Indonezia: Cel puţin 16 morţi, zece răniţi şi cinci dispăruţi pe insula Java, în urma unei alunecări de teren

Sursa: X

O alunecare de teren, cauzată de precipitaţii puternice, s-a soldat cu cel puţin 16 morţi şi zece răniţi într-o provincie centrală, pe Insula indoneziană Java, anunţă marţi un reprezentant al poliţiei, iar echipe de intervenţie căutau persoane date dispărute, relatează AFP, citată de News.ro.

”Un bilanţ de 16 morţi a fost confirmat. Între victimele rănite, zece au fost trimise către spitale şi centrul de sănătate comunitar cel mai apropiat”, a anunţat la postul local Metro TV şeful Poliţiei Pekalongan, un oraş situat în centurl Javei, Doni Prakoso.

”Cinci persoane sunt în continuare date dispărute”, a anunţat el.

Această alunecare de teren a fost cauzată de preciptaţii puternice, în plin sezon al polilor care a lovit regiunea luni, a anunţat el.

Echipe de salvare caută persoane date dispărute, a precizat şeful poliţiei.

”Precipitaţii la Pekalongan au fost destul de puternice, iar cea mai afectată zonă (…) se află într-o zonă de văi muntoasă”, a anunţat Doni Prakoso.

Televiziunile difuzau imagini în care apar voluntari purtând un corp pe o targă improvizată, pe străzi pline de noroi.

Alunecări de teren au loc cu regularitate în arhipelagul indonezian în sezonul ploios, din noiembrie şi până în aprilie, iar de o vreme şi în afara sezonului umed.

Acest fenomen s-a agravat în zone despădurite.

În noiembrie, inundaţii cauzate de ploi intense s-au soldat cu 27 de morţi în vestul arhipelagului.

Incendiu într-o stațiune de schi din Turcia: Cel puțin 10 morți, peste 30 de răniți