Israelul și-a demonstrat încă o dată superioritatea în materie de informații și tehnologie militară, dar și de bufonerie a liderului său. Un atac sofisticat, comis marți, care a vizat pagerele luptătorilor Hezbollah din Liban, este o reamintire clară a abilităților tehnologice și a informațiilor de cea mai bună calitate din lume pe care Israelul încă le deține. (Hezbollah a dat vina pe Israel pentru atac; IDF nu a comentat încă.) Pentru mulți israelieni, este o necesară ocazie de mândrie — ocazie rară în ultimele luni.
Dar acest lucru ar putea avea un preț mare, complicând un moment în care prim-ministrul Benjamin Netanyahu ia în considerare, cu totul nesăbuit, demiterea ministrului său al apărării, Yoav Gallant, din calcule politice.
Atacurile asupra pagerelor pot fi văzute ca un mesaj către Hezbollah că există un preț de plătit pentru provocările sale. Israel a emis luni un avertisment că ia în considerare o posibilă escaladare împotriva grupării paramilitare. De aproape un an, Hezbollah lansează rachete, obuze și drone către nordul Israelului, testându-i răbdarea și liniile roșii și provocând evacuarea a aproximativ 60.000 de rezidenți. Dacă Israelul se află într-adevăr în spatele atacurilor, așa cum presupune toată lumea, acest lucru semnalează că reținerea relativă a țării în fața Hezbollah are limitele sale, iar un conflict mai amplu ar putea fi iminent.
În cel mai optimist scenariu, atacul, care a ucis cel puțin nouă persoane și a rănit peste 2.800, ar putea servi drept factor de descurajare. Hezbollah, al cărui arsenal include zeci de mii de rachete, s-ar putea răzgândi în privința faptului că ar fi în interesul său să provoace Israelului la un război total.
Dar dacă Hezbollah face o evaluare greșită și răspunde cu propria escaladare, Israelul ar putea fi împins să ia decizia dureroasă, dar strategică, de a intra în sudul Libanului, cu scopul de a crea o zonă-tampon lipsită de prezența Hezbollah, cu riscuri minime pentru viețile civililor. Reocuparea acelui teritoriu — pe care Israel l-a controlat timp de aproape două decenii înainte de a se retrage, în 2000 — ar implica imense costuri, atât în termeni de vieți omenești, cât și pentru poziția internațională a Israelului. Armata israeliană nu își poate permite să fie prinsă într-un nou impas, dar un astfel de scenariu ar putea implica menținerea controlului asupra teritoriului până când acesta va putea fi predat Armatei Libaneze, în prezent neputincioasă, ori unei forțe internaționale.
Având în vedere potențialele evoluții dramatice în urma atacului de marți, este cu atât mai surprinzător faptul că Netanyahu, încă afectat de repercusiunile politice ale dezastrului din 7 octombrie, ar lua în considerare destituirea lui Gallant. Ministrul apărării este un general experimentat și, fără îndoială, cea mai competentă persoană din cabinetul lui Netanyahu. În ochii oricărui om rațional, contribuția sa în acest moment extrem de tensionat este în mod clar una esențială. Zvonurile despre planul lui Netanyahu au declanșat deja avertismente privind posibile daune economice și de altă natură, precum și proteste de amploare.
Gallant nu este doar unul dintre puținii membri populari ai guvernului lui Netanyahu, ci și deține o expertiză crucială în domeniul securității. Înlocuitorul pe care Netanyahu îl are în vedere, Gideon Sa’ar — un fost loialist Likud care s-a rupt de Netanyahu din cauza scandalurilor de corupție ale acestuia — este un avocat politic priceput, dar fără calificare în domeniul securității.
Este clar de ce Netanyahu ar putea considera că merită să-l readucă pe Sa’ar în echipă: partidul Noua Speranță al lui Sa’ar are patru membri în Knesset, al căror sprijin ar ajuta la consolidarea fragilei coaliții a lui Netanyahu. De asemenea, Sa’ar ar fi sugerat că, dacă va fi numit ministru al apărării, va susține o lege care ar face permanente controversatele scutirile de la recrutare pentru haredimi, pe care Gallant le-a blocat. Partidele haredi, care sunt esențiale pentru supraviețuirea coaliției dezorganizate și destul de rușinoase a lui Netanyahu, formate din fanatici și foști condamnați, cer o astfel de măsură.
Ca de obicei, manevrele lui Netanyahu de dragul propriei supraviețuiri reprezintă o distragere periculoasă în momentul în care Israelul are nevoie de o conducere competentă și concentrată. În loc să-și consolideze aparatul de apărare, Netanyahu pare că îl slăbește, pentru câștiguri personale.
Cu armata Israelului deja întinsă la maximum, exceptarea de la serviciul militar serviciu a unui segment demografic esențial și în creștere este ultimul lucru de care avea nevoie țara. Armata și țara sunt disperate după forță de muncă, iar nu după lingușeli politice și mașinațiuni rușinoase.
Și într-un moment în care israelienii se tem în mod justificat că o escaladare cu Hezbollah ar putea expune centrul dens populat al țării la rachetele de precizie ce pot fi lansate de grup — precum și de patronul său, Iran — îndepărtarea singurului expert militar real din cabinet ar fi un enorm semnal de alarmă.
Ca un exemplu al incandescenței momentului, se relatează că luptători Houthi din Yemen se adună în Siria și se antrenează pentru a trece granițele Israelului. Dacă și pot face acest lucru, asta este o întrebare deschisă. Dar faptul că liderii Israelului trebuie să-i păstreze pe experți la putere, pentru a evita un astfel de deznodământ, ei bine asta nu e o întrebare deschisă.
E dificil de subestimat lipsa de înțelepciune a eventualei demiteri a lui Gallant, în condițiile în care Israelul se confruntă cu posibilitatea unui război mai amplu, care ar putea scăpa ușor de sub control. Ironia tragică este aceea că, deși atacul de marți a părut să evidențieze superioritatea tehnologică și excelența operațională a Israelului, guvernul său pare incapabil de coerență strategică sau chiar de o decență de bază.
Israel trebuie să pună capăt atacurilor din nord, dar nu neapărat printr-o escaladare militară suplimentară. Cea mai bună cale înainte ar fi probabil să prioritizeze un acord cu rămășițele Hamas, în baza căruia Israelul ar încheia războiul din Gaza în schimbul eliberării ostaticilor rămași — despre care Hezbollah a spus că ar aduce și sfârșitul războiului din nord.
În Gaza și la granița de nord, este timpul ca Israelul să vină cu un plan pentru “ziua de după”. Și totuși, planurile lui Netanyahu pentru Gallant fac limpede faptul că este prea puțin interesat să facă acest lucru. Totul ar fi diferit dacă Israel ar avea un guvern în care comunitatea internațională și majoritatea propriului său popor ar avea încredere. Faptul că este condus de un inculpat penal care își petrece zilele găsind modalități de a se agăța cu orice preț de putere, inclusiv sacrificând securitatea țării, este pură nebunie.
Israelul ar face bine să permită accesul presei străine în Gaza
