurat în repetate rânduri pe concurenţi că apa va fi suficient de curată pentru a înota în timpul Jocurilor Olimpice.
A 100-a aniversare
JO 2024 marchează revenirea Jocurilor Olimpice la Paris după 100 de ani. Parisul a găzduit prima dată Jocurile Olimpice în 1900 şi apoi în 1924. Capitala Franţei va deveni al doilea oraş care va găzdui Jocurile Olimpice de trei ori, după Londra (1908, 1948 şi 2012).
Egalitate deplină între sexe
Paris 2024 va fi prima Olimpiadă din istorie care va asigura egalitatea numerică între femei şi bărbaţi pe terenul de joc, cu un număr egal de femei şi bărbaţi participanţi la cel mai mare eveniment sportiv din lume.
Din cei 10 500 de sportivi participanţi la JO, 5 250 sunt bărbaţi şi 5 250 femei.
Pierdut în traducere? Nu în metroul din Paris
Sistemul de transport public din Paris (RATP) a dotat peste 3 000 de agenţi cu dispozitive de traducere asistate de inteligenţă artificială pentru a ajuta sute de mii de turişti să se orienteze pe rute în timpul Jocurilor Olimpice.
Dispozitivul poate traduce din franceză în 16 limbi diferite.
Fără aer condiţionat
Nu va exista aer condiţionat în camerele sportivilor la Paris 2024, care s-a angajat să găzduiască Jocurile Olimpice “cele mai ecologice din istorie”.
În schimb, clădirile din satul sportivilor au fost proiectate cu un sistem de răcire care extrage apă din subteran, iar faţadele au fost ajustate astfel încât să primească puţin soare direct.
Încep Jocurile Olimpice de la Paris. Totul despre ceremonia de deschidere fără precedent
Parisul îşi va începe extravaganţa Jocurilor Olimpice cu o ceremonie de deschidere fără precedent, vineri, pe Sena.
CE VOM VEDEA?
Organizatorii au promis un spectacol fără precedent şi au spus că va fi provocator şi distractiv.
Pentru prima dată, ceremonia de deschidere nu va avea loc pe un stadion.
În schimb, zeci de bărci vor transporta mii de sportivi şi artişti într-o paradă plutitoare de 6 km pe Sena.
Pornind de la podul Austerlitz, vor naviga pe lângă catedrala Notre-Dame de Paris şi vor ajunge lângă Turnul Eiffel, după ce vor trece pe sub poduri şi porţi, inclusiv Pont des Arts şi Pont Neuf, şi pe lângă multe dintre monumentele capitalei franceze.
Organizatorii au declarat că vor profita din plin de monumentele istorice, de maluri, de cer şi de apă “şi nu va exista niciun mal de râu sau pod care să nu fie umplut cu muzică, dans sau spectacol”.
Detaliile, inclusiv cele referitoare la unii dintre artiştii participanţi, au fost ţinute secrete.
Spectacolul va fi “o mare frescă” prin care se vor celebra Parisul, Franţa şi Jocurile şi va împleti parada sportivilor, spectacole artistice şi elemente de protocol, a declarat Thomas Jolly, directorul artistic al ceremoniei de deschidere.
Ceremonia urmează să înceapă la ora 20.30 şi să dureze puţin sub patru ore. Organizatorii au declarat că va atinge punctul culminant atunci când soarele va apune.
CINE VA FI PREZENT?
La spectacol vor participa peste 100 de şefi de stat şi de guvern, iar peste 300 000 de spectatori vor urmări show-ul de pe malurile râului, au declarat organizatorii, adăugând că vor exista aproximativ 80 de ecrane gigant de-a lungul traseului.
Vor participa aproximativ 10 500 de sportivii.
Aproximativ 222.000 de persoane au primit invitaţii gratuite, în timp ce 104.000 şi-au cumpărat bilet.
Ambarcaţiunile care transportă sportivii vor fi echipate cu camere de luat vederi pentru a le permite celor care îi urmăresc la televizor sau pe telefon să aibă o vedere de aproape.
CUM RĂMÂNE CU SECURITATEA?
Organizarea ceremoniei în inima unui oraş emblematic precum Parisul poate oferi imagini minunate, dar reprezintă şi o provocare majoră pentru securitate.
Aproximativ 45.000 de poliţişti, inclusiv forţe speciale de intervenţie, vor fi trimişi să se ocupe de securitatea ceremoniei. Lunetişti vor fi amplasaţi pe acoperişurile clădirilor de pe traseu. Va fi pus în aplicare un sistem antidrone.
Spectatorii şi rezidenţii locali deopotrivă trebuie să deţină permise pe un cod QR pentru a se apropia de malurile râului începând cu 18 iulie. Maşinile nu pot intra în zonă, cu puţine excepţii. Staţiile de metrou din apropiere vor fi închise, la fel ca multe dintre poduri. Niciun avion nu va putea survola Parisul, cu excepţia cazului în care face parte din ceremonie.
Având în vedere războaiele din Gaza şi Ucraina, precum şi preocupările legate de securitatea internă, Franţa are deja nivelul de alertă de securitate la cel mai înalt nivel.
Oficialii au declarat că nu au existat ameninţări teroriste specifice la adresa ceremoniei din 26 iulie.
Cu toate acestea, în cazul în care ar apărea probleme specifice, există planuri de rezervă, care ar limita ceremonia fie la piaţa Trocadero de lângă Turnul Eiffel, fie la stadionul Stade de France.
Principalul risc potenţial ar fi reprezentat de un atacator solitar, au declarat oficialii în ultimele luni, semnalând totodată posibile infracţiuni minore şi posibile proteste din partea activiştilor de mediu, a extremei drepte şi a extremei stângi, a mişcării pro-palestiniene sau a altora.
Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice: Măsuri extraordinare de securitate la Paris
Zeci de mii de poliţişti, armata angajată pentru a preveni orice atac cu drone şi spaţiul aerian închis pe o rază de până la 150 de kilometri în jurul Parisului: pentru a asigura securitatea ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de pe Sena, guvernul francez a desfăşurat resurse de securitate extraordinare, scrie AFP.
45.000 de poliţişti şi jandarmi
Niciodată nu au fost mobilizaţi atât de mulţi poliţişti şi jandarmi ca la 26 iulie, pentru parada de pe Sena care marchează începutul celor două săptămâni olimpice. Pe lângă poliţişti şi jandarmi, vor fi prezenţi aproximativ 2 000 de agenţi de securitate privaţi şi 1 000 de poliţişti municipali din cadrul Primăriei Parisului. Un contingent de 10 000 de militari va asigura sprijinul. Pe acoperişurile Parisului, de-a lungul Senei, vor fi amplasate trăgători de elită pentru a neutraliza orice persoană înarmată care ar viza mulţimea, o delegaţie de sportivi pe o barcă sau un şef de stat sau de guvern invitat.
Tentativa de asasinare a fostului preşedinte american Donald Trump, executată de pe un acoperiş, a reamintit gravitatea acestei ameninţări. Pentru prima dată, unităţile de elită ale poliţiei şi jandarmeriei vor lucra împreună. Aproximativ 200 de poliţişti de la Raid vor asigura securitatea pe fluviu, 350 de jandarmi de la GIGN se vor ocupa de aer, iar aproximativ o sută de poliţişti de la BRI (Brigade de recherche et d’intervention) din cadrul Prefecturii de poliţie vor proteja cheiurile. GIGN, care este, de asemenea, însărcinat cu asigurarea securităţii în timpul deplasărilor şefilor de stat şi de guvern, va asigura, de asemenea, protecţia sportivilor în autobuzele care îi vor duce la zona de îmbarcare şi apoi pe bărci până la debarcarea lor la Trocadéro.
Controale stricte până la docuri
În vigoare din 18 iulie, perimetrul de protecţie antiteroristă va fi şi mai strict pe 26 iulie. Începând cu ora locală 13.00, nu va fi permisă circulaţia vehiculelor, cu excepţia celor ale forţelor de securitate şi de salvare şi a serviciilor de urgenţă, precizează Prefectura de Poliţie. Începând cu ora 15.30, adică cu patru ore înainte de începerea ceremoniei, spectatorii cu bilet vor putea să acceseze una dintre cele cincisprezece loje în picioare (pentru cele 222 000 de locuri gratuite de pe platformele de sus) sau locul lor din tribună (pentru cele 104 000 de locuri cu plată de pe platformele de jos). Aceştia vor trebui să treacă mai întâi printr-un proces de preselecţie, în cadrul căruia biletele lor vor fi verificate de poliţişti, urmat de un proces de control care implică percheziţii corporale şi inspectarea bagajelor. Pe platformele superioare, va fi creată o „zonă de siguranţă” între barierele lojei şi parapet, pentru a împiedica mişcarea mulţimii sau pentru a permite evacuarea spectatorilor, în special în cazul în care aceştia nu se simt bine.
Spaţiul aerian sub înaltă supraveghere
De la ora locală 18.30 până la miezul nopţii, autorităţile au declarat o „zonă temporară de interdicţie aeriană” pe o rază de 150 km în jurul capitalei. Ca urmare, traficul va fi perturbat pe aeroporturile Paris-Charles-de-Gaulle şi Orly, precum şi pe Beauvais. În cazul în care o aeronavă refuză să se identifice şi să furnizeze informaţiile sale de reglementare, un elicopter sau un avion de vânătoare va fi trimis să discute cu aceasta. Dacă aeronava refuză să se conformeze, aceasta poate trage un foc de avertisment sau chiar poate fi doborâtă, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată. Forţele aeriene franceze vor coordona lupta împotriva dronelor, pe care ministrul de interne le-a identificat ca fiind una dintre principalele ameninţări la adresa ceremoniei
Aproximativ „cincisprezece” sisteme fixe numite „grele” vor fi desfăşurate în timpul Jocurilor Olimpice, alături de puşti de bruiaj, un laser sau interceptoare de drone echipate cu plase. Premierul Gabriel Attal a declarat marţi că o medie de şase drone au fost interceptate zilnic în ultimele zece zile în apropierea locurilor de desfăşurare a Jocurilor Olimpice.
Sena curăţată de mine şi închisă
Aproape o sută de scafandri de deminare vor fi desfăşuraţi în timpul ceremoniei de deschidere, gata să intervină în cazul în care o încărcătură explozivă este detectată în timpul paradei fluviale. În amonte, personalul prefecturii de poliţie, al securităţii civile şi al armatei a inspectat aproximativ 300 de ambarcaţiuni, inclusiv cele 85 care transportă sportivii, şi cheiurile pentru a se asigura că nu au fost ataşate bombe sau mine. Interiorul ambarcaţiunilor a fost, de asemenea, controlat minuţios de echipe canine specializate în detectarea materialelor explozive.
Această operaţiune colosală, desfăşurată între podul Garigliano, lângă Issy-les-Moulineaux (Hauts-de-Seine) şi podul Nelson-Mandela, la Ivry-sur-Seine (Val-de-Marne), a mobilizat 120 de membri ai jandarmeriei, poliţiei naţionale, vămilor, administraţiei penitenciare şi armatei, asistaţi de delegaţii străine, printre care Austria, Emiratele Arabe Unite şi Bulgaria. Începând de sâmbătă, circulaţia pe fluviu a fost complet închisă datorită a trei bariere antiintruziune: două la intrarea şi ieşirea din Paris şi o a treia între staţiile Austerlitz şi Lyon, care serveşte la „delimitarea zonei de îmbarcare” pentru sportivi.
Céline Dion ar putea cânta la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris
Céline Dion se află la Paris, cu trei zile înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice 2024, unde este aşteptată să concerteze, potrivit RTL, care confirmă o informaţie a BFMTV.
Artista în vârstă de 56 de ani a decolat din Las Vegas, unde locuieşte, luni, la ora 16.32, la bordul unui Bombardier BD-700 închiriat de VistaJet, o companie aeriană cu care obişnuieşte să călătorească.
Potrivit informaţiilor BFM TV, cântăreaţa este cazată la Royal Monceau, în arondismentul 8. De asemenea, ea urmează să facă o probă la Dior, în vederea ceremoniei de deschidere, au declarat pentru BFM TV surse din anturajul ei.
Zvonul privind participarea lui Céline Dion la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice din 2024 circulă de mai multe luni, dar nu a fost niciodată oficializat. Ea ar putea cânta „L’Hymne à l’amour” de Édith Piaf.
Prestaţiile artiştilor vor fi înregistrate de teama unei defecţiuni sau a unei probleme tehnice.
Ministrul Sporturilor, Amélie Oudéa-Castéra, nu a vrut să confirme şi nici să infirme la „Télématin” participarea cântăreţei în spectacolul regizat de Thomas Jolly.
“Nu am de gând să spun da sau nu”, a declarat ea în platoul „Télématin”.
Céline Dion, care suferă de sindromul persoanei rigide, o afecţiune neurologică care îi afectează vocea şi care a obligat-o să se retragă de pe scene, nu a mai urcat pe scenă din 8 martie 2020 la Newark, în Statele Unite.
Pentru ceremonia de deschidere sunt vehiculate mai multe nume de artişti: Aya Nakamura, între acestea. Pentru moment, doar prezenţa lui Marc Cerrone a fost confirmată.
JO PARIS-2024: Scurt istoric: Ce reprezintă cele cinci inele, când a fost adoptat drapelul olimpic
Jocurile Olimpice au fost reluate în 1896, la Atena, după aproape 1.500 de ani de la primele întreceri olimpice. Ediţia din capitala elenă a fost considerată cea dintâi ediţie a Jocurilor Olimpice moderne.
Baronul francez Pierre de Coubertain a fost cel care a revitalizat Jocurile Olimpice.
Cele cinci inele înlănţuite simbolizează unitatea celor cinci continente (cele două Americi sunt considerate un singur continent).
Culorile celor cinci inlele sunt roşu, albastru, verde, galben si negru, pe fondul alb al steagului olimpic şi au fost alese astfel încât fiecare naţiune să aibă cel puţin una pe drapelul national.
Drapelul olimpic a fost adoptat în 1914 şi a fost arborat în premieră la JO de la Antwerp, din 1920.
Deviza olimpica oficială este “Citius, Altius, Fortius” (Mai repede, mai sus, mai puternic). Pentru JO de la Tokyo s-a adăugat şi cuvântul “Împreună”, pentru a arăta solidaritatea în vremuri de pandemie.
Flacăra olimpică se aprinde de fiecare dată în localitatea Olympia, în Grecia, şi este purtată cu o Torţă olimpică până în oraşul gazdă al Jocurilor Olimpice. Aici Flacara olimpica se aprinde in cadrul ceremoniei de deschidere JO şi arde pe tot parcursul întrecerilor olimpice. Torţa olimpică a fost introdusă la Olimpiada din 1936 de la Berlin.
Mascota olimpică reprezintă simbolul cultural al ţarii gazdă şi a fost introdusă la JO din 1968, din Mexico. A devenit extrem de populară după JO din 1980 de la Moscova, unde ursuleţul Misha a fost vedetă.
România a obţinut cea mai buna clasare în ierarhia pe medalii la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, în 1984, locul al doilea, cu 53 de medalii cucerite, din care 20 de medalii de aur, 16 de argint, 17 de bronz.











